TAROM: Modalitatea de transport a pasagerilor Blue Air este stabilită în urma comunicării cu MAE şi operatorul aerian
Mecanismele transportului cu TAROM a pasagerilor Blue Air, afectaţi de suspendarea zborurilor acestei companii, este stabilită în urma procedurilor derulate cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu reprezentanţii operatorului aerian privat, potrivit unui comunicat al transportatorului naţional.
"Compania TAROM nu agreează, sub nicio formă, modalitatea agresivă a unei companii aeriene de a comunica cu pasagerii, mai ales când aceştia au fost puşi într-o situaţie atât de complicată. TAROM a demarat, încă de ieri, operarea misiunilor speciale de repatriere a cetăţenilor români afectaţi de această situaţie. Totodată, trebuie să precizăm faptul că TAROM va transporta pasagerii afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air, în măsura capacităţilor reale de care dispunem, ţinând cont de zborurile programate şi angajamentele faţă de pasagerii noştri. În baza legislaţiei în vigoare, mecanismele transportului pasagerilor Blue Air cu TAROM este stabilită în urma procedurilor derulate cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu reprezentanţii companiei Blue Air. Mai mult, menţionăm faptul că TAROM nu are acces la baza de date a Blue Air, iar modalitatea de transport a pasagerilor Blue Air de către TAROM este stabilită în urma comunicării cu Ministerul Afacerilor Externe şi compania Blue Air", precizează operatorul aerian naţional.
Mai exact, spune compania, pasagerii afectaţi de această situaţie trebuie să apeleze +40751.084.537 sau +4021.431.18.69, iar în urma validării datelor pasagerilor, TAROM acţionează în consecinţă
"Dorim să reamintim faptul că, deşi TAROM este o companie în coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, activăm pe o piaţă concurenţială acerbă şi ne confruntăm cu propriile provocări, însă niciodată TAROM nu va neglija drepturile pasagerilor noştri, astfel încât să fie afectaţi de suspendarea unor zboruri. Cu o tradiţie de peste 67 ani, fiind un reper în transportul pasagerilor pe cale aeriană, TAROM este în continuare un partener de încredere al românilor şi nu numai, scopul nostru fiind acela de a transporta în siguranţă pasagerii. În ultima perioadă, împreună cu echipa noastră am reuşit operarea zborurilor TAROM de repatriere din Africa de Sud, Mali ş.a.m.d. În strânsă legătură cu cele menţionate, dorim să mulţumim public întregii echipe TAROM pentru promptitudine şi asumarea acestor noi misiuni speciale de zbor, totul pentru transportul pasagerilor în condiţii de siguranţă şi confort", se mai spune în comunicat.
Reacţia companiei TAROM vine în urma unor informaţii apărute în mass-media, potrivit cărora reprezentanţii Blue Air au declarat că "s-a oprit o companie aeriană, nu apăsăm un buton şi pornim din nou. Reluarea operaţiunilor la nivelul de dinainte nu este posibil. (...) În ultimele 20 de ore, un timp record pentru această industrie, reuşim să operăm 3 zboruri şi să aducem acasă cu ajutorul companiei TAROM aproape 450 de pasageri din Tel Aviv (l-am operat aseară), diseară Heraklion (Creta), urmând şi Larnaca, toate către Bucureşti".
Două curse speciale TAROM au decolat, joi seara, spre aeroportul Heraklion (Grecia) şi, respectiv, spre Larnaka (Cipru), pentru a repatria aproape 200 de români, afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air.
De asemenea, TAROM a trimis miercuri seară o cursă aviatică specială la Tel Aviv (Israel) pentru a aduce în ţară circa 150 de cetăţeni români.
Blue Air Aviation a anunţat marţi că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.
Executivul a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea aducerii românilor blocaţi pe aeroporturi din străinătate ca urmare a anulării zborurilor de către compania Blue Air, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Call center-ul MAE, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României au primit, în total, 2.663 de solicitări de ajutor din partea românilor afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air, a informat joi Guvernul.
Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziţia cetăţenilor români aflaţi în străinătate, afectaţi de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, două numere de telefon la care aceştia îşi pot notifica situaţia, pentru a solicita sprijin în vederea repatrierii.
Astfel, românii blocaţi în străinătate din cauza situaţiei amintite pot solicita asistenţă la numărul 004 021 4311869, dar şi la numărul 004 0751084537. De asemenea, au la dispoziţie şi adresa de email callcenter@mae.ro.AGERPRES/(AS-autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



