logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UNSAR: Numărul accidentelor grave în care au fost implicaţi conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori

Imagine din galeria Agerpres

Numărul accidentelor grave de circulaţie în care au fost implicaţi conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii patru ani, informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

Potrivit datelor puse la dispoziţie de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, în acest interval de timp, în România, s-au produs 198 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice. Urmare a acestora, 13 persoane şi-au pierdut viaţa, peste 200 de persoane au fost rănite grav şi 12 rănite uşor.

Majoritatea acestor accidente s-au produs din vina conducătorilor de trotinete, principala cauză fiind abaterile săvârşite în trafic, precum neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, neacordarea priorităţii vehiculelor, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers şi circulaţia pe sens opus.

Cu toate acestea, este de presupus că numărul total al accidentelor rutiere în care sunt implicaţi utilizatorii de trotinete electrice este mult mai mare, având în vedere faptul că singurele evenimente care sunt evidenţiate din perspectivă statistică sunt cele soldate cu victime, soluţionate de către Poliţie (este plauzibil ca multe dintre accidentele soldate numai cu pagube materiale să nu fi fost declarate).

"Trotineta electrică a devenit în ultimii ani un mijloc de transport din ce în ce mai popular, datorită avantajelor pe care le oferă. Datele ne arată însă că trebuie să fim atenţi la riscurile pe care ni le asumăm atunci când apelăm la această alternativă", a declarat Adrian Marin, Preşedinte UNSAR.

"Având în vedere toate acestea, mai mulţi asigurători au venit în sprijinul clienţilor, oferind produse de asigurare care oferă protecţie financiară şi pentru astfel de situaţii neprevăzute", se menţionează în comunicat.

Aşadar, în cazul în care o persoană care circulă cu trotineta electrică sau cu bicicleta accidentează pe cineva sau provoacă o daună materială, costurile financiare rezultate pot fi preluate de asigurător, în limita de răspundere acoperită prin poliţa achiziţionată.

Totodată, dacă o asigurare de răspundere civilă dedicată trotinetelor ajută atunci când accidentul s-a produs din vina conducătorului acesteia, provocând daune unor terţi, pentru cel vinovat, o poliţă de asigurare de accidente persoane, de sănătate sau de viaţă poate fi o soluţie eficientă în cazul în care este nevoie de îngrijiri medicale.

"Aceste date ne arată importanţa asigurărilor, cu atât mai mult cu cât traficul se aglomerează o dată cu reînceperea şcolilor. Poliţele de asigurare pot reprezenta un sprijin important pentru toţi participanţii la trafic, în cazul producerii unui incident nefericit", a declarat Alexandru Ciuncan, director general UNSAR.

Înfiinţată în 1994, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) reprezintă 20 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni - Insurance Europe din anul 2007. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 49

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 15-10-2026 18:05

Alexandru Nazare: Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a fost de cinci ori peste suma oferită

Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitația de joi organizată de Ministerul Finanțelor, de cinci ori peste volumul anunțat, aceasta fiind una dintre cele mai puternice suprasubscrieri pentru o emisiune în lei din ultimele luni, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. &

Economic Intern 15-10-2026 17:09

Transelectrica a finalizat o investiție de 260 de milioane de lei pentru creșterea siguranței Sistemului Electroenergetic Național

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a finalizat o investiție de aproximativ 260 de milioane de lei pentru creșterea siguranței Sistemului Electroenergetic Național, prin instalarea a două echipamente STATCOM de compensare a puterii reactive în stațiile electrice Sibiu Sud și Bradu, o premieră pentru sudul Europei.

Economic Intern 15-10-2026 16:25

CCF: Noile criterii de risc introduse de ANAF blochează rambursările de TVA și afectează investițiile și exporturile

Noile criterii de risc introduse de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în procedura de soluționare a deconturilor de TVA cu opțiune de rambursare blochează activitatea multor firme și afectează investițiile și exporturile, în special în cazul contribuabililor corecți, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), care a transmis o a

Economic Intern 15-10-2026 16:16

VIDEO Pistol (CNAIR): Lucrările pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău-Pașcani au ajuns la 60%; deschiderea circulației, posibilă până la sfârșitul anului

Lucrările pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7), cuprins între Trifești și Gherăești, au ajuns la un stadiu fizic de 60%, constructorul mobilizând 500 de muncitori și 300 de utilaje, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. ''Pe se

Economic Intern 15-10-2026 15:36

AnimaWings prelungește suspendarea temporară a zborurilor până la 15 noiembrie, în urma respingerii cererii de intrare în insolvență

AnimaWings a prelungit până la 15 noiembrie 2026, inclusiv, suspendarea temporară a zborurilor, în contextul deciziei Tribunalului București de a respinge cererea depusă pe 30 septembrie privind intrarea în insolvență, au anunțat joi reprezentanții companiei. ''În contextul deciziei pronunțate de Tribunalul Bucu

Economic Intern 15-10-2026 15:27

Petrescu (ASF): Parteneriatul cu instituțiile americane, în sprijinul unei piețe financiare românești mai competitive

Parteneriatul cu instituțiile americane și dialogul cu mediul de afaceri pot contribui la atragerea investițiilor și la consolidarea competitivității sectorului financiar românesc, a transmis președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, după o întâlnire cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Român

Economic Intern 15-10-2026 15:09

Președintele ISF propune un nou concept pentru evaluarea autonomiei în deciziile financiare

Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF), Valentin Ionescu, propune introducerea conceptului de capital de autonomie economică, un cadru teoretic care urmărește evaluarea capacității oamenilor de a înțelege alternativele financiare, de a verifica recomandările primite și de a lua decizii în cunoștință de cauză. '

Economic Intern 15-10-2026 14:41

România își promovează oferta turistică la târgul TTG Travel Experience din Italia

România va fi promovată ca destinație turistică la cea de-a 63-a ediție a târgului internațional TTG Travel Experience, desfășurat la Rimini (Italia), în perioada 14-16 octombrie 2026, a anunțat, joi, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT). Alături de 17 coexpozanți din industria turismu

Economic Intern 15-10-2026 14:35

Corpul de Control al Ministerului Mediului a identificat nereguli la acțiunile de vânătoare organizate de Direcția Silvică Iași

Corpul de Control al Ministerului Mediului a identificat o serie de nereguli privind participarea unor directori ai Romsilva, a unor zilieri și a unor invitați externi la acțiunile de vânătoare organizate în luna ianuarie 2026 la Direcția Silvică Iași, a anunțat joi ministrul Mediului, Diana Buzoianu, într-o postare pe Facebook.

Economic Intern 15-10-2026 14:20

Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină se menține la nivelul redus de 25% și în a doua jumătate a lunii octombrie 2026

Ministerul Finanțelor prelungește reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026. ''Această măsură continuă intervenția aplicată în perioada anterioară, într-un context m

Economic Intern 15-10-2026 13:37

Manea (BCR): România se află în fața unei oportunități uriașe în contextul transformărilor tehnologice, politice și sociale

România se află în fața unei oportunități uriașe în contextul transformărilor tehnologice, politice și sociale, iar pentru valorificarea acesteia sunt importante dezvoltarea educației și sănătății, adoptarea noilor tehnologii și accesul la capital, a declarat joi directorul general al Băncii Comerciale Române (BCR), Sergiu Manea. 'V

Economic Intern 15-10-2026 13:32

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de aproape 20 miliarde euro, în primele 8 luni din 2026

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, în primele opt luni din 2026, un deficit de 19,925 miliarde euro, comparativ cu 18,983 miliarde euro în perioada similară a anului anterior, informează Banca Națională a României printr-un comunicat. În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 818 mi

Economic Intern 15-10-2026 13:10

Doi antreprenori români preiau benzinăriile Gazprom; operațiunea, aprobată de Consiliul Concurenței

Autoritatea de concurență a aprobat preluarea integrală a rețelei de benzinării Gazprom de antreprenorii români Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, și Adrian Crețoiu, deținătorul companiei de consultanță în afaceri și management First All Energy Europe (FAEE) prin decizia cu numărul 211/2026, pe considerentul că operațiunea de concentrare economică notificată, deși

Economic Intern 15-10-2026 13:03

APIA: Plățile în avans către fermieri încep pe 16 octombrie; ajutoarele excepționale, achitate până la sfârșitul anului

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va demara, din 16 octombrie, plățile în avans aferente Campaniei 2026, în timp ce ajutoarele de stat cu caracter excepțional pentru fermierii afectați de secetă și crescătorii de animale urmează să fie achitate până la 31 decembrie, potrivit unui comunicat al instituției. Conform surse

Economic Intern 15-10-2026 13:03

România, printre țările UE cu cele mai importante creșteri ale producției industriale în luna august (Eurostat)

Producția industrială în Uniunea Europeană și zona euro a scăzut în luna august 2026, comparativ cu luna iulie 2026, însă România se numără printre țările membre unde producția industrială a crescut de la o lună la alta, arată datele publicate, joi