logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mihai Busuioc: Ne dorim ca misiunile noastre de audit să se desfăşoare în timp real, pentru a fi relevanţi

Imagine din galeria Agerpres

Curtea de Conturi realizează rapoarte cu un număr de pagini foarte mare, elaborate într-un limbaj uneori prea tehnic şi care prezintă concluzii cu privire la ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani, dar este nevoie să creeze un raport care să arate valoarea creată de către instituţiile statului pentru viaţa cetăţeanului, a comunităţilor, a declarat, joi, preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc.

"Am observat nu de puţine ori în aceşti 30 de ani un hiatus între efortul şi munca depusă de auditorii ei şi interesul scăzut pentru rapoartele sale din partea cetăţeanului şi, de multe ori, chiar a beneficiarilor direcţi. Un volum tot mai mare de misiuni şi de rapoarte, dar un interes în scădere. Privind situaţia cu un ochi critic, am înţeles că noi realizăm rapoarte cu un număr de pagini foarte mare, elaborate într-un limbaj uneori prea tehnic şi care prezintă concluzii asupra a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani. Iată de ce, şi aici evoc soluţia prezentată în cartea despre care v-am vorbit (The End of Accounting - n.r.), este necesar să creăm un raport care să arate valoarea creată de către instituţiile statului pentru viaţa cetăţeanului, a comunităţilor şi util celui care îl accesează: informaţii sintetizate şi la timp furnizate. De aceea, în contextul actual complicat, marcat de pandemie şi de tumultul geopolitic, am demarat alături de colegii mei un program de modernizare, de schimbare culturală în organizaţie, de diversificare, care pune accentul pe multidisciplinaritate, prin orientarea treptată spre mai multe misiuni de audit al performanţei, prin constituirea unor echipe de audit cu expertize diverse, prin orientarea analizelor pe domenii şi prin realizarea unui raport public anual ce prezintă cifre şi analize relevante, în timp util", a spus Mihai Busuioc, la conferinţa internaţională "Curtea de Conturi a României - Digitalizare în audit".

Anterior, el a făcut referire la o carte scrisă de doi americani de la Stern Business School, The End of Accounting - Sfârşitul contabilităţii. Potrivit preşedintelui Curţii de Conturi, cartea reprezintă o analiză detaliată a situaţiilor financiare utilizate în sistemul corporatist american pe 100 de ani, cu un studiu de caz asupra US Steel Corporation şi a subsidiarelor acesteia. Este vorba despre o analiză asupra modului de efectuare a înregistrărilor contabile şi a situaţiilor financiare consolidate. Rezultatul analizei arată că, în ultimii 50 de ani, datele contabile şi implicit situaţiile financiare au influenţat din ce în ce mai puţin preţul acţiunilor firmelor auditate. El a menţionat faptul că soluţia autorilor constă în elaborarea unui raport public anual, care să arate valoarea creată de organizaţie.

Potrivit lui Busuioc, noua strategie pentru următorii cinci ani, la care instituţia lucrează în prezent, va orienta activitatea Curţii către aceste deziderate.

"Ne dorim ca misiunile noastre de audit să se desfăşoare în timp real, pentru a fi relevanţi, să ne întărim relaţia şi colaborarea cu Parlamentul şi, pe măsură ce calitatea rapoartelor va creşte, să le publicăm pe toate. Sunt conştient că schimbarea nu se va produce la sfârşitul acestei perioade de 5 ani, care va depăşi mandatul meu de preşedinte, dar sper să fie continuate de cel ce va veni sau cea care va veni în locul meu. Totuşi, un mic semnal am primit în acest an. O scrisoare de felicitare, de mulţumire din partea Camerei Deputaţilor, pentru modul în care a fost conceput raportul public anual al Curţii. Este doar un început timid, însă care ne dă curaj. Această transformare pe care mi-am asumat-o nu va însemna Sfârşitul contabilităţii în Curtea de Conturi a României. Dar sper să fie un semnal pentru toate instituţiile statului implicate în zona de reglementare specifică a contabilităţii publice, a raportării financiare, în control şi audit public, că este nevoie de o schimbare", a declarat Mihai Busuioc.

Potrivit preşedintelui Curţii de Conturi, instituţia împlineşte joi trei decenii de la reînfiinţarea ei în 1992, prin adoptarea de către Parlamentul României a Legii nr.94/1992.

"Curtea de Conturi este una dintre instituţiile cheie ale statului de drept din România actuală, care duce mai departe o veche tradiţie în materie de control şi audit public extern. Înalta Curte de Conturi, aşa cum era numită instituţia în decretul de înfiinţare, a luat naştere practic odată cu constituirea statului român, printr-o lege promulgată de Alexandru Ioan Cuza, în anul 1864, la 24 ianuarie, o zi cu mare însemnătate în istoria ţării noastre. Înfiinţarea Curţii de Conturi, în urmă cu 158 de ani, a reprezentat un punct de referinţă şi un moment fundamental al intrării României pe drumul modernizării şi al creării bazelor pentru construcţia statului modern. De-a lungul parcursului său, Curtea de Conturi a cunoscut mai multe schimbări de structură, de activitate sau de atribuţii, până şi-a regăsit pe deplin rolul, odată cu reînfiinţarea sa în 1992, când a devenit o autoritate constituţională, cu rol de auditor public extern", a declarat Mihai Busuioc.

El a menţionat că cele trei decenii care s-au scurs au reprezentat o perioadă de căutări, de maturizare instituţională, de cristalizare a rolului pe care o instituţie supremă de audit este chemată să îl joace, pentru ca prin activitatea ei specifică să aducă valoare adăugată în viaţa cetăţenilor.

"Fiecare dintre predecesorii mei, o parte dintre ei aici de faţă, au pus câte o piatră la edificiul instituţiei noastre, transformând-o într-o Curte de Conturi respectată, apreciată şi, uneori, chiar temută. Îndelungata tradiţie istorică pe care o are Curtea de Conturi a României este un prilej de mândrie pentru noi, dar ne obligă totodată să conştientizăm rolul important pe care îl are în serviciul societăţii şi pentru menţinerea echilibrului statului democratic. Dar pentru ca o instituţie cu o asemenea tradiţie să îşi realizeze eficient misiunea, este necesar să construim punţi spre viitor, prin îmbinarea tradiţiei bogate cu reforma şi modernizarea", a spus Mihai Busuioc.

Totodată, el a precizat că tema conferinţei de joi, Digitalizare în audit, este pentru instituţie un deziderat, pentru că are paşi importanţi pe care trebuie să îi facă în această direcţie.

"Mi-am asumat încă de la începutul mandatului meu un proces de modernizare a Curţii de Conturi a României, atât în ceea ce priveşte infrastructura, cât mai ales metodologia de audit şi cultura noastră organizaţională. Ne dorim să devenim un partener cât mai respectat, de încredere, deschis în relaţia cu partenerii noştri, fie că vorbim de Parlament sau Guvern, fie că vorbim de celelalte entităţi auditate şi de societatea civilă", a mai declarat Mihai Busuioc. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 53

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 07-11-2026 13:47

Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor

Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,

Economic Intern 07-11-2026 13:18

Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni

Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se

Economic Intern 07-11-2026 10:03

ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.

Economic Intern 06-11-2026 22:20

Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei

Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele

Economic Intern 06-11-2026 21:17

Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro

Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.

Economic Intern 06-11-2026 21:14

Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii

Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației

Economic Intern 06-11-2026 20:31

Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul

Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o

Economic Intern 06-11-2026 19:20

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv

Economic Intern 06-11-2026 19:18

Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie

Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu

Economic Intern 06-11-2026 19:01

Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45

Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid

Economic Intern 06-11-2026 18:39

Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei

Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr

Economic Intern 06-11-2026 18:36

MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE

România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,

Economic Intern 06-11-2026 18:28

Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara

Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t

Economic Intern 06-11-2026 17:56

Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate

Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202

Economic Intern 06-11-2026 17:53

Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun