Boloş: Cererea de plată numărul 1 va intra în analiza Consiliului Ecofin; sper să avem aprobarea în prima jumătate din octombrie
Comisia Europeană a emis avizul pozitiv pentru Cererea de plată numărul unu iar aceasta va intra în analiza comitetelor de specialitate al Consiliului Ecofin şi sper ca, în prima jumătate a lunii octombrie, să avem aprobarea din partea Ecofin, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
"Astăzi a fost ultima zi pentru adoptarea de acte normative care privesc jaloanele şi ţintele de pe trimestrul III pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Fac precizarea că nu toate jaloanele şi ţintele de pe trimestrul III, în număr de 24, se închid prin acte normative pe care Guvernul trebuie să le aprobe. Din cele 24 de jaloane şi ţinte, şase sunt cu acte normative care trebuiau adoptate până astăzi, conform sarcinii trasate de primul ministru. În perioada următoare, până pe data de 30 septembrie, celelalte jaloane şi ţinte se închid fie prin lansarea de apeluri de proiecte, fie prin lansări de licitaţii, fie prin ordine de ministru care sunt necesare pentru ca să putem să avem date cele 24 de jaloane şi ţinte duse la bun sfârşit. Din punctul de vedere al Cererii de plată numărul unu, Comisia Europeană a emis avizul pozitiv pentru ca aceasta să înainteze către comitetele de specialitate ale Consiliului EcoFin al Uniunii Europene. Luni (26 septembrie, n.r.) avem primul comitet de specialitate pentru analiza primei cereri de plată pe care am depus-o, care funcţionează pe lângă Consiliul Uniunii Europene, şi aşteptăm, apoi, planificarea pentru cel de-al doilea comitet şi ulterior aprobarea în Consiliul Ecofin. Din acest punct de vedere, Cererea de plată numărul unu a parcurs toate etapele procedurale de care era nevoie pentru ca România să încaseze prima cerere de plată. Sper ca, în prima jumătate a lunii octombrie, să vină aprobarea din partea Consiliul Ecofin pe prima cerere de plată. Banii ar trebuie să intre imediat după aprobare, în a doua, a treia zi", a precizat Marcel Boloş.
Potrivit ministrului de resort, România pregăteşte cea de-a doua cerere de plată, ce ar urma să fie transmisă către Comisia Europeană, în luna octombrie.
"(...) cea de-a doua cerere de plată o pregătim. Are ca şi lună de referinţă pentru trimiterea ei la Comisie octombrie. Această cerere de plată în valoare de 2,8 miliarde de euro cuprinde cele 51 de jaloane şi ţinte aferente trimestrului I şi II al anului 2022. Din acest punct de vedere trebuie să pregătim pachetul de documente pe care le solicită Comisia şi inclusiv ceea ce înseamnă contracte de finanţare pe care le mai avem de încheiat, astfel încât documentaţia să fie completă şi să putem să intrăm în proces de analiză pentru Cererea de plată numărul doi. Împreună cu prefinanţarea de 3,79 miliarde de euro, în acest an din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, 9,2 miliarde de euro sunt planificaţi pentru a fi încasaţi de România, alături de ceea ce mai avem pe Politica de Coeziune din programele operaţionale pe care le avem în implementare în momentul de faţă, care sunt aferente perioadei de programare 2014 - 2020, unde targetul fixat la începutul anului acesta a fost de 4,6 miliarde de euro. Discutăm, deci, despre aproximativ 14 miliarde de euro pe care ar trebui să îi avem, cel puţin din perspectiva documentelor întocmite, până la sfârşitul anului şi apoi încasarea lor, treptată, la bugetul României", a menţionat demnitarul.
Acesta a adăugat că, în ceea ce priveşte a treia cerere de plată, depunerea ar urma să aibă loc în cursul anului viitor.
"Sper ca, odată cu sfârşitul lunii septembrie, pentru tot ceea ce înseamnă jaloanele şi ţintele aferente trimestrului III să putem să închidem acest trimestru, care a fost unul ce a avut un număr rezonabil de jaloane şi ţinte, pentru că urmează trimestrul IV unde numărul de jaloane şi ţinte creşte exponenţial, fiind vorba de 55 de task-uri pe care le avem de îndeplinit şi pentru care ar urma să depunem Cererea de plată numărul trei, în cursul anului viitor," a explicat sursa citată.
Comisia Europeană a anunţat pe data de 15 septembrie că a aprobat o evaluare preliminară pozitivă a primei cereri de plată a României, în valoare de 2,6 miliarde euro, din care 1,8 miliarde euro sub formă de granturi şi 0,8 miliarde euro sub formă de împrumuturi, în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), instrumentul-cheie aflat în centrul NextGenerationEU.
Forul european a transmis Comitetului economic şi financiar (CEF) evaluarea sa preliminară pozitivă cu privire la îndeplinirea de către România a etapelor necesare pentru această plată, solicitându-i avizul şi urmează să ţină cont de avizul CEF, care va fi emis în termen de cel mult patru săptămâni.
În urma avizului CEF, Comisia va adopta decizia finală privind plata contribuţiei financiare, în conformitate cu procedura de examinare, prin intermediul unui comitet de comitologie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



