Vânzările cu amănuntul au scăzut în UE dar au crescut în România, în august (Eurostat)
Vânzările cu amănuntul în Uniunea Europeană şi zona euro au scăzut şi în luna august, ceea ce arată o diminuare a cererii consumatorilor precum şi aşteptările referitoare la o apropiată recesiune, transmite Reuters.
Conform datelor publicate joi de Eurostat, vânzările cu amănuntul au scăzut cu 0,3% în zona euro şi cu 0,2% în Uniunea Europeană, în luna august 2022 comparativ cu luna iulie. De asemenea, Eurostat a revizuit şi datele pentru luna iulie, când vânzările cu amănuntul în zona euro au scăzut cu 0,4% comparativ cu luna precedentă, faţă de o creştere de 0,3% cât s-a anunţat iniţial.
În rândul statelor membre, cele mai importante creşteri ale vânzărilor cu amănuntul de la o lună alta au fost înregistrate în Slovenia (7%), Luxemburg (3,8%) şi Irlanda (3,5%). România se numără şi ea printre ţările membre unde vânzările cu amănuntul au crescut de la o lună la alta, cu un avans de 0,6%.
Sursa foto: ec.europa.eu
Eurostat subliniază că vânzările cu amănuntul în Uniunea Europeană au fost influenţate de scăderea cu 0,6% a vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi ţigări, în timp ce vânzările de de combustibili au crescut cu 2,9% de la o lună la alta.
În ritm anual, vânzările cu amănuntul au scăzut cu 2% în zona euro şi cu 1,3% în Uniunea Europeană. În acest caz, vânzările cu amănuntul în România au înregistrat una dintre cele mai puternice creşteri din UE, cu un avans de 4,5%. În rândul statelor membre, România este devansată doar de Slovenia (31,8%), Polonia (8%) şi Cipru (5,1%).
Şi în acest caz, vânzările cu amănuntul în UE au fost influenţate de scăderea cu 2,6% a vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi ţigări, în timp vânzările de combustibili au crescut cu 5,5% în ritm anual.
Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau ca vânzările cu amănuntul în zona euro să scadă cu 0,4% de la o luna la alta şi cu 1,7% în ritm anual.
Scăderea vânzărilor cu amănuntul, considerate drept un indicator al cererii de consum, conferă noi argumente analiştilor potrivit cărora zona euro ar putea intra în recesiune în trimestrele următoare, afectată de şocul preţurilor la energie creat de invazia rusească în Ucraina. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MADR: Modificările aduse Legii 122/2023 vizează combaterea pestei porcine africane și sprijinirea fermelor
Transportul ilegal a șase sau mai multe porcine va constitui infracțiune, iar animalele și vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane (PPA), adoptate miercuri în plenul Parlamentului României, informează Minister
Diana Buzoianu: Raportul Corpului de Control a identificat zeci de probleme sistemice la ANM
Raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului, finalizat în luna octombrie, a identificat zeci de probleme sistemice la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), iar conducerea instituției ar fi fost informată încă din noiembrie 2025 despre posibile nereguli în achizițiile directe, susține ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu
Grupul MOL va produce biometan într-o nouă instalație inaugurată la Szarvas
Grupul maghiar MOL a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului, la Szarvas, în urma unei investiții de peste 2,7 miliarde de forinți, potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis miercuri AGERPRES. Noua instalație poate produce, din biogaz, biometan cu un grad de puritate adecvat pentru injectarea în rețeaua
Pistol: Lotul 1 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) se apropie de 70%; finalizarea lotului anul acesta depinde de asigurarea finanțării
Lotul 1 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) se apropie de 70%, iar constructorul român (UMB) este mobilizat în șantier cu 500 de muncitori și 350 de utilaje pentru a finaliza anul acesta lucrările pe cei 30,3 kilometri dintre Săucești și Trifești, a anunțat, miercuri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Darău: Cea mai mare parte din PNRR a fost dedicată digitalizării
Cea mai mare parte din suma din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost dedicată digitalizării, fiind livrate 63 de aplicații guvernamentale în cloud, 240 de procese automatizate în administrația publică, 995 de sate conectate la internet de mare viteză, 580 de biblioteci modernizate și peste 61.000 de persoane formate în competențe
DNSC: Incident de securitate ce vizează vulnerabilități ale unor instalații frigorifice, descoperit în Franța
CERT-FR din cadrul Agenției Naționale de Securitate a Sistemelor Informatice din Franța (ANSSI) a emis o alertă cu privire la compromiterea unui număr semnificativ de controlere utilizate pentru administrarea și monitorizarea, de la distanță, a unor instalații frigorifice, informează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-un comunicat
AAC: România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, în următorul exercițiu financiar
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, care ar putea ajunge, într-un scenariu extins, la aproximativ 6,5 miliarde de euro în următorul exercițiu financiar, arată estimările Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC), publicate miercuri. Organizația anunță lansarea pe websit
România, pe locul patru în Europa la achiziția de produse electronice ieftine, dar pe ultimul loc la reciclare și reutilizare (studiu)
România ocupă locul al patrulea dintre 12 țări europene în ceea ce privește achiziția de produse electronice de mici dimensiuni și accesibile ca preț, însă se situează pe ultimul loc în privința utilizării exclusive a soluțiilor de reciclare sau reutilizare a acestora, potrivit studiului Fast Tech Consumer Study 2026, prezentat miercuri de dou
Darău: Nu a existat nicio ofertă mai mare pentru vânzarea companiei de la Șantierul Naval Mangalia
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a precizat, miercuri, într-o conferință de bilanț ministerial, că pentru Șantierul Naval Mangalia nu au existat oferte mai mari din partea investitorilor decât suma de 138 de milioane de euro pe care a fost vândut către compania germană Rheinmetall.
ANOFM: Angajatorii oferă 32.246 de posturi la nivel național; 84 de locuri de muncă sunt disponibile prin Eures
Angajatorii oferă, la nivel național, 32.246 locuri de muncă, în acest moment, iar operatorii economici din Spațiul Economic European (SEE), un număr de 84 de posturi, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), într-un comunicat de presă, transmis miercuri AGERPRES. Potrivit datelor centralizate, din totalul postu
Angajații din România folosesc inteligența artificială mai mult în viața personală decât la locul de muncă (analiză)
Peste jumătate (58%) dintre angajații din România au utilizat inteligența artificială (IA) la locul de muncă în ultimele 12 luni, față de 42% în urmă cu un an, însă folosirea acestei tehnologii rămâne mult mai răspândită în viața personală, unde ponderea ajunge la 85%, potrivit ediției din 2026 a studiului PwC Global Workforce Hopes
România se confruntă cu goluri de finanțare la final de an; statul trebuie să acorde prioritate recuperării veniturilor restante (analiză)
România se confruntă cu presiuni asupra finanțării cheltuielilor publice în ultimul trimestru al anului, în condițiile în care bugetul este afectat de creșterea costurilor de finanțare și de întârzierile în atragerea fondurilor europene, iar statul trebuie să acorde prioritate recuperării veniturilor pe care le are deja de înca
Petrescu (ASF): Dezvoltarea unei piețe de capital mai profunde, mai lichide și mai accesibile reprezintă o prioritate instituțională
Dezvoltarea unei piețe de capital mai profunde, mai lichide și mai accesibile reprezintă o prioritate instituțională pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în condițiile în care România are nevoie de un ecosistem financiar capabil să susțină inițiativa antreprenorială și să mobilizeze capital pentru investiții productive, a declarat miercuri p
BVB Arena 2026: Patruzeci de companii antreprenoriale vor fi selectate pentru întâlniri cu profesioniștii pieței de capital
Un număr de 40 de companii antreprenoriale românești vor fi selectate în cadrul ediției 2026 a programului BVB Arena, lansată miercuri de Bursa de Valori București (BVB), acestea urmând să participe la întâlniri individuale cu profesioniști ai pieței de capital, potrivit reprezentanților operatorului bursier. Directorul general al
AMEPIP susține că nu blochează numirea administratorilor ANM, ci își exercită atribuțiile legale de verificare
Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), ci își exercită atribuțiile legale de verificare, precizează, miercuri, instituția. Reacția AMEPIP vine în contextul





