PNRR: Primele contracte din programul ''România atractivă'', semnate; investiţii de peste 100 milioane de euro în 225 de obiective
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a semnat, miercuri, contractele de finanţare pentru trei rute turistice şi culturale incluse în Componenta 11 - Turism şi Cultură a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă: ruta castrelor, ruta castelelor şi ruta cetăţilor.
Potrivit unui comunicat al MIPE, aceste rute sunt incluse în programul "România Atractivă", prin care se vor face investiţii de peste 100 milioane de euro în 225 de obiective incluse ce sunt cuprinse în 12 rute culturale.
"Dacă ne gândim că astăzi semnăm primele contracte din programul "România Atractivă", prin care finanţăm cu fonduri europene obiective româneşti ce fac parte inclusiv din Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, putem spune că este într-adevăr un moment istoric. Este un moment de referinţă pentru cultura naţională, pentru că facem ca obiective importante să contribuie la dezvoltarea economică în plan local şi naţional, cu beneficii sociale şi de mediu, pentru un turism cultural durabil. Investiţiile pe care le semnăm astăzi, cu o alocare de 45 milioane euro, vor adăuga facilităţi pentru activităţi de cercetare şi vor da posibilitatea organizării de expoziţii şi activităţi culturale în locaţiile modernizate. Mulţumesc autorităţilor locale pentru preocuparea lor de a susţine aceste proiecte de investiţii atât de importante pentru comunităţile lor şi creatoare de oportunităţi pentru România", a declarat ministrul Marcel Boloş, la ceremonia de semnare.

Obiectivul acestei investiţii este de a creşte atractivitatea destinaţiilor turistice selectate în urma dezvoltării a 12 rute turistice/culturale tematice în zonele rurale defavorizate din România şi crearea de noi locuri de muncă în industria turistică.
"Vă mărturisesc faptul că una dintre cele mai mare dorinţe ale mele s-a împlinit astăzi, odată cu semnarea acestor contracte. Niciodată nu a fost semnat un număr atât de mare de contracte pentru ruta castelelor, cetăţilor şi castrelor romane, care cuprinde monumente ce pot să consolideze poziţia României pe harta turistică mondială şi, în plus, să creeze noi locuri de muncă în zonele rurale defavorizate ale ţării. Acum, trebuie să ne asigurăm că până la final de an avem documentaţia finalizată şi într-un timp cât mai scurt să aducem copiii mai aproape de frumuseţile istoriei", a transmis secretarul de stat în MIPE Csilla Hegedus, prezentă la eveniment.
La ceremonia de semnare a contractelor au mai participat reprezentanţii autorităţilor locale din unităţile administrativ - teritoriale în care sunt situate obiectivele turistice finanţate.
Prin cele 11 contracte semnate miercuri vor fi finanţate obiective incluse în: Ruta castrelor romane, care va beneficia de 12,73 milioane de euro, Ruta castelelor - 22,25 milioane euro şi Ruta cetăţilor - 10,4 milioane euro.
Prin înfiinţarea Rutei castrelor romane, România se alătură familiei europene care pune în valoare patrimoniul roman. Limesul dunărean şi cel al provinciei Dacia fac parte din cel mai complex şi cea mai lungă porţiune de frontieră a Imperiului Roman de pe teritoriul Europei continentale. Sunt finanţate două situri de la Ulpia Traiana Sarmisegetuza, alături de castrul roman de la Bologa, judeţul Cluj, şi de castrul de la Arutela, judeţul Vâlcea.
Ruta castelelor, pentru care se alocă 22,25 milioane de euro, reuneşte castelele cele mai reprezentative din România şi urmăreşte recrearea atmosferei istorice prin utilizarea tehnologiei de realitate virtuală precum şi restaurarea a cinci castele: Teleki, Urmanczy, Corvinilor, Beldy şi Kalnoky.
Prin ruta turistică dedicată cetăţilor se doreşte restaurarea a cinci cetăţi din România pentru a le promova într-un mod integrat cu alte cetăţi istorice în circuite care să atragă turiştii din ţară şi din străinătate. Se vor restaura Cetatea Sighişoara, cu lucrări de restaurare a zidurilor cetăţii, Cetatea dacică de la Sarmisegetuza, Cetatea Oradea, Cetatea Braşovului, Cetatea Nobiliară Colţeşti.
Cele două apeluri de proiecte dedicate Investiţiei 1. Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, derulate pe parcursul ultimului an, au o valoare totală a contractării din PNRR de 94,11 milioane euro (inclusiv TVA).
Cele 12 rute culturale incluse în programul "România Atractivă" sunt: Ruta castelelor - 30 de obiective promovate, cinci castele restaurate; Ruta curiilor din Transilvania - 25 de obiective promovate, cinci curii restaurate; Ruta culelor - 15 obiective promovate, cinci cule restaurate; Traseul gastronomiei tradiţionale româneşti - 30 de obiective promovate; Ruta bisericilor fortificate - 20 de obiective promovate; Ruta bisericilor de lemn - 30 de obiective promovate, 10 biserici restaurate; Ruta mănăstirilor din zona Moldovei - 30 de obiective promovate, cinci mănăstiri restaurate; Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României - 20 de obiective promovate, cinci obiective restaurate; Ruta castrelor romane - 20 de obiective promovate, cinci castre restaurate; Ruta cetăţilor - 30 de obiective promovate, cinci cetăţi restaurate; Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creşterii atractivităţii zonei - 30 de obiective promovate, 30 de obiective restaurate (gospodării); Ruta satelor cu arhitectură tradiţională - 20 de obiective promovate, 150 de case tradiţionale restaurate din cele 20 de sate cu arhitectură tradiţională.
Componenta 11 - Turism şi Cultură din PNRR, prin care sunt finanţate aceste investiţii, dispune de o alocare totală de 449 milioane de euro.
Tot pentru Componenta 11 din PNRR, zilele trecute au fost semnate la sediul MIPE şase contracte de finanţare pentru înfiinţarea, restaurarea şi modernizarea de muzee şi case memoriale, cu o valoare de 35 milioane euro. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



