VIDEO Ministrul Agriculturii: 19 obiective din sistemul de irigaţii sunt finalizate, 31 de obiective sunt în execuţie
Infrastructura principală de irigaţii cuprinde la această dată 19 obiective finalizate, 31 de obiective în execuţie şi 47 de obiective în diferite faze de proiectare, potrivit unei prezentări realizate joi de ministrul Agriculturii, Petrea Daea.
"Legea 136 din 2022 (pentru modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare, n.r.) prevede foarte clar realizarea sistemului de irigaţii până în 2027 cu o sumă prevăzută de 1,5 miliarde (de euro n.r.) pentru a realiza funcţionalitatea sistemului pe o suprafaţă de 2,6 milioane de hectare. Urmare a acestei legi, în Ministerul Agriculturii, în aceste zile, am lucrat zi şi noapte pentru a pune la punct actul normativ pentru aprobarea programului efectiv. Aceasta este prevederea legii, dar hotărârea de guvern stabileşte exact care sunt obiectivele, stabileşte exact care sunt termenele, stabileşte exact care sunt locaţiile obiectivelor respective. De ce am făcut acest lucru şi de ce facem acest lucru şi vi-l prezentăm dumneavoastră? Ca să nu se mai discute niciodată că în Ministerul Agriculturii nu există un concept de abordare. Există şi el trebuie materializat. Materializat prin executarea lucrărilor specifice acestui domeniu în fiecare moment şi în fiecare an şi în fiecare perioadă indiferent cine este la comanda Ministerului Agriculturii. Noi am socotit necesar şi cel ce vă vorbeşte acum a socotit necesar să pună în pagina juridică paşii pe care trebuie să-i facem pentru realizarea obiectivelor atât de necesare în agricultura ţării ştiind că este obiectivul numărul 1 al României", a spus Petre Daea într-o conferinţă de presă.
El a menţionat că Legea 136 din 2022 stabileşte foarte clar ce trebuie făcut în perspectiva anului 2027 în sistemul de irigaţii.
Potrivit ministrului Agriculturii, Hotărârea de guvern pentru aprobarea Programului Naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România stabileşte că până în 2027 trebuie realizate 155 de amenajări, Canalul Siret Bărăgan etapa I, până la km 23+372, şi este pentru prima dată când se introduce în program reabilitarea sistemului de desecare.
"Care este stadiul la această dată? 19 obiective sunt finalizate, 31 de obiective sunt în execuţie şi sunt 47 de obiective în diferite faze de proiectare. Noi ştim exact acum şi o să vă prezentăm în ce stadiu se află fiecare obiectiv în aşa fel încât pe de o parte fermierii să cunoască ce structură de culturi pun în perimetrele irigabile întrucât suntem obligaţi prin natura lucrurilor să executăm lucrări de investiţii şi în acelaşi timp să şi irigăm", a explicat Petre Daea.
El a menţionat că din cele 31 de obiective care sunt în execuţie, 19 se vor finaliza în 2022, 9 în 2023, iar altele în 2025.
"Este pentru prima dată când există un asemenea document în Ministerul Agriculturii, este pentru prima dată când pun la dipoziţia opiniei publice tot ce înseamnă actul cunoaşterii în sistemele de irigaţii în aşa fel încât să nu avem interpretări, să nu ne pierdem timpul cu întrebarea dar unde? Aici. Când? Iată. De unde bani? De aici. În ce perioadă? Şi răspunsul este foarte clar", a afirmat Petre Daea.
Ministrul Agriculturii a precizat că pentru 47 de obiective au început procedurile de desfăşurare metodologică a investiţiei ca atare, arătând, în context, că o investiţie are o perioadă de pregătire metodologică prevăzută de lege şi are o perioadă de execuţie efectivă.
Şeful de la Agricultură a subliniat că, dacă sunt adunate obiectivele realizate şi cele aflate în fază finală de execuţie sau în diverse faze de execuţie se poate concluziona că, între 155 cât este obiectivul prevăzut în lege şi cele prezentate, mai sunt de realizat 58 de obiective de investiţii noi care se află în diferite faze. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



