VIDEO Câciu, despre reducerea TVA la energie: Ne interesează să punem preţurile într-o zonă de rezonabilitate
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, susţine că este mai important să acţionezi asupra preţului la energie şi să îl aduci "într-o zonă de rezonabilitate", decât să aplici măsura reducerii de TVA.
"Poate cel mai important este să acţionezi asupra preţului. Eu ştiu că revine această întrebare legată de reduceri de taxe, mai ales de TVA, ştiu că este şi un partid politic care susţine lucrul acesta. Anul trecut, toată Europa a redus taxe. Toate ţările din Europa au crescut deficitele. Când reduci taxele înseamnă încasări mai mici. Au crescut deficitele, au crescut datoriile publice, au ajuns la datorii publice istorice, care pun de altfel în discuţie chiar întregul pact fiscal care s-a adoptat în 2010 şi măsurile nu au avut succes, pentru că preţurile în continuare au crescut la energie. Ceea ce ne interesează în primul rând este să punem preţurile la energie într-o zonă de rezonabilitate, pentru că au fost zile în care am avut cele mai mari preţuri din Europa", a spus ministrul Finanţelor, la finalul şedinţei de Guvern, întrebat de ce în România nu se poate reduce TVA la energie aşa cum au făcut multe state europene.
Acesta a încercat să explice şi printr-un exemplu matematic de ce nu se susţine o astfel de măsură.
"Şi mai dau un exemplu mai simplu, aritmetic, 19% din o sută de lei versus 5% din 1.000 de lei şi faceţi diferenţa şi o să vedeţi că plătiţi mai mult dacă scădem doar TVA, dar nu am făcut nimic cu preţul bază", a mai spus Câciu.
În alt context, acesta a fost întrebat dacă a fost finalizată analiza solicitată de premier pentru neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei.
"Analiza nu a fost numai pentru pragul de neimpozitare ci pe tot ce înseamnă posibilitatea supraimpozitării pensiilor aşa zis speciale. Analiza este finalizată, când coaliţia va considera că este oportun să o discutăm şi probabil că în curând, pentru că vine şi jalonul din PNRR, vom avea această discuţie", a răspuns şeful de la Finanţe.
Legat de stadiul renegocierii PNRR, Câciu a menţionat că lucrurile sunt avansate, mai fiind însă de clarificat câteva chestiuni şi din perspectiva Comisiei Europene asupra modului în care se face ajustarea.
"Aici la această întrebare evident va trebui să vă răspundă domnul Boloş (ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş n.r). Din ceea ce cunosc la nivel de Guvern, lucrurile sunt avansate, în septembrie vom avea finalizată foaia noastră de parcurs, mai sunt chestiuni de clarificat şi din perspectiva Comisiei Europene asupra modului în care se face ajustarea şi a modului în care până la urmă vor începe negocierile. Obiectivele principale vi le-a anunţat şi domnul prim-ministru pentru ceea ce înseamnă optimizare PNRR, având în vedere faptul că în jur de 2,1 miliarde de euro trebuie scăzute din total anvelopă", a subliniat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Program de guvernare/Va continua sprijinul pentru plata facturilor la energie pentru consumatorii vulnerabili
Schema de sprijin pentru plata facturilor la energie electrică destinată consumatorilor vulnerabili va fi continuată și vor fi dezvoltate contractele bilaterale, contractele pentru diferență și contractele pe termen lung pentru companiile energointensive, conform Programului de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu.
Program de guvernare/Infrastructură de irigații pe 2,8 milioane ha și un mecanism permanent pentru gestionarea riscului de secetă din 2027
Infrastructura de irigații ar urma să fie extinsă la 2,8 milioane de hectare până în 2032, iar din primăvara anului viitor ar urma să devină operațional un mecanism permanent de gestionare a riscului de secetă, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu. 'Reabilităm în continuare i
Program de guvernare/Indemnizația de creștere a copilului ar putea fi păstrată după revenirea la muncă; scutire de CASS pentru mame
Părinții care revin voluntar la muncă ar putea păstra indemnizația de creștere a copilului încă trei sau șase luni, în funcție de vârsta copilului la momentul revenirii, iar mamele cu copii sub doi ani ar putea fi scutite de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), potrivit
Program de guvernare/5.800 MW de capacități noi de producție a energiei până în 2027;circa 1.500 MW de stocare la finalul lui 2026
Proiectele privind noi capacități de energie electrică vor fi accelerate, urmând să fie aduși în sistem circa 5.800 de MW până la finele anului 2027, și vor fi operaționalizate schemele pentru baterii, ținta fiind de circa 1.500 MW de stocare la finalul lui 2026 și un portofoliu de circa 4.500 MW până în 2028, conform
Program de guvernare/Guvernul vrea să elimine impozitul minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2027
Guvernul intenționează să elimine impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027, fără posibilitatea amânării acestei măsuri, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu. 'IMCA se elimină de la 1 ianuarie 2027, cu impactul inclus în buget și fără nicio prorogare. IMCA pe
Program de guvernare/Inspecția Muncii va fi reformată în 12 luni; controalele pentru combaterea muncii la negru vor fi coordonate cu ANAF
Inspecția Muncii ar urma să fie reformată în termen de 12 luni, iar controalele pentru combaterea muncii la negru și a muncii subdeclarate vor fi coordonate cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luc
Program de guvernare/Pensiile vor fi indexate din 2027; noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată anul viitor
Indexarea pensiilor începând din 2027 și elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu, care propune și un pachet de sprijin pentru persoanele vulnerabile, precum și actualizarea salariului minim
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi; rulajul a depășit 153 milioane de lei
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de joi, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 153,04 milioane de lei (28,67 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,95%, până la 34
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a fost de cinci ori peste suma oferită
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitația de joi organizată de Ministerul Finanțelor, de cinci ori peste volumul anunțat, aceasta fiind una dintre cele mai puternice suprasubscrieri pentru o emisiune în lei din ultimele luni, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. &
Transelectrica a finalizat o investiție de 260 de milioane de lei pentru creșterea siguranței Sistemului Electroenergetic Național
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a finalizat o investiție de aproximativ 260 de milioane de lei pentru creșterea siguranței Sistemului Electroenergetic Național, prin instalarea a două echipamente STATCOM de compensare a puterii reactive în stațiile electrice Sibiu Sud și Bradu, o premieră pentru sudul Europei.
Mureș: Tractorul forestier TAF-X Combi, dezvoltat în România, lansat la München
Singurul producător român de tractoare agricole și forestiere, IRUM Reghin, a anunțat, joi, lansarea la München a TAF-X Combi, un nou concept de tractor forestier dezvoltat în România, consolidându-și poziția în topul producătorilor mondiali de astfel de utilaje. 'Într-o industrie dominată de mari p
CCF: Noile criterii de risc introduse de ANAF blochează rambursările de TVA și afectează investițiile și exporturile
Noile criterii de risc introduse de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în procedura de soluționare a deconturilor de TVA cu opțiune de rambursare blochează activitatea multor firme și afectează investițiile și exporturile, în special în cazul contribuabililor corecți, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), care a transmis o a
VIDEO Pistol (CNAIR): Lucrările pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău-Pașcani au ajuns la 60%; deschiderea circulației, posibilă până la sfârșitul anului
Lucrările pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7), cuprins între Trifești și Gherăești, au ajuns la un stadiu fizic de 60%, constructorul mobilizând 500 de muncitori și 300 de utilaje, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. ''Pe se
AnimaWings prelungește suspendarea temporară a zborurilor până la 15 noiembrie, în urma respingerii cererii de intrare în insolvență
AnimaWings a prelungit până la 15 noiembrie 2026, inclusiv, suspendarea temporară a zborurilor, în contextul deciziei Tribunalului București de a respinge cererea depusă pe 30 septembrie privind intrarea în insolvență, au anunțat joi reprezentanții companiei. ''În contextul deciziei pronunțate de Tribunalul Bucu
Petrescu (ASF): Parteneriatul cu instituțiile americane, în sprijinul unei piețe financiare românești mai competitive
Parteneriatul cu instituțiile americane și dialogul cu mediul de afaceri pot contribui la atragerea investițiilor și la consolidarea competitivității sectorului financiar românesc, a transmis președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, după o întâlnire cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Român









