Comisarii ANPC au propus închiderea locurilor de joacă din şase parcuri bucureştene pentru o perioadă de până la un an
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a propus închiderea locurilor de joacă din şase parcuri bucureştene, pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni, şi a amendat cu 10.000 de lei instituţia din subordinea Primăriei Capitalei, care administrează aceste parcuri.
Potrivit unui comunicat al ANPC, remis sâmbătă AGERPRES, parcurile verificate de comisarii bucureşteni în data de 30 septembrie sunt: Tineretului, Carol I, Cişmigiu, Izvor, Circului şi Herăstrău.
"Singura diferenţă între a fi părinte şi a fi funcţionar public este că, în ultima dintre ipoteze, trebuie să fii părintele tuturor copiilor ce au nevoie de tine şi de munca pe care o desfăşori în folosul comunităţii. A te duce astăzi cu copilul în parc a devenit o acţiune de curaj. Pare că, alături de pacheţel, trebuie să îi iei celui mic şi, doamne fereşte, o trusă medicală. Amenda pe care astăzi suntem nevoiţi să o aplicăm Primăriei Generale reprezintă un strigăt al părinţilor adresat celor care au înlocuit acţiunea cu scuza. Mi-ar fi plăcut să pot face mai mult, dar pare că nici cei mici, nici noi nu putem determina o schimbare. Îmi cer eu scuze în numele celor care, spre deosebire de noi, se ascund în birouri. Vor inventa din nou scuze inutile cu iz politic, uitând probabil că a fi copil nu înseamnă asta", a declarat directorul general al ANPC, cel care a coordonat acţiunea de control în parcurile administrate de ALPAB (Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti), instituţie aparţinând Primăriei Capitalei.
Potrivit sursei citate, în urma controlului au fost constatate nereguli în toate locaţiile verificate, motiv pentru care ALPAB a fost sancţionat cu amendă convenţională în valoare de 10.000 lei, fiind propusă închiderea locurilor de joacă aferente parcurilor menţionate, pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni.
Abaterile constatate au fost: existenţa covorului anti-impact (tartan) depreciat, cu denivelări şi bucăţi lipsă; existenţa unor tobogane cu pantă de alunecare şi tubulatură metalică (interzise prin HG 435/2010), iar tubulatura aferentă toboganelor prezenta o distanţă foarte mare între îmbinări; folosirea unor echipamentele tehnice care prezentau un grad de uzură ridicat, depreciate, rupte, cu bucăţi lipsă, cu urme masive de rugină, cu şuruburi fără protecţie.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Bănciulea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cod portocaliu de averse și descărcări electrice în localități din Prahova și Dâmbovița, până la ora 15:00
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale, valabilă până la ora 15:00 în mai multe localități din județele Prahova și Dâmbovița. Astfel pe raza localităților Câmpina, Băicoi, Breaza, Filipeștii de Pădure, Ariceștii Rahtivani, Filipeștii de Târg, Flor
Distrigaz a întrerupt temporar alimentarea cu gaze naturale pentru 190 de clienți casnici din Sectorul 3
Un număr de 190 de clienți casnici ai companiei Distrigaz Sud Rețele, din sectorul 3 al Capitalei, nu sunt alimentați cu gaze naturale, în urma unui incident produs la instalația de utilizare ce alimentează un imobil situat pe Șoseaua Industriilor. 'Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări cu privire la întreruperea tem
Numărul de posturi ocupate în instituțiile și autoritățile publice a scăzut cu 5.306 în primele 4 luni din 2026 (Ministerul Finanțelor)
Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România era, în aprilie 2026, de 1.274.999, cu 5.306 mai puține comparativ cu prima lună a anului, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Raportat la martie 2026, numărul posturilor ocupate a fost î
UNTRR lansează platforma DieselIndex, care centralizează prețurile medii ale motorinei la nivel național și european
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a lansat platforma digitală Diesel Index care va centraliza, săptămânal, prețurile medii oficiale ale motorinei la nivel național și european, având la bază raportările oficiale ale Comisiei Europene. Potrivit unui comunicat al UNTRR, utilizatorii pot monitoriza evoluția prețur
Ministerul Energiei: Plățile efectuate din PNRR au depășit 130 milioane euro, în 2026
Valoarea plăților efectuate către beneficiarii proiectelor din sectorul energiei finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în 2026 a depășit 130 milioane euro, totalul plăților cumulate de la începutul programului fiind de 342,77 milioane euro, informează Ministerul Energiei, printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, &icir
Tăițeii cu ouă au intrat în Registrul Național al Rețetelor Consacrate
Tăițeii cu ouă au intrat în Registrul Național al Rețetelor Consacrate, a anunțat, vineri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pe pagina sa de Facebook. 'Noutăți cu gust din Registrul Rețetelor Consacrate! De astăzi, tăițeii cu ouă au rețetă oficială! Vă amintiți de duminicile în familie, cu miros de supă caldă de pui și tăițe
Traseul liniei 54 va fi modificat, începând de sâmbătă; linia de tramvai 47 va fi suspendată temporar
Traseul liniei 54 va fi modificat, începând de sâmbătă, tramvaiele urmând să circule între 'Șura Mare' și 'Piața Unirii', iar linia de tramvai 47 va fi suspendată temporar, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Prin această măsură, TPBI
ANPC a dat amenzi de peste 4,1 milioane de lei, după ce a controlat peste 1.500 de operatori economici
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 871 de amenzi de peste 4,1 milioane de lei în urma unor controale la peste 1.500 de operatori economici, în perioada 29 iunie - 3 iulie, în vederea verificării conformității produselor comercializate, a respectării legislației specifice domeniului alimentar și a condițiilor de prestare a
FBI și CISA atenționează asupra unei campanii de phishing, ce vizează utilizatorii unor platforme de comunicare (DNSC)
Oficiali guvernamentali, personal militar, jurnaliști și persoane cu acces la informații sensibile sunt vizați de o nouă campanie de phishing prin intermediul platformelor Signal, WhatsApp și Telegram, avertizează FBI și Cybersecurity and Infrastructure Security Agency (CISA), a anunțat, vineri, Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), pe pagina sa de soci
Omniasig: 205 dosare de daună la nivel național în urma furtunilor; cele mai multe pagube, în București-Ilfov
Omniasig Vienna Insurance Group a înregistrat, până în prezent, 205 avizări de daună de la asigurați din 24 de județe și Municipiul București, după ce furtunile care au afectat România la mijlocul săptămânii au provocat daune serioase proprietăților, culturilor și autovehiculelor la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona
Consiliul Concurenței: Prețurile carburanților au fost sub media UE în S1; de la 1 iulie, motorina s-a scumpit cu aproape 36 bani/litru
Prețurile carburanților din România s-au menținut semnificativ sub media Uniunii Europene, în cea mai mare parte a perioadei 1 martie - 30 iunie 2026, atât la prețurile finale, cu taxe, cât și la prețurile fără taxe, afirmă reprezentanții Consiliului Concurenței, care monitorizează evoluția acestor prețuri în contextul expirării perioade
ONJN: Deficiențele constatate de Curtea de Conturi pentru 2024 sunt remediate sau în curs de remediere
Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) susține că deficiențele constatate de Curtea de Conturi pentru anul 2024 sunt remediate sau în curs de remediere și că raportul întocmit vizează o perioadă anterioară preluării mandatului actualei conduceri, se arată într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. 'O parte dint
INS: Numărul sosirilor și al înnoptărilor în unitățile de cazare din România, în scădere în primele cinci luni
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat) din România au însumat 4,287 milioane de persoane, în primele cinci luni ale acestui an, în scădere cu 4,5% față de aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS).
Analiști financiari: Evoluția ROBOR a urmat inflația și dobânda-cheie a BNR
Evoluția ROBOR din perioada 2021-2022 a reflectat accelerarea inflației, creșterea anticipațiilor inflaționiste și înăsprirea politicii monetare a BNR, au afirmat joi analiști financiari, în cadrul unei dezbateri dedicate relației dintre indicii ROBOR, dobânzi și principalii indicatori macroeconomici. 'ROBOR, în aprilie 2021, se apr
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale: Daunele provocate de inundații pot fi notificate prin sistemul digital al instituției
Proprietarii de locuințe inundate în urma fenomenelor hidrometeorologice din ultimele zile pot notifica daunele prin sistemul digital al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM), pentru demararea procesului de despăgubire, potrivit unui comunicat al instituției. 'PADROM urmărește situația generată de fenomenele hidrometeor








