Procedura de acordare a facilităţilor pentru întreprinderi sociale şi întreprinderi sociale de inserţie, aprobată de Guvern
Procedura de acordare a facilităţilor pentru întreprinderi sociale şi întreprinderi sociale de inserţie a fost aprobată miercuri printr-o Hotărâre de Guvern, a anunţat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).
"Guvernul a aprobat o hotărâre prin care sunt modificate şi completate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 219/2015 privind economia socială, fiind introduse dispoziţii care să soluţioneze unele dificultăţi întâmpinate în implementarea acesteia şi care să pună în aplicare modificările legislative prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2022 pentru modificarea şi completarea legii menţionate.Principala noutate adusă de actul normativ este introducerea unei proceduri de acordare a facilităţilor pentru întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie. În acest sens, aceste structuri trebuie să depună, la autorităţile administraţiei publice locale în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, o cerere însoţită de un memoriu justificativ, din care să rezulte necesitatea şi oportunitatea acordării acestor facilităţi", se menţionează în comunicat.
Potrivit Hotărârii de Guvern, instruirea personalului de specialitate, cu privire la clauzele sociale care pot fi cuprinse în caietele de sarcini destinate contractelor rezervate, va fi asigurată de către autorităţile publice.
Actul normativ reglementează procedura legală în baza căreia autorităţile publice locale să poată acorda scutiri de taxe şi impozite întreprinderilor sociale şi întreprinderilor sociale de inserţie care au sediul în circumscripţia administraţiei publice locale, prin hotărâri ale consiliilor locale.
Hotărârea de Guvern vizează şi modificarea termenelor de depunere a rapoartelor anuale, prin adaptarea fiecărei categorii de persoane juridice atestate la obligaţiile specifice.
Potrivit sursei citate, o altă modificare, care are scopul de a flexibiliza transmiterea documentelor la agenţiile de ocupare, prevede introducerea poştei electronice ca mijloc de comunicare.
"Actul normativ adoptat de Executiv modifică şi condiţiile de obţinere a atestatului de către întreprinderile sociale şi reglementează situaţiile de anulare şi de renunţare la atestatul de întreprindere socială şi la marca socială la cererea întreprinderii sociale/întreprinderii sociale de inserţie, precum şi procedura de lucru şi de comunicare a acestor decizii de către agenţiile de ocupare", se arată în comunicat.
De asemenea, în situaţia în care o întreprindere socială îşi schimbă sediul social într-un alt judeţ, aceasta va fi obligată să solicite un nou atestat prin depunerea unei cereri la agenţia de ocupare pe raza căreia şi-a stabilit noul sediu social şi să renunţe la atestatul obţinut în judeţul iniţial.
Pentru situaţiile în care se solicită prelungirea atestatului/certificatului, a fost eliminată obligaţia de a depune actele de înfiinţare şi funcţionare a întreprinderilor sociale/întreprinderilor sociale de inserţie, având în vedere că în arhiva agenţiei de ocupare există deja aceste documente.
Ministerul Muncii precizează că modificările legislative fac parte din reforma prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) şi vor duce la îmbunătăţirea ocupării pe piaţa muncii, inclusiv a persoanelor din grupul vulnerabil, contribuind astfel la reducerea sărăciei şi, totodată, la creşterea nivelului de trai a persoanelor angajate.
Intervenţiile legislative au ca scop diversificarea facilităţilor fiscale şi de achiziţii publice care să stimuleze start-up-uri inovatoare de economie socială, grupuri de economie socială, acceleratoare şi incubatoare de proiecte antreprenoriale pe economie socială cu impact social, structurile de economie socială urmând a fi sprijinite şi în perioada de programare 2021-2027, prin intermediul fondurilor europene.
Potrivit MMSS, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, adoptat de Comisia Europeană la 27 septembrie 2021, este prevăzută Componenta 13 - Reforme Sociale, în cadrul căreia se regăseşte Reforma 6 - Îmbunătăţirea legislaţiei privind economia socială.
În acest context, la 1 aprilie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 219/2015 privind economia socială. OUG prevede modificarea corespunzătoare a Normelor metodologice de aplicare a Legii privind economia socială, în termen de 60 de zile de la intrarea sa în vigoare.
Normele metodologice de aplicare, aprobate prin HG nr. 585/2016, conţin prevederi ce au drept scop reglementarea procedurii de atestare şi certificare a întreprinderilor sociale/ întreprinderilor sociale de inserţie de către agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, a situaţiilor de suspendare şi retragere a atestatului de întreprindere socială/marcă socială, precum şi stabilirea modalităţilor de raportare anuală a activităţii acestora. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR; decizia CE, până la 20 noiembrie (minister)
Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este esențială pentru respectarea țintei de deficit bugetar, în condițiile în care plățile deja efectuate pentru proiecte finanțate prin PNRR, dar nevalidate de Comisia Europeană, vor trebui suportate de la bugetul național, a transmis, vineri, Ministe
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr
ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice
Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte
Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei
Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.
Buzoianu: Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie; astăzi este aproape finalizat, la 95%
Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reușit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de colți și de gheare'', a declarat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Sunte
Pistol (CNAIR): Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) a depășit stadiul fizic de 55%
Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) a depășit 55%, pe șantier fiind mobilizați 350 de muncitori și peste 100 de utilaje și camioane, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (#
Buzoianu: Avem ultimii pași făcuți pentru a nominaliza un nou membru în CA-ul ANM; începând de astăzi, va exista cvorum
Ultimii pași pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au fost făcuți, astfel că, începând de vineri, va exista cvorum, iar noul CA va putea analiza raportul Corpului de control și decide asupra aplicării sancțiunilor legale pentru 'jaful' din bugetul acestei instituț
BVB: Sistemele de tranzacționare nu au fost afectate de atacul cibernetic de la Depozitarul Central
Infrastructura și sistemele de tranzacționare ale Bursei de Valori București (BVB) nu au fost afectate de atacul cibernetic care a vizat aplicația 'Servicii Online pentru Investitori' a Depozitarului Central, iar activitatea de tranzacționare se desfășoară în condiții normale, a anunțat, vineri, operatorul pieței de capital. '
Chiriac (CONAF): România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu produce oportunități
România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu reușește să creeze oportunități pentru absolvenți, iar decalajul dintre sistemul educațional și piața muncii poate duce la pierderea unor generații, a declarat, vineri, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.
TPBI: Linia 86, modificată sâmbătă la 'M Străulești'; linia 95, suspendată
Linia 86 va funcționa pe un traseu modificat în ziua de sâmbătă, 17 octombrie, troleibuzele urmând să întoarcă la terminalul 'M Străulești', în loc de 'Cartier Pajura', ca urmare a restricționării traficului rutier pe strada Pajurei (tronsonul cuprins între strada Făurei și strada Presei), pentru desfășurarea evenimentului
Depozitarul Central, ținta unui atac cibernetic
Depozitarul Central a fost ținta unui atac cibernetic care a vizat aplicația Servicii Online pentru Investitori, incident care a fost identificat în ziua producerii și pentru care au fost luate imediat măsurile necesare de investigare și remediere, anunță instituția într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES. Prin intermediul acestei aplicații auxil
ANAF atrage atenția asupra unor tentative de fraudă prin intermediul unor site-uri false
Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unor site-uri frauduloase care utilizează în mod abuziv numele instituției pentru a colecta ilegal date personale, fiscale și bancare. 'Aceste pagini de internet solicită utilizatorilor informații sensibile, precum CNP-ul, adresa de domiciliu, adresa de e-mail,
FBAR: Discrepanța dintre lipsă și surplus este extrem de vizibilă în România:peste 27 % din populație se află în risc de sărăcie
Contrastul social în România rămâne dureros, în condițiile în care 27,4% din populație este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială, iar 17,2% trăiește în deprivare materială și socială severă - cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, însă românii generează anual aproximativ 3,58 milioane de tone de deșeuri alime
Bursa de Valori București a deschis pe verde ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 11,5 milioane lei (2,16 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 0,85%, iar indicele BET-Plus, care urmărește evoluția celo











