logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Suprafaţă comunicată a fi afectată de secetă a crescut la 160.670 ha în 24 de judeţe (MADR)

Imagine din galeria Agerpres

Suprafaţa totală afectată de secetă este de 160.670 ha, conform datelor comunicate până la această dată de 24 judeţe, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Astfel, până în prezent, au comunicat suprafeţe afectate de secetă judeţele: Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Tulcea, Timiş, Vaslui şi Vrancea.

Potrivit prognozei de specialitate emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 28 iulie - 3 august, în cultura de porumb neirigat, conţinutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 va prezenta valori scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă), în Dobrogea, Banat, Crişana şi Maramureş, pe suprafeţe agricole extinse din Moldova, Muntenia, Transilvania şi Oltenia.

Rezerva de umiditate din sol se va încadra în limite satisfăcătoare, local în nordul şi sud-vestul Olteniei, nordul, nord-vestul şi vestul Munteniei, izolat sudul, sud-vestul şi estul Transilvaniei, nordul Moldovei.

"Menţinerea temperaturilor ridicate din aer, asociate cu deficitele accentuate de umiditate în sol, vor determina deprecierea accentuată a stării de vegetaţie la culturile prăşitoare neirigate (porumb, floarea-soarelui), îndeosebi pe suprafeţele agricole din sud-estul, sudul, estul şi local vestul ţării. Ca urmare, în aceste zone se va generaliza fenomenul de ofilire şi răsucire a frunzelor în orele de amiază, uscarea aparatului foliar, forţarea proceselor vegetative mergând până la stagnarea acestora. Astfel, pe arealele unde ofilirea plantelor va fi ireversibilă se vor putea extinde suprafeţele agricole compromise", se arată în prognoza ANM.

Specialiştii spun că lucrările de recoltare la grâul de toamnă se vor putea finaliza, pe aproape întreg teritoriul agricol.

"La floarea-soarelui, datorită condiţiilor nefavorabile din perioadele anterioare (secetă pedologică, arşiţă) se va generaliza forţat faza de maturitate ceară, îndeosebi pe suprafeţele agricole din jumătatea de sud a ţării. În restul zonelor, va predomina înflorirea şi creşterea capitulului (10-100%). Cultura de porumb va parcurge apariţia paniculului, înflorirea şi mătăsirea (50-100%) pe majoritatea suprafeţelor, iar la hibrizii extratimpurii şi timpurii se va înregistra maturitatea în lapte (10-60%). În majoritatea bazinelor specializate, sfecla de zahăr îşi va continua fazele de alungire şi îngroşare a axei hipocotile (30-100%), iar cartoful, formarea şi creşterea tuberculilor. Pe suprafeţele afectate de seceta pedologică se va semnala uscarea prematură a vrejilor la cartof, tuberculii având totodată dimensiuni reduse. La pomii fructiferi predominante vor fi creşterea rodului şi acumularea zahărului, precum şi maturarea fructelor şi recoltarea. Viţa-de-vie va parcurge fazele de creştere şi dezvoltare a boabelor. Local în podgoriile din jumătatea de sud a ţării, la soiurile timpurii de masă se va putea declanşa coacerea boabelor", subliniază agrometeorologii.

În general, condiţiile meteorologice vor permite desfăşurarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare la fructe şi cereale, precum şi a celor de întreţinere la prăşitoare, pomii fructiferi şi viţa-de-vie.

În această perioadă se va menţine o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, chiar caniculară, pe întreg teritoriul agricol.

Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 17 - 30 grade Celsius la nivelul întregii ţări, valori mai ridicate cu 1 - 5 grade Celsius în raport cu mediile multianuale. Temperatura maximă a aerului se va încadra între 23 - 37 grade Celsius, în toate zonele de cultură, iar cea minimă va fi cuprinsă între 10 - 23 grade Celsius, în majoritatea regiunilor agricole, valori mai scăzute fiind posibile în zonele depresionare.

Se întrevăd ploi locale cu caracter de aversă, dar şi torenţiale, acestea fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului, izolat cu aspect de vijelie, precum şi căderi de grindină. Izolat, se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate din punct de vedere agricol. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 68

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 07-11-2026 13:47

Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor

Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,

Economic Intern 07-11-2026 13:18

Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni

Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se

Economic Intern 07-11-2026 10:03

ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.

Economic Intern 06-11-2026 22:20

Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei

Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele

Economic Intern 06-11-2026 21:17

Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro

Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.

Economic Intern 06-11-2026 21:14

Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii

Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației

Economic Intern 06-11-2026 20:31

Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul

Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o

Economic Intern 06-11-2026 19:20

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv

Economic Intern 06-11-2026 19:18

Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie

Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu

Economic Intern 06-11-2026 19:01

Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45

Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid

Economic Intern 06-11-2026 18:39

Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei

Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr

Economic Intern 06-11-2026 18:36

MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE

România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,

Economic Intern 06-11-2026 18:28

Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara

Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t

Economic Intern 06-11-2026 17:56

Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate

Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202

Economic Intern 06-11-2026 17:53

Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun