Câştigul salarial mediu net pe economie a scăzut cu 1,1% în august, la 3.933 de lei
Câştigul salarial mediu net pe economie s-a situat în august la 3.933 de lei, în scădere cu 42 de lei, respectiv 1,1%, raportat la luna precedentă, sumele cele mai mari menţinându-se în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) - 9.395 lei, iar cele mai mici fiind în domeniul fabricării articolelor de îmbrăcăminte - 2.214 lei, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Şi în sectorul bugetar s-au înregistrat în luna august uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu iulie în administraţia publică (-1,1%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-0,2%). În învăţământ, câştigului salarial mediu net a crescut uşor comparativ cu luna precedentă (+0,6%).
În luna august 2022, câştigul salarial mediu brut pe economie a fost de 6.348 de lei, cu 57 de lei (-0,9%) mai mic decât în luna iulie 2022.
"În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.
Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei", precizează INS.
Comparativ cu luna august din 2021, câştigul salarial mediu net în august 2022 a crescut cu 12,8%.
În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 97,8% în august 2022 faţă de august 2021. Indicele câştigului salarial real a fost 98,3% în luna august 2022 faţă de luna iulie 2022, iar faţă de luna octombrie 1990 acesta a fost 218,1%, cu 3,5 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iulie 2022.
În luna august 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie 2022, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie, încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale).
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 15,6% în extracţia cărbunelui superior şi inferior; cu 4,0% - 8,5% în sectorul tăbăcirii şi finisării pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea produselor textile, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte; cu 2,0% - 4,0% în alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea băuturilor, captarea, tratarea şi distribuţia apei, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, alte activităţi extractive, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor.
Creşterile câştigului salarial mediu net în luna august 2022 faţă de luna iulie 2022 au fost determinate de acordarea de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna august au fost mai mari comparativ cu luna iulie, ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 11,8% în telecomunicaţii; cu 2,0% - 6,0% în fabricarea produselor din tutun, activităţi de servicii anexe extracţiei, industria metalurgică, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, transporturi pe apă, fabricarea de mobilă; cu 1,0% - 1,5% în hoteluri şi restaurante, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, transporturi aeriene, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, tranzacţii imobiliare, industria alimentară, activităţi de poştă şi de curier. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Capitala este în această toamnă cel mai scump oraș din țară pentru chiriași (analiză)
Piața chiriilor intră oficial în cea mai aglomerată perioadă din an, impulsionată de valul de studenți aflați în căutarea unei locuințe în marile orașe înainte de începerea noului an universitar, Capitala fiind în această toamnă cel mai scump oraș din țară pentru chiriași, conform unei analize realizate de imobiliare.ro.
Bursa de la București a închis în scădere ședința de miercuri
Bursa de Valori București a închis în scădere pe toți indicii ședința de miercuri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 101,23 milioane de lei (19,26 milioane de euro), din care 82,34 milioane lei (15,67 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20
Scatec vrea să se extindă rapid în România, pe fondul creșterii cererii de baterii pentru stocare
Grupul norvegian Scatec ASA, unul dintre principalii dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă la nivel global, intenționează să își tripleze capacitatea globală de generare până în 2028, mutându-și atenția spre Europa, unde observă o cerere mare de baterii pentru stocare, ceea ce deschide noi posibilități pentru sectorul energiei curate, trans
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă au rămas fără salarii și fără o perspectivă a zilei de mâine (sindicat)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă au rămas fără salarii de luni de zile și fără o perspectivă clară pentru ziua de mâine, avertizează Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES 'Acești oameni au muncit zeci de ani pe calea ferată. Au familii, facturi, rate și copii
Costul real al unei călătorii cu metroul este spre 14 lei, fără compensația acordată Metrorex (sindicat)
Costul real al unei călătorii cu metroul este undeva spre 14 lei, iar compensația dată Metrorex duce la 5 lei prețul călătoriei, care de fapt, prin abonament, este de 2,3 lei, susține președintele Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Marian Artimon. 'Costul real al călătoriei la metrou e undeva spre 14 lei. Atâta costă Metrorexul pentru a tra
ANPIS derulează controale privind indemnizația pentru creșterea copilului și a stimulentului de inserție
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) va derula, în perioada septembrie - noiembrie, o serie de controale privind verificarea respectării condițiilor legale de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului și a stimulentului de inserție. Vor fi verificate 15.697 dosare privind respectarea OUG nr. 111/2010 pentru acordarea conc
Circa un sfert dintre companiile cu nivel ridicat de pregătire în cybersecurity a raportat cel puțin un incident, în 2025 (studiu)
București, 9 sep /Agerpres/ - Aproape un sfert dintre companiile din România (22%) cu cel mai ridicat nivel de pregătire în privința securității cibernetice au raportat cel puțin un incident în anul 2025, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, dat publicității miercuri. Conform cercetării Fort, peste 80% dintre organizațiile part
Metroul s-ar putea opri din 16 septembrie, dacă nu se achită drepturile salariale, avertizează sindicaliștii
Metroul s-ar putea opri după data de 16 septembrie, dacă angajații Metrorex nu își primesc salariile, a declarat, miercuri, președintele USLM, Marian Artimon, într-o conferință de presă. Potrivit acestuia, în conturile Metrorex x`mai sunt doar 3.000 lei, insuficient să se plătească salariile pe 12 septembrie. Artimon a menționa
ANSVSA a oprit activitatea unui depozit din județul Ilfov și a retras peste 15 tone de legume neconforme
Peste 15 tone de legume au fost retrase de la comercializare, dintr-un depozit localizat în județul Ilfov, din cauza substituirii originii mărfii și a lipsei elementelor de identificare, informează Autoritatea Națională Sanitară-Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. Operatorii
Remus Borza: STB are nevoie de o restructurare reală, profundă și radicală; datoriile ar putea depăși 3 miliarde de lei
Societatea de Transport București (STB) are nevoie de o restructurare reală, profundă și radicală, care va viza inclusiv tarifele, gratuitățile, subvențiile, managementul, contractele și cheltuielile, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Remus Borza, managing partner la Euro Insol SPRL, una dintre societățile care fac parte din consorțiul desemnat administrator jud
(P) Steaguri personalizate portabile: cum pot atrage mai multă atenție la evenimente
La un târg expozițional, fiecare brand concurează pentru atenția vizitatorilor. Standurile sunt numeroase, mesajele sunt diverse, iar oamenii trec rapid de la un spațiu la a
SNRB îndeamnă românii să predea spre colectare bateriile uzate în Săptămâna Europeană a Reciclării Bateriilor
Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) se alătură evenimentului Săptămâna Europeană a Reciclării Bateriilor și îndeamnă românii să predea spre colectare bateriile uzate. 'Cu toții avem baterii uzate uitate prin casă: într-un sertar din bucătărie, într-o telecomandă pe care nu o mai folosi
Consiliul Concurenței a sancționat Philips România cu aproape un milion de euro
Consiliul Concurenței a sancționat compania Philips România cu o amendă în valoare de 5,181 milioane lei (aproximativ un milion de euro) pentru furnizarea de documente într-o formă incompletă pe parcursul inspecției inopinate desfășurate la sediul companiei, potrivit unui comunicat al instituției. 'Concret, după ce a fost
Buzoianu: Romsilva mimează că apără pădurile în instanțe, dar face pe dos în cazul drumului din Pădurea Băneasa
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva mimează că apără pădurile în instanțe, dar Direcția Silvică Ilfov modifică amenajamentul silvic al drumului din Pădurea Băneasa spre Greenfield, cu nerespectarea legii, afirmă ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, într-o postare publicată, miercuri, pe pagina sa de socializare.
FBAR: În România, peste 3,45 milioane de tone de alimente ajung la gunoi în fiecare an
Peste 3,45 milioane de tone de alimente ajung la gunoi anual, în condițiile în care peste 27% din populația României se află sub riscul de sărăcie sau excluziune socială, arată datele publicate, miercuri, de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR). 'Luna septembrie este recunoscută la nivel global ca f










