Managerii de fonduri de private equity şi venture capital, invitaţi să aplice pentru finanţări de 400 milioane euro, din PNRR
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Fondul European de Investiţii au lansat apelului pentru selecţia intermediarilor financiari pentru alocarea de resurse din Fondul de Fonduri pentru Redresare, o investiţie finanţată printr-o contribuţie de 400 milioane euro din Componenta 9 a PNRR, intitulată "Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare şi inovare".
Conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, apelul este disponibil la pagina dedicată pe site-ul Fondului European de Investiţii la https://www.eif.org/what_we_do/resources/rrf-romania/index.htm, iar aplicaţiile se primesc în mod continuu începând cu 15 august 2022 până în decembrie 2025.
Apelul este destinat echipelor de management de fond, incorporate sau nu la data depunerii aplicaţiei. Selecţia va fi efectuată de către experţii Fondului European de Investiţii, conform criteriilor şi procedurilor proprii care sunt descrise în apel, iar fiecare propunere de alocare va fi supusă aprobării Comitetului de Investiţii al REF. Apelul nu se adresează companiilor interesate de a obţine investiţii de capital - acestea vor putea solicita ulterior de la intermediarii selectaţi.
"Lansarea selecţiei intermediarilor financiari în cadrul instrumentului de investiţii de tip equity din PNRR reprezintă o etapă esenţială atât în vederea atingerii următoarelor jaloane relevante din PNRR, cât şi, mai important, în atragerea de resurse pentru investiţii în IMM-uri, întreprinderi cu capitalizare medie şi proiecte de infrastructură (de exemplu eficienţă energetică sau energie regenerabilă). Beneficiind de expertiza partenerilor de la Fondul European de Investiţii, ne dorim ca în curând noi fonduri de equity să investească în economia românească şi să se creeze noi poveşti de succes prin aceste instrumente financiare", a declarat, cu ocazia lansării apelului, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Conform strategiei de investiţii anexate la contract, intermediarii selectaţi se vor obliga ca o sumă cel puţin egală cu suma totală angajată de către FEI cu finanţarea din PNRR să fie investită în România, în IMM-uri, midcaps (întreprinderi cu până la 3 mii de salariaţi) şi proiecte de infrastructură (eficienţă energetică sau energie regenerabilă) sau transfer de tehnologie din România. Investiţiile se vor putea face sub formă de equity (capital) şi quasi-equity (tipul de finanţare care se clasează între capital şi datorie, având un risc mai mare decât datoria senior şi un risc mai mic decât capitalul propriu, de exemplu împrumuturile convertibile).
Angajarea resurselor din PNRR către fonduri trebuie să aibă loc până la mijlocul anului 2026, conform jaloanelor asumate în PNRR. Se estimează că se vor aloca resurse către aproximativ 20 de fonduri de equity naţionale sau regionale, inclusiv fonduri de private equity, venture capital, mezzanin, transfer de tehnologie, fonduri de pre-IPO sau de infrastructură. Finanţările se vor acorda cu respectarea regulilor de ajutoare de stat descrise în apel şi, după caz, în scheme de ajutoare de stat, cu respectarea regulilor privind aplicarea principiului "do no significant harm" (a nu prejudicia mediul în mod semnificativ).
Fondul European de Investiţii este o instituţie financiară europeană, parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii. Misiunea FEI este de a contribui la atingerea obiectivului Uniunii Europene de a sprijini microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii din Europa. FEI sprijină IMM-urile să acceseze finanţare, să crească, să inoveze, să se digitalizeze şi să fie competitive în economia "verde".
FEI dezvoltă instrumente de capital de risc, garanţii şi instrumente de microfinanţare, utilizând atât resurse proprii, cât şi fonduri încredinţate (între alţii) de Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiţii sau statele membre ale Uniunii Europene.
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, aprobat în octombrie 2021 de Consiliul Europei, are un buget total de 29,2 miliarde euro. România va putea obţine din partea Uniunii Europene 14,2 miliarde euro sub formă de finanţări nerambursabile şi 14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi prin PNRR în cadrul Mecanismului pentru Redresare şi Rezilienţă. Această finanţare va sprijini implementarea măsurilor esenţiale în materie de investiţii şi reforme cuprinse în PNRR şi va contribui în mod crucial la ieşirea României mai puternică din criza actuală.
PNRR se bazează pe şase piloni, astfel încât să acopere nevoile României şi să urmărească concomitent priorităţile Uniunii Europene, respectiv: tranziţia verde, transformare digitală, creştere inteligentă, coeziune socială şi teritorială, sănătate şi rezilienţă şi politici pentru generaţia următoare. Planul include măsuri privind transportul durabil, educaţia, sănătatea, renovarea clădirilor şi digitalizarea administraţiei publice.
Componenta 9 a PNRR, denumită "Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare şi inovare", include o serie de reforme şi investiţii menite să consolideze mediul de afaceri din România, între care şi "Investiţia 2 - Instrumente financiare pentru sectorul privat". Investiţia 2 include mai multe subcomponente sub formă de instrumente financiare, în valoare totală de 1,25 miliarde euro, inclusiv crearea Fondului de fonduri de capital de risc pentru Redresare, cu o alocare de 400 milioane euro.
Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă este instrumentul principal al iniţiativei NextGenerationEU (Următoarea Generaţie UE), care va furniza până la 800 de miliarde euro (în preţuri curente) pentru a sprijini investiţiile şi reformele în întreaga Uniune Europeană. PNRR face parte dintr-un răspuns coordonat fără precedent al UE la criza provocată de pandemia de COVID-19, menit să abordeze provocările europene comune prin adoptarea tranziţiei verzi şi a celei digitale, precum şi să consolideze rezilienţa economică şi socială şi coeziunea pieţei unice.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



