VIDEO Grindeanu, despre situaţia de la Metrorex: M-am săturat ca acest disconfort pe care îl au bucureştenii să fie folosit ca un mijloc de presiune
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni că s-a săturat ca disconfortul pe care îl au bucureştenii la metrou să fie folosit ca un mijloc de presiune asupra Guvernului, pentru a astupa anumite găuri de la Metrorex.
"M-am săturat şi eu şi alţii, sunt convins că şi dumneavoastră, ca acest disconfort pe care îl au bucureştenii să fie folosit ca un fel de mijloc de presiune asupra Ministerului, Guvernului, în a veni de fiecare dată cu bani ca să astupăm anumite găuri de la Metrorex. Nu asta e soluţia. Soluţia este totuşi într-un final, şi lucrul acesta aşa cum bine ştiţi se va întâmpla în acest semestru, până la sfârşitul anului, ca acolo să existe un plan foarte bine pus la punct legat de management, de cum vor arăta toţi indicatorii economici, fiindcă bugetul statului nu poate să vină de fiecare dată să acopere minusul pe care Metrorex-ul îl are", a precizat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.
El a subliniat că situaţia de la Metrorex este cauzată de contractul de mentenanţă, care nu a fost plătit. Contractul a fost reînnoit la sfârşitul anului trecut pe o durată de 15 ani. Ministrul susţine că tot timpul au existat întârzieri la plată, dar asta nu înseamnă că Metrorex nu ar trebui să respecte termenii contractului.
Şeful de la Transporturi a transmis că este deschis pentru o discuţie cu Primăria Generală a Bucureştiului, astfel încât transportul public în Bucureşti să fie în gestiunea Municipiului Bucureşti. Acesta a afirmat că nu i se pare corect ca un moldovean să plătească pentru transportul din Capitală.
"De ce am spus că până la sfârşitul anului, pentru că aşa cum ştiţi, vineri, a fost termenul de la care au început să curgă cele 30 de zile pentru depunerea de CV-uri pentru selecţia pe 109 (n.r. - Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice) la 5 companii, printre care şi Metrorex. Nu mă voi opri şi nu dau înapoi. Colegii mei o să vă dea calendarul. Nu doar pentru cele 5 companii: CNAIR, CNIR, CFR Infrastructură, CFR Călători, Metrorex, ci şi pentru toate celelalte, şi este un calendar. Dar de ce am subliniat lucrul acesta? Pentru că mă aştept de la viitorul Consiliu de Administraţie şi de la viitorul director general, care îşi va prezenta planul de management în Consiliul de Administraţie selectat pe 109, ca aceste practici legate de sumele de bani care se tot aşteaptă de la bugetul statului să se diminueze şi să se elimine în timp. Şi ca să închid: aproximativ 700 de milioane au cerut cei de la Metrorex, pe diverse capitole", a subliniat Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a susţinut luni o conferinţă de presă prilejuită de semnarea Contractului pentru proiectarea şi execuţia Secţiunii 3 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proiectul de buget al Metrorex indică o scădere cu peste 5% a pierderilor în acest an
Metrorex estimează că va încheia anul cu pierderi de 295,5 milioane de lei, mai mici cu 5,3% față de anul precedent, în condițiile unor venituri proiectate în scădere, la aproape 1,8 miliarde de lei, și ale unor cheltuieli mai mici, de 2 miliarde de lei, potrivit proiectului privind aprobarea bugetului companiei, publicat joi de Ministerul Transporturilor.
Metrorex avertizează că intervalele de circulație a trenurilor de metrou pot crește
Intervalele de circulație a trenurilor de metrou pot crește în anumite perioade față de graficul aprobat, lucru resimțit deja odată cu începerea școlii, în urma diferitelor situații care intervin, precum supraaglomerare, defecțiuni, situații medicale sau alte situații independente de Metrorex, arată compania, într-un comunicat transmis joi.
BNS: Drepturile lucrătorilor mobili trebuie să țină pasul cu realitatea unei piețe europene a muncii în continuă schimbare
Blocul Național Sindical susține drepturile sociale ale lucrătorilor mobili care trebuie să țină pasul cu realitatea unei piețe europene a muncii în continuă schimbare. Potrivit unui comunicat al confederației sindicale, BNS salută demersul Uniunii Europene de modernizare a regulilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială ș
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine și suine
Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine și suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, este 24 septembrie 2026, inclusiv, informează, joi, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Pentru sectorul bovin, ajutorul de stat se aco
Tarifele pe litoral sunt cu 21% mai mici în septembrie față de august; o noapte costă în medie 82 de euro
Turiștii care aleg litoralul românesc în septembrie plătesc în medie 82 de euro pe noapte, cu 21% mai puțin decât în august, în timp ce valoarea medie a unei rezervări, de aproximativ 227 de euro, este cu 31% mai redusă, arată o analiză întocmită de o agenție de turism online. 'Septembrie rămâne una dintre ce
GoTech World 2026: Peste 15.000 de participanți din zona de business, așteptați la Romexpo pe 10 și 11 noiembrie
Peste 15.000 de participanți de business din România și din regiunea Europei Centrale și de Est (ECE) sunt așteptați la ediția aniversară de 15 ani GoTech World, ce va avea la București, în perioada 10 - 11 noiembrie, au anunțat organizatorii într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES. Evenimentul, cea mai amplă expo-
Dobre (Agricover): Costul mediu pe hectar în cultura mare a urcat la 5.000 lei; un fermier, la o producție medie de 5 tone, iese pe zero
Fermierii români au fost afectați anul acesta de creșterea costurilor de producție, costul mediu al unui hectar în cultura mare urcând la 5.000 de lei, însă cea mai mare presiune asupra fermelor este legată de lichiditate, a declarat, joi, directorul general al Agricover Holding, Liviu Dobre, într-o conferință de presă. Potrivit a
ANSVSA pregătește mecanismele pentru facilitarea exporturilor românești de lactate în China
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) face demersuri pentru simplificarea procedurilor și accelerarea formalităților necesare exportului de lapte și produse lactate românești pe piața chineză, în baza protocoalelor sanitar-veterinare semnate în luna martie. Potrivit unui comunicat remis AGERP
Safar: Lipsa de investiții în energie în România și în Balcani, la jumătatea anilor 2000, a contribuit la creșterea prețurilor la energie în regiune
Lipsa de investiții în energie în România și în regiunea Balcanilor la jumătatea anilor 2000 a contribuit la creșterea prețurilor la energie în majoritatea statelor din zonă, spre deosebire de Spania, țările scandinave și cele ale Europei Centrale, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Ondrej Safar, președinte al Directoratului și CEO Distri
ANAF Antifraudă: 36.350 mc de beton, comercializați nefiscalizat la Suceava; prejudiciul, estimat la 6,44 milioane de lei
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au identificat în județul Suceava o societate specializată în producția de beton care, în perioada ianuarie 2024 - mai 2026, ar fi obținut venituri de peste 15,33 milioane de lei din comercializarea unor cantități de beton care nu au fost înregistrate și declarate fiscal, potriv
Sacrificările de bovine și porcine au crescut, în iulie; la păsări, respectiv ovine și caprine s-au raportat scăderi (INS)
Numărul sacrificărilor de bovine și porcine a înregistrat o creștere, în decursul lunii iulie, comparativ cu perioada similară din 2025, în timp ce la categoriile păsări, respectiv ovine și caprine s-au raportat scăderi, arată datele publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, în
INS: Sporul natural al populației s-a menținut negativ în iulie; numărul nașterilor a scăzut cu 4,2%
Sporul natural al populației s-a menținut negativ în luna iulie 2026, la minus 5.280 de persoane, în condițiile în care numărul deceselor înregistrate a fost de 1,4 ori mai mare decât cel al născuților-vii, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). În luna iulie 2026, au fost
Capitala este în această toamnă cel mai scump oraș din țară pentru chiriași (analiză)
Piața chiriilor intră oficial în cea mai aglomerată perioadă din an, impulsionată de valul de studenți aflați în căutarea unei locuințe în marile orașe înainte de începerea noului an universitar, Capitala fiind în această toamnă cel mai scump oraș din țară pentru chiriași, conform unei analize realizate de imobiliare.ro.
Bursa de la București a închis în scădere ședința de miercuri
Bursa de Valori București a închis în scădere pe toți indicii ședința de miercuri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 101,23 milioane de lei (19,26 milioane de euro), din care 82,34 milioane lei (15,67 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20
Scatec vrea să se extindă rapid în România, pe fondul creșterii cererii de baterii pentru stocare
Grupul norvegian Scatec ASA, unul dintre principalii dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă la nivel global, intenționează să își tripleze capacitatea globală de generare până în 2028, mutându-și atenția spre Europa, unde observă o cerere mare de baterii pentru stocare, ceea ce deschide noi posibilități pentru sectorul energiei curate, trans





