CFR SA: Circulaţia feroviară între Braşov şi Întorsura Buzăului se redeschide din 19 septembrie
Circulaţia pe noul pod feroviar din localitatea Budila se redeschide luni, 19 septembrie, iar serviciul public de transport feroviar de călători, pe relaţia Braşov - Întorsura Buzăului, va fi asigurat de un operator privat, cu 12 curse pe zi.
Potrivit sursei citate, lucrările de reconstrucţie a podului CF din comuna Budila, situat pe linia Hărman - Întorsura Buzăului, la km 17+318 şi de amenajare a albiei râului Târlung, au fost executate de o asociere de firme româneşti, în perioada aprilie 2021 - august 2022, valoarea contractului fiind de 29,2 milioane lei (cu TVA), finanţare asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat.
Conform CFR, 6 perechi de trenuri vor circula, începând de luni 19 septembrie, între Braşov şi Întorsura Buzăului (36 km), peste noul pod de cale ferată de la Budila, cu plecarea primului tren din Întorsura Buzăului la ora 04:32, iar din Braşov, la ora 05:43. Cele 12 curse vor fi operate de Regio Călători, durată călătorie pe întregul traseu, cu opriri intermediare, va dura dura 60 - 65 de minute.
"Finalizarea lucrărilor de reconstrucţie a podului feroviar din localitatea Budila şi redeschiderea circulaţiei pe această linie deosebit de importantă pentru comunităţile locale, din judeţele Braşov şi Covasna, au reprezentat un obiectiv asumat şi, după cum se vede, îndeplinit de compania CFR SA. Deşi, la începutul acestui an, a existat un oarecare scepticism în ceea ce priveşte importanţa pe care o acordăm continuării şi finalizării acestui obiectiv de investiţii, astăzi demonstrăm că priorităţile companiei sunt de fapt priorităţile călătorilor, toate programele de dezvoltare a reţelei feroviare fiind concentrate într-o singură direcţie, şi anume, îmbunătăţirea condiţiilor de transport pe calea ferată, la nivelul întregii reţelei feroviare", a declarat Ion Simu-Alexandru, directorul general al CFR SA, prezent joi pe şantierul de la Budila, unde se fac ultimele verificări tehnice la noul pod de cale ferată din localitatea Budila.
Noul pod de cale ferată simplă, de la Budila, are o deschidere de 70 metri, suprastructură metalică, de tip grindă cu zăbrele cale jos, iar infrastructura va fi din culee fundate indirect. Caracteristicile tehnice şi parametri specifici ai acestui obiectiv de investiţii sunt: suprafaţa totală proiectată în zona întabulată - 17.000 metri pătraţi; deschidere pod - 70 metri; lungime linie reabilitată - 301.603 metri; prag deversor şi bazin disipator cu lăţimea - 60,85 metri; ziduri de sprijin din beton armat (mal stâng şi mal drept) - 60,20 metri +19,05 metri (aval şi amonte); apărare de mal din gabioane (mal stâng şi mal drept) - 184 metri.
Potrivit CFR SA, lucrările pentru reconstrucţia podului CF din comuna Budila, situat pe linia Hărman-Întorsura Buzăului, km 17+318 şi de amenajare a albiei râului Târlung au început în luna aprilie 2021, în perioada 2019 - 2020 fiind parcurse toate etapele necesare semnării contractului de execuţie, şi anume: elaborarea expertizei tehnice, DALI şi a proiectului tehnic, emiterea tuturor documentaţiilor tehnice, economice, inclusiv avizele necesare organizării licitaţiei pentru reconstrucţia podului CF situat pe linia Hărman-Întorsura Buzăului, la km 17+318, şi lucrări de amenajare albie. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CFR Călători: Nouă trenuri internaționale vor pleca mai devreme din Budapesta, în perioada 7 - 8 noiembrie
Nouă trenuri internaționale care circulă din Budapesta spre România vor pleca cu 5 până la 35 de minute mai devreme, în perioada 7 - 8 noiembrie 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria, informează joi CFR Călători. Potrivit unui comunicat al companiei, administrația feroviară ungară MAV Start a anunțat efectuare
INS: Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, în condițiile în care consumul populației s-a redus cu 11,3%, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2026, consumul fi
Producția industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni ale anului
Producția industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe fondul evoluțiilor negative din industria prelucrătoare, care a consemnat un declin de 4,4%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, producția și furnizarea de en
Peste 4 din 10 angajați români de minimum 55 de ani sunt dispuși să lucreze și după vârsta de pensionare (studiu)
Peste 4 din 10 angajați români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea o perioadă după atingerea vârstei legale de pensionare, comparativ cu aproximativ o treime la nivel european, potrivit unui studiu realizat de o companie de soluții de resurse umane. În rândul angajaților români sub
Producători români din toate colțurile țării, la Festivalul Roadelor Toamnei din Buftea, în acest weekend
Cooperativa Caprirom Sud Muntenia organizează la Buftea, în perioada 17-18 octombrie, Festivalul Roadelor Toamnei, eveniment care reunește producători români din mai multe regiuni ale țării, în cadrul proiectului 'Poftim, din România!'. Festivalul, organizat în parteneriat cu Primăria Buftea, le va oferi vizitatorilor ocaz
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Mediului
Bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Mediului vor fi suplimentate cu 2 miliarde de lei pentru achitarea facturilor aferente proiectelor PNRR, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Investițiile în dezvoltare nu trebuie să se oprească din cauza blocajelor la încasare. Iar firmele care au executat lucrări
MADR: Modificările aduse Legii 122/2023 vizează combaterea pestei porcine africane și sprijinirea fermelor
Transportul ilegal a șase sau mai multe porcine va constitui infracțiune, iar animalele și vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane (PPA), adoptate miercuri în plenul Parlamentului României, informează Minister
Diana Buzoianu: Raportul Corpului de Control a identificat zeci de probleme sistemice la ANM
Raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului, finalizat în luna octombrie, a identificat zeci de probleme sistemice la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), iar conducerea instituției ar fi fost informată încă din noiembrie 2025 despre posibile nereguli în achizițiile directe, susține ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu
Grupul MOL va produce biometan într-o nouă instalație inaugurată la Szarvas
Grupul maghiar MOL a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului, la Szarvas, în urma unei investiții de peste 2,7 miliarde de forinți, potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis miercuri AGERPRES. Noua instalație poate produce, din biogaz, biometan cu un grad de puritate adecvat pentru injectarea în rețeaua
Pistol: Lotul 1 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) se apropie de 70%; finalizarea lotului anul acesta depinde de asigurarea finanțării
Lotul 1 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) se apropie de 70%, iar constructorul român (UMB) este mobilizat în șantier cu 500 de muncitori și 350 de utilaje pentru a finaliza anul acesta lucrările pe cei 30,3 kilometri dintre Săucești și Trifești, a anunțat, miercuri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Darău: Cea mai mare parte din PNRR a fost dedicată digitalizării
Cea mai mare parte din suma din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost dedicată digitalizării, fiind livrate 63 de aplicații guvernamentale în cloud, 240 de procese automatizate în administrația publică, 995 de sate conectate la internet de mare viteză, 580 de biblioteci modernizate și peste 61.000 de persoane formate în competențe
DNSC: Incident de securitate ce vizează vulnerabilități ale unor instalații frigorifice, descoperit în Franța
CERT-FR din cadrul Agenției Naționale de Securitate a Sistemelor Informatice din Franța (ANSSI) a emis o alertă cu privire la compromiterea unui număr semnificativ de controlere utilizate pentru administrarea și monitorizarea, de la distanță, a unor instalații frigorifice, informează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-un comunicat
AAC: România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, în următorul exercițiu financiar
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, care ar putea ajunge, într-un scenariu extins, la aproximativ 6,5 miliarde de euro în următorul exercițiu financiar, arată estimările Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC), publicate miercuri. Organizația anunță lansarea pe websit
România, pe locul patru în Europa la achiziția de produse electronice ieftine, dar pe ultimul loc la reciclare și reutilizare (studiu)
România ocupă locul al patrulea dintre 12 țări europene în ceea ce privește achiziția de produse electronice de mici dimensiuni și accesibile ca preț, însă se situează pe ultimul loc în privința utilizării exclusive a soluțiilor de reciclare sau reutilizare a acestora, potrivit studiului Fast Tech Consumer Study 2026, prezentat miercuri de dou
Darău: Nu a existat nicio ofertă mai mare pentru vânzarea companiei de la Șantierul Naval Mangalia
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a precizat, miercuri, într-o conferință de bilanț ministerial, că pentru Șantierul Naval Mangalia nu au existat oferte mai mari din partea investitorilor decât suma de 138 de milioane de euro pe care a fost vândut către compania germană Rheinmetall.





