BVB a închis în scădere pe aproape toţi indicii ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis vineri în scădere şedinţa de tranzacţionare, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 41,843 milioane lei (8,551 milioane euro).
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,15%, până la 11.876,73 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere cu 0,12%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,34%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 1,37%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,22%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,13%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 1,33%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 8,779 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 3,550 milioane de lei, şi cele ale Groupe Societe Generale, cu 3,427 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prefab (+12,38%), Aerostar (+4,17%) şi Erste Group Bank (+2%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Bermas (-9,84%), Altur (-6,78%) şi Rompetrol Rafinare (-5,03%). AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de aproape 20 miliarde euro, în primele 8 luni din 2026
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, în primele opt luni din 2026, un deficit de 19,925 miliarde euro, comparativ cu 18,983 miliarde euro în perioada similară a anului anterior, informează Banca Națională a României printr-un comunicat. În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 818 mi
Doi antreprenori români preiau benzinăriile Gazprom; operațiunea, aprobată de Consiliul Concurenței
Autoritatea de concurență a aprobat preluarea integrală a rețelei de benzinării Gazprom de antreprenorii români Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, și Adrian Crețoiu, deținătorul companiei de consultanță în afaceri și management First All Energy Europe (FAEE) prin decizia cu numărul 211/2026, pe considerentul că operațiunea de concentrare economică notificată, deși
APIA: Plățile în avans către fermieri încep pe 16 octombrie; ajutoarele excepționale, achitate până la sfârșitul anului
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va demara, din 16 octombrie, plățile în avans aferente Campaniei 2026, în timp ce ajutoarele de stat cu caracter excepțional pentru fermierii afectați de secetă și crescătorii de animale urmează să fie achitate până la 31 decembrie, potrivit unui comunicat al instituției. Conform surse
România, printre țările UE cu cele mai importante creșteri ale producției industriale în luna august (Eurostat)
Producția industrială în Uniunea Europeană și zona euro a scăzut în luna august 2026, comparativ cu luna iulie 2026, însă România se numără printre țările membre unde producția industrială a crescut de la o lună la alta, arată datele publicate, joi
Pleșa (primar Alba Iulia): Fondurile din obligațiuni vor acoperi credite și vor cofinanța proiecte de infrastructură
Primăria Alba Iulia va utiliza 18 milioane de euro din cele 30 de milioane de euro obținute prin emisiunea de obligațiuni municipale pentru rambursarea unor credite bancare, iar restul de 12 milioane de euro pentru cofinanțarea a două proiecte de infrastructură, a declarat joi primarul municipiului, Gabriel Pleșa. 'Obținând acești 30 de milioane, par
Păunescu (ASF): Piața obligațiunilor municipale are un potențial ridicat de creștere
Piața obligațiunilor municipale din România are un potențial ridicat de dezvoltare, în condițiile în care valoarea obligațiunilor locale aflate în circulație este de aproximativ două miliarde de lei, a declarat joi Cosmin Păunescu, șeful Serviciului Autorizare OPC și Supraveghere din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Vulpescu (BVB): Bursa lucrează cu MIPE la mecanisme de garantare a obligațiunilor municipale din fonduri europene
Bursa de Valori București (BVB) lucrează împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pentru constituirea unor mecanisme de garantare, inclusiv a obligațiunilor municipale, în cadrul viitorului exercițiu financiar multianual al Uniunii Europene, a declarat joi directorul general al BVB, Remus Vulpescu. 'Bursa lucrează int
CFR Călători: Nouă trenuri internaționale vor pleca mai devreme din Budapesta, în perioada 7 - 8 noiembrie
Nouă trenuri internaționale care circulă din Budapesta spre România vor pleca cu 5 până la 35 de minute mai devreme, în perioada 7 - 8 noiembrie 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria, informează joi CFR Călători. Potrivit unui comunicat al companiei, administrația feroviară ungară MAV Start a anunțat efectuare
INS: Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, în condițiile în care consumul populației s-a redus cu 11,3%, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2026, consumul fi
Producția industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni ale anului
Producția industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe fondul evoluțiilor negative din industria prelucrătoare, care a consemnat un declin de 4,4%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, producția și furnizarea de en
Peste 4 din 10 angajați români de minimum 55 de ani sunt dispuși să lucreze și după vârsta de pensionare (studiu)
Peste 4 din 10 angajați români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea o perioadă după atingerea vârstei legale de pensionare, comparativ cu aproximativ o treime la nivel european, potrivit unui studiu realizat de o companie de soluții de resurse umane. În rândul angajaților români sub
Producători români din toate colțurile țării, la Festivalul Roadelor Toamnei din Buftea, în acest weekend
Cooperativa Caprirom Sud Muntenia organizează la Buftea, în perioada 17-18 octombrie, Festivalul Roadelor Toamnei, eveniment care reunește producători români din mai multe regiuni ale țării, în cadrul proiectului 'Poftim, din România!'. Festivalul, organizat în parteneriat cu Primăria Buftea, le va oferi vizitatorilor ocaz
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Mediului
Bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Mediului vor fi suplimentate cu 2 miliarde de lei pentru achitarea facturilor aferente proiectelor PNRR, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Investițiile în dezvoltare nu trebuie să se oprească din cauza blocajelor la încasare. Iar firmele care au executat lucrări
MADR: Modificările aduse Legii 122/2023 vizează combaterea pestei porcine africane și sprijinirea fermelor
Transportul ilegal a șase sau mai multe porcine va constitui infracțiune, iar animalele și vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane (PPA), adoptate miercuri în plenul Parlamentului României, informează Minister
Diana Buzoianu: Raportul Corpului de Control a identificat zeci de probleme sistemice la ANM
Raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului, finalizat în luna octombrie, a identificat zeci de probleme sistemice la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), iar conducerea instituției ar fi fost informată încă din noiembrie 2025 despre posibile nereguli în achizițiile directe, susține ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu

