Autorităţile române vor sprijini proiectele de reconstrucţie a Ucrainei care includ investiţii în imediata vecinătate a României
Proiectele de reconstrucţie a Ucrainei, care includ investiţii în imediata vecinătate a României, vor fi sprijinite de către autorităţile române, care vor debloca toate procedurile administrative care adesea consumă timp, a scris, joi, pe pagina de Facebook, secretarul de stat pentru afaceri europene din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), Ionuţ Sorin Banciu.
Acesta a avut o întrevedere cu ministrul Mediului şi Resurselor Naturale din Ucraina, Ruslan Strilets, în marja Consiliului informal al miniştrilor Mediului din UE, organizat la Praga, în cadrul căreia s-a discutat despre impactul asupra mediului produs de agresiunea militară rusească, despre evaluarea detaliată a acestor pagube de mediu şi despre soluţiile de refacere şi reconstrucţie ecologică a peisajelor devastate de război.
"Atmosfera plăcută a fost umbrită de discuţiile despre impactul războiului din Ucraina asupra oamenilor şi naturii, despre care am discutat cu ministrul mediului din Ucraina, Ruslan Strilets, şi cu ministrul mediului din Bulgaria, Borislav Sandov. Am abordat teme diverse, de la rănile pe care războiul din vecinătatea noastră le lasă pentru mult timp, dar şi despre traseul european al Ucrainei şi sprijinul pe care România şi Bulgaria îl pot oferi vecinilor noştri. Am fost foarte impresionat de optimismul şi energia pozitivă a ministrului ucrainean, în contextul extrem de complicat din Ucraina. În cea de-a doua zi, după prezentarea raportului privind incidentele de mediu generate de război, am avut o discuţie lungă despre evaluarea detaliată a acestor pagube de mediu şi despre soluţiile de refacere şi reconstrucţie ecologică a peisajelor devastate de război. În altă ordine de idei, am discutat despre proiectele de reconstrucţie a Ucrainei, care includ investiţii în imediata vecinătate a României. L-am asigurat pe ministrul ucrainean de sprijinul autorităţilor române cu privire la procedurile transfrontaliere de evaluare a impactului de mediu al acestor proiecte. Vom comunica direct şi vom debloca toate procedurile administrative care adesea consumă timp. Este un alt mod de a veni în sprijinul Ucrainei vecine pentru a grăbi reconstrucţia şi refacerea într-un mod sustenabil", a menţionat reprezentantul Ministerului Mediului.
Reprezentanţii Ucrainei au prezentat miniştrilor Mediului din UE, în cadrul lucrărilor Consiliului informal, un raport cu privire la pagubele de mediu înregistrate în ultimele patru luni.
Astfel, potrivit raportului, statul vecin înregistrează 260 de cazuri de ecocid, peste 2.000 de situaţii de prejudiciu asupra mediului, iar 20% din ariile protejate la nivel naţional sunt ameninţate. De asemenea, 15 centrale nucleare se află sub ameninţare, 40 de atacuri au fost înregistrate asupra depozitelor de hidrocarburi, în timp ce persistă efectele lansării a peste 2.500 de rachete către teritoriul ucrainean.
Secretarul de stat pentru afaceri europene din cadrul Ministerului Mediului, Ionut Sorin Banciu, conduce delegaţia României la reuniunea informală a miniştrilor Mediului din Statele Membre UE, care are loc în perioada 13 - 15 iulie 2022, la Praga.
Temele abordate în cadrul reuniunii vizează Cadrul global privind biodiversitatea post-2020, impactul războiului din Ucraina asupra mediului, adaptarea la schimbările climatice (protecţia solului, naturii şi apei), negocierile internaţionale în domeniul climei şi fişa de parcurs către COP 27, care va avea loc în Egipt în perioada 6-18 noiembrie 2022.
Următoarea reuniune a Consiliului de Mediu se va desfăşura la Luxemburg, în data de 24 octombrie 2022. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr
ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice
Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte
Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei
Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.
Buzoianu: Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie; astăzi este aproape finalizat, la 95%
Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reușit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de colți și de gheare'', a declarat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Sunte
Pistol (CNAIR): Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) a depășit stadiul fizic de 55%
Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) a depășit 55%, pe șantier fiind mobilizați 350 de muncitori și peste 100 de utilaje și camioane, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (#
Buzoianu: Avem ultimii pași făcuți pentru a nominaliza un nou membru în CA-ul ANM; începând de astăzi, va exista cvorum
Ultimii pași pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au fost făcuți, astfel că, începând de vineri, va exista cvorum, iar noul CA va putea analiza raportul Corpului de control și decide asupra aplicării sancțiunilor legale pentru 'jaful' din bugetul acestei instituț
BVB: Sistemele de tranzacționare nu au fost afectate de atacul cibernetic de la Depozitarul Central
Infrastructura și sistemele de tranzacționare ale Bursei de Valori București (BVB) nu au fost afectate de atacul cibernetic care a vizat aplicația 'Servicii Online pentru Investitori' a Depozitarului Central, iar activitatea de tranzacționare se desfășoară în condiții normale, a anunțat, vineri, operatorul pieței de capital. '
Chiriac (CONAF): România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu produce oportunități
România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu reușește să creeze oportunități pentru absolvenți, iar decalajul dintre sistemul educațional și piața muncii poate duce la pierderea unor generații, a declarat, vineri, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.
TPBI: Linia 86, modificată sâmbătă la 'M Străulești'; linia 95, suspendată
Linia 86 va funcționa pe un traseu modificat în ziua de sâmbătă, 17 octombrie, troleibuzele urmând să întoarcă la terminalul 'M Străulești', în loc de 'Cartier Pajura', ca urmare a restricționării traficului rutier pe strada Pajurei (tronsonul cuprins între strada Făurei și strada Presei), pentru desfășurarea evenimentului
Depozitarul Central, ținta unui atac cibernetic
Depozitarul Central a fost ținta unui atac cibernetic care a vizat aplicația Servicii Online pentru Investitori, incident care a fost identificat în ziua producerii și pentru care au fost luate imediat măsurile necesare de investigare și remediere, anunță instituția într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES. Prin intermediul acestei aplicații auxil
ANAF atrage atenția asupra unor tentative de fraudă prin intermediul unor site-uri false
Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unor site-uri frauduloase care utilizează în mod abuziv numele instituției pentru a colecta ilegal date personale, fiscale și bancare. 'Aceste pagini de internet solicită utilizatorilor informații sensibile, precum CNP-ul, adresa de domiciliu, adresa de e-mail,
FBAR: Discrepanța dintre lipsă și surplus este extrem de vizibilă în România:peste 27 % din populație se află în risc de sărăcie
Contrastul social în România rămâne dureros, în condițiile în care 27,4% din populație este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială, iar 17,2% trăiește în deprivare materială și socială severă - cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, însă românii generează anual aproximativ 3,58 milioane de tone de deșeuri alime
Bursa de Valori București a deschis pe verde ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 11,5 milioane lei (2,16 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 0,85%, iar indicele BET-Plus, care urmărește evoluția celo
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiți sau suprasolicitați din cauza muncii (sondaj)
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiți sau suprasolicitați din cauza muncii zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt aproape de această stare, potrivit unui sondaj realizat de Genesis Property pe un eșantion de 1.026 de utilizatori de internet din Român











