70 % dintre persoanele care şi-au luat al doilea job au făcut-o pentru suplimentarea veniturilor pe termen lung (sondaj)
Nevoia de suplimentare a veniturilor pe termen lung este principalul motiv pentru care şi-au luat un al doilea job 70% dintre respondenţii celui mai recent sondaj derulat de o platformă de recrutare, 8,2% au făcut acest pas doar pentru o perioadă scurtă de timp, pentru a strânge banii necesari unei achiziţii costisitoare pe care nu şi-o permiteau la acel moment, iar 6,7% spun că aşa au lucrat toată viaţa.
Potrivit sursei citate, pentru 10,6% primul job nu era suficient de solicitant şi au putut, astfel, să se angajeze şi în altă parte, iar 5% vor să facă o schimbare de carieră, însă nu sunt siguri ce li s-ar potrivi şi, pentru o perioadă, au decis să încerce două joburi diferite, în paralel.
"Odată cu intrarea în normalitate a stilului de muncă remote, angajaţii au devenit mai stăpâni pe felul în care îşi gestionează timpul şi pot, astfel, să jongleze mai uşor cu două joburi. Chiar şi în aceste condiţii, cei mai mulţi dintre ei (72%) aleg să adauge un job part time locului de muncă de bază pe care îl au şi care este full time. 13% susţin, în paralel, două locuri de muncă full time, 6% două part time, iar 9% au un job de luni până vineri şi încă un job în weekend-uri", a declarat Ana Călugăru, head of communications în cadrul eJobs România, conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Românii nu mai fac un secret din faptul că lucrează, simultan, în două locuri diferite, jumătate dintre respondenţi declarând că ambii angajatori ştiau şi de celălalt job, 23% spun că doar unul dintre angajatori fusese informat asupra acestui lucru, iar 21% au preferat să păstreze doar pentru ei această informaţie.
Întrebaţi ce li se pare cel mai greu atunci când ai două joburi, 6 din 10 au menţionat păstrarea unui echilibru între viaţa personală şi profesională. Pentru un sfert dintre participanţii la studiu este dificil să-şi gestioneze timpul dedicat muncii iar 10% spun că este foarte complicat să performeze în ambele locuri.
Astfel, 40% dintre cei chestionaţi declară că, în momentul în care unul dintre cele două locuri de muncă le-ar aduce un salariu suficient pentru nevoile lor financiare lunare, ar renunţa la cel de-al doilea job. Aproape un sfert ar face acelaşi lucru dacă ar ajunge să se simtă epuizaţi din punct de vedere fizic sau emoţional sau dacă nu ar reuşi să mai menţină un echilibru între viaţa personală şi cea profesională (17,3%). 6,7% nu ar putea să aibă două joburi în paralel dacă nu ar mai putea lucra de acasă, iar 3,3% declară că vor renunţa la a doua sursă de venit imediat ce vor strânge banii necesari pentru o achiziţie importantă pe care o plănuiesc pentru perioada următoare, dar pe care nu şi-o permit încă. 8,5% dintre respondenţi nu iau în calcul sub nicio formă varianta de a rămâne cu un singur job.
47,4% dintre participanţii la sondaj cred că pot duce pe termen lung două joburi simultan, iar 52,6% consideră că este imposibil să lucrezi mai mult de 1 an în două locuri, în acelaşi timp.
"Surprinzător a fost să vedem repartizarea pe categorii de vârstă a celor care au avut în ultimii doi ani cel puţin două joburi. Ne aşteptam ca numărul cel mai mare de respondenţi să vină din categoria de vârstă 19-25 de ani. Cu toate acestea, ei reprezintă doar 7,4% din total. 33,8% dintre cei care au avut în ultimii doi ani cel puţin două joburi simultan au între 36 şi 45 de ani, 28,9% între 26 şi 35 de ani, 21,8% între 46 şi 55 de ani şi 8% peste 55 de ani", a arătat Ana Călugăru.
Sondajul a fost realizat în luna iulie, pe un eşantion de 1.200 de respondenţi.
În acest moment, peste 34.000 locuri de muncă pentru România şi străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro. Dintre acestea, 4.500 sunt locuri de muncă part time.
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia. Cele 4,6 milioane de CV-uri şi cele peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidaţi activi din România. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



