Piaţa românească de jocuri şi jucării a ajuns la 728 milioane de euro (estimări)
Piaţa românească de jocuri şi jucării este estimată la 728 milioane de euro, cu o previziune de creştere anuală de 2,4%, până în anul 2025, arată datele companiei germane de cercetare de piaţă, Statista, citate de Asociaţia Green Revolution.
La nivel mondial, conform aceleaşi companii de cercetare, piaţa de jocuri şi jucării ar urma să depăşească în acest an 292 miliarde de euro, iar previziunea de creştere anuală este de 4,2%, în următorii trei ani.
Asociaţia Green Revolution a organizat, sâmbătă, în Parcul Regele Mihai I din Bucureşti (Herăstrău) cea de-a doua ediţie a Târgului de Jucării "2nd Life", eveniment dedicat educaţiei ecologice, financiare şi sociale.
Evenimentul organizat la Roaba de Cultură din Herăstrău a găzduit o dezbatere axată pe educaţia financiară şi pe cea ecologică, workshopuri de reciclare, reparaţii de jucării & biciclete şi mai multe acţiuni de activare a publicului oferite de către sponsori: concerte, foto corners, jocuri interactive, tombole dedicate copiilor etc.
În acelaşi timp, jucăriile vândute la standul Green Revolution se vor transforma în bani pentru cauza "Pâine şi Mâine", ce aparţine World Vision. De asemenea, pe durata târgului, copiii şi-au putut vinde jucăriile pe care nu le mai folosesc, iar o parte din banii obţinuţi reprezintă donaţii pentru o cauză umanitară.
Prin intermediul Târgului de Jucării "2nd Life", Green Revolution şi-a propus să obţină: implicare socială şi comunitară; donarea a unui procent din vânzări către o cauză/ONG ales; educaţie financiară & sales; cum determinăm ce se poate vinde/repara - valoarea de piaţă; ce plusvaloare pot adauga - servicii (customer care, packaging); cum vând; educarea şi activarea participanţilor pentru protecţia mediului; educarea privind risipa de resurse materiale şi financiare în industria de jucării; cei 3R (Reuse, Repair, Recycle); aplicarea celor învăţate.
Asociaţia Green Revolution, fondată în martie 2009, este prima organizaţie nonguvernamentală de ecologie urbană din România care pune în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraş verde.
Roaba de Cultură (RDC) este un proiect al Green Revolution, sprijinit de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), şi adună, de 11 ani, pe pajiştea Parcului Herăstrău, peste 80.000 de bucureşteni iubitori de natură, evenimente culturale, aniversări corporate, petreceri pentru copii, sesiuni de yoga şi pilates, concerte, filme şi spectacole de teatru, târguri şi expoziţii, evenimente private, ateliere pentru copii şi adulţi etc. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Păunescu (ASF): Piața obligațiunilor municipale are un potențial ridicat de creștere
Piața obligațiunilor municipale din România are un potențial ridicat de dezvoltare, în condițiile în care valoarea obligațiunilor locale aflate în circulație este de aproximativ două miliarde de lei, a declarat joi Cosmin Păunescu, șeful Serviciului Autorizare OPC și Supraveghere din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Vulpescu (BVB): Bursa lucrează cu MIPE la mecanisme de garantare a obligațiunilor municipale din fonduri europene
Bursa de Valori București (BVB) lucrează împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pentru constituirea unor mecanisme de garantare, inclusiv a obligațiunilor municipale, în cadrul viitorului exercițiu financiar multianual al Uniunii Europene, a declarat joi directorul general al BVB, Remus Vulpescu. 'Bursa lucrează int
CFR Călători: Nouă trenuri internaționale vor pleca mai devreme din Budapesta, în perioada 7 - 8 noiembrie
Nouă trenuri internaționale care circulă din Budapesta spre România vor pleca cu 5 până la 35 de minute mai devreme, în perioada 7 - 8 noiembrie 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria, informează joi CFR Călători. Potrivit unui comunicat al companiei, administrația feroviară ungară MAV Start a anunțat efectuare
INS: Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, în condițiile în care consumul populației s-a redus cu 11,3%, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2026, consumul fi
Producția industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni ale anului
Producția industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe fondul evoluțiilor negative din industria prelucrătoare, care a consemnat un declin de 4,4%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, producția și furnizarea de en
Peste 4 din 10 angajați români de minimum 55 de ani sunt dispuși să lucreze și după vârsta de pensionare (studiu)
Peste 4 din 10 angajați români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea o perioadă după atingerea vârstei legale de pensionare, comparativ cu aproximativ o treime la nivel european, potrivit unui studiu realizat de o companie de soluții de resurse umane. În rândul angajaților români sub
Producători români din toate colțurile țării, la Festivalul Roadelor Toamnei din Buftea, în acest weekend
Cooperativa Caprirom Sud Muntenia organizează la Buftea, în perioada 17-18 octombrie, Festivalul Roadelor Toamnei, eveniment care reunește producători români din mai multe regiuni ale țării, în cadrul proiectului 'Poftim, din România!'. Festivalul, organizat în parteneriat cu Primăria Buftea, le va oferi vizitatorilor ocaz
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Mediului
Bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Mediului vor fi suplimentate cu 2 miliarde de lei pentru achitarea facturilor aferente proiectelor PNRR, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Investițiile în dezvoltare nu trebuie să se oprească din cauza blocajelor la încasare. Iar firmele care au executat lucrări
MADR: Modificările aduse Legii 122/2023 vizează combaterea pestei porcine africane și sprijinirea fermelor
Transportul ilegal a șase sau mai multe porcine va constitui infracțiune, iar animalele și vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane (PPA), adoptate miercuri în plenul Parlamentului României, informează Minister
Diana Buzoianu: Raportul Corpului de Control a identificat zeci de probleme sistemice la ANM
Raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului, finalizat în luna octombrie, a identificat zeci de probleme sistemice la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), iar conducerea instituției ar fi fost informată încă din noiembrie 2025 despre posibile nereguli în achizițiile directe, susține ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu
Grupul MOL va produce biometan într-o nouă instalație inaugurată la Szarvas
Grupul maghiar MOL a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului, la Szarvas, în urma unei investiții de peste 2,7 miliarde de forinți, potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis miercuri AGERPRES. Noua instalație poate produce, din biogaz, biometan cu un grad de puritate adecvat pentru injectarea în rețeaua
Pistol: Lotul 1 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) se apropie de 70%; finalizarea lotului anul acesta depinde de asigurarea finanțării
Lotul 1 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) se apropie de 70%, iar constructorul român (UMB) este mobilizat în șantier cu 500 de muncitori și 350 de utilaje pentru a finaliza anul acesta lucrările pe cei 30,3 kilometri dintre Săucești și Trifești, a anunțat, miercuri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Darău: Cea mai mare parte din PNRR a fost dedicată digitalizării
Cea mai mare parte din suma din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost dedicată digitalizării, fiind livrate 63 de aplicații guvernamentale în cloud, 240 de procese automatizate în administrația publică, 995 de sate conectate la internet de mare viteză, 580 de biblioteci modernizate și peste 61.000 de persoane formate în competențe
DNSC: Incident de securitate ce vizează vulnerabilități ale unor instalații frigorifice, descoperit în Franța
CERT-FR din cadrul Agenției Naționale de Securitate a Sistemelor Informatice din Franța (ANSSI) a emis o alertă cu privire la compromiterea unui număr semnificativ de controlere utilizate pentru administrarea și monitorizarea, de la distanță, a unor instalații frigorifice, informează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-un comunicat
AAC: România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, în următorul exercițiu financiar
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, care ar putea ajunge, într-un scenariu extins, la aproximativ 6,5 miliarde de euro în următorul exercițiu financiar, arată estimările Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC), publicate miercuri. Organizația anunță lansarea pe websit




