Mihai Busuioc (Curtea de Conturi): Vom continua să desfăşurăm acţiuni menite să contribuie la transformarea culturii organizaţionale
Curtea de Conturi a României marchează împlinirea primului an de implementare a unui amplu proces de transformare culturală a instituţiei - proiectul DaVinci, realizat în cadrul programului "CCR - SAI pentru cetăţean", a anunţat luni instituţia.
Conform sursei citate, Proiectul DaVinci vizează două schimbări semnificative: eficientizarea modului în care reprezentanţii instituţiei auditează entităţile publice şi transformarea culturii organizaţionale în sensul modernizării Curţii de Conturi.
Reprezentanţii instituţiei susţin că realizarea unei diagnoze organizaţionale, a unui plan de intervenţie care să conducă la atingerea obiectivelor de modernizare a Curţii de Conturi şi participarea la cursuri de formare profesională pentru îmbunătăţirea abilităţilor angajaţilor sunt câteva dintre cele mai importante etape ale acestui proiect.
"Diagnoza ne-a arătat că avem puncte tari, pe care putem construi, dar şi aspecte care pot fi îmbunătăţite. Vom continua să desfăşurăm acţiuni menite să contribuie la transformarea culturii organizaţionale, vom comunica mai mult şi mai des atât în plan intern, cât şi extern. Trebuie să urmărim permanent unde suntem şi unde vrem să ajungem. Transformarea unei culturi organizaţionale este un proces amplu, care poate dura şi câţiva ani. Noi ne-am asumat acest obiectiv de îmbunătăţire a modului în care reprezentanţii Curţii de Conturi comunică şi colaborează, atât intern, cât şi cu entităţile pe care le auditează", a declarat Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi.
Prima etapă parcursă în proiectul de transformare a constat în realizarea unei diagnoze a culturii organizaţionale existente în Curtea de Conturi a României. Analiza efectuată în acest sens a inclus atât o componentă internă (cercetări cantitative şi calitative la care au participat peste 1.000 de angajaţi ai Curţii de Conturi), cât şi una externă, ce a implicat chestionarea a 50 de entităţi cu care Curtea de Conturi interacţionează în misiunile de audit.
Totodată, etapa de diagnoză a continuat cu definirea culturii organizaţionale ideale a Curţii de Conturi a României în raport cu strategia, misiunea şi viziunea instituţiei şi generarea planului de intervenţie. Planul include evaluarea competenţelor managerilor din cadrul Curţii de Conturi şi instruiri dezvoltate pentru îmbunătăţirea abilităţilor pentru personalul de management şi pentru cel de execuţie.
Primele etape ale proiectului Da Vinci de transformare culturală au fost parcurse în perioada iunie 2021 - iunie 2022, iar în următorul an sunt aşteptate să apară efectele acestei modernizări aduse unei instituţii cu o tradiţie de peste un secol şi jumătate - Curtea de Conturi a României.
Proiectul Da Vinci face parte din proiectul CCR - SAI pentru cetăţean, finanţat din Programul Operaţional Capacitate Administrativă. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INS: Numărul sosirilor și al înnoptărilor în unitățile de cazare din România, în scădere în primele cinci luni
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat) din România au însumat 4,287 milioane de persoane, în primele cinci luni ale acestui an, în scădere cu 4,5% față de aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS).
Analiști financiari: Evoluția ROBOR a urmat inflația și dobânda-cheie a BNR
Evoluția ROBOR din perioada 2021-2022 a reflectat accelerarea inflației, creșterea anticipațiilor inflaționiste și înăsprirea politicii monetare a BNR, au afirmat joi analiști financiari, în cadrul unei dezbateri dedicate relației dintre indicii ROBOR, dobânzi și principalii indicatori macroeconomici. 'ROBOR, în aprilie 2021, se apr
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale: Daunele provocate de inundații pot fi notificate prin sistemul digital al instituției
Proprietarii de locuințe inundate în urma fenomenelor hidrometeorologice din ultimele zile pot notifica daunele prin sistemul digital al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM), pentru demararea procesului de despăgubire, potrivit unui comunicat al instituției. 'PADROM urmărește situația generată de fenomenele hidrometeor
Cristian Păun: Consiliul Concurenței are un dosar extrem de slab în cazul ROBOR
Consiliul Concurenței amendează o piață și are în spate 'un dosar extrem de slab', a declarat joi profesorul ASE Cristian Păun, în cadrul unei dezbateri dedicate relației dintre ROBOR și politica monetară. El a afirmat că disputa actuală trebuie privită în contextul unui fenomen mai larg, nu doar prin prisma investigației asupra secto
Blocarea conturilor ROMATSA nu a fost instituită pentru că ar fi parte în litigiul cu Pfizer (ministru)
Blocarea conturilor ROMATSA nu a fost instituită pentru că societatea ar fi parte în litigiul cu Pfizer, ci pentru că Pfizer a obținut, într-o instanță în Belgia, o măsură asupra acestor sume care urmau să ajungă în România, a explicat joi ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Am oferit astăzi, colegilor minișt
Uniunea experților în legislația muncii respinge transpunerea birocratică a directivei privind transparența salarială
Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii (UNELM) susține transparența salarială prin aplicarea Directivei UE 2023/970, dar respinge modalitatea birocratică în care aceasta este transpusă în legislația națională și implementată în organizații. Corneliu Bențe, președintele UNELM, a explicat joi, într-o conferință la sediu
Studiu ASE: ROBOR urmează trendul politicii monetare a BNR, iar abaterile sunt temporare
Indicii ROBOR au o legătură stabilă pe termen lung cu rata dobânzii de politică monetară a BNR, iar abaterile temporare față de nivelul de echilibru sunt determinate de lichiditatea din piață, inflație și riscul suveran, potrivit unui studiu prezentat joi de profesorul Radu Ciobanu, prodecan al Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul ASE B
Curtea de Conturi: Abateri semnificative la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc; prejudiciu de aproape 150 milioane lei
Curtea de Conturi a identificat abateri de conformitate semnificative și generalizate la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), în urma unui audit care a stabilit un prejudiciu de 149,48 milioane de lei pentru bugetul statului, și a sesizat organele competente întrucât există indicii privind săvârșirea unor fapte sancționate de legea penală.
PALMED: Noile măsuri promovate de CNAS riscă să provoace dezechilibre majore în sistemul medical
Noile măsuri promovate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) riscă să provoace dezechilibre majore în sistemul medical și să afecteze direct accesul pacienților la investigații și tratamente vitale, consideră Cristian Hotoboc, președinte al Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED), vicepreședinte IMM România pe probleme de sănăt
Tanczos: România este pe primul loc la exportul de animale vii și carcase de ovine și toți vor încerca să ne detroneze
România este pe primul loc la exportul de animale vii și carcase de ovine, ceea ce îi va determina pe alții să încerce să ne detroneze, motiv pentru care trebuie să fim mult mai responsabili și fermi, a transmis, joi, vicepremierul și ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, la o conferință de specialitate.
Jianu: Criza politică s-a transformat într-una economică, accentuată de lipsa unui guvern cu puteri depline
Criza politică din România s-a transformat într-o criză economică de la începutul anului, care a fost accentuată de lipsa unui guvern cu puteri depline, după trecerea moțiunii de cenzură, a declarat, joi, Florin Jianu, președintele IMM România, într-o conferință de presă. 'În absența unui guvern cu puteri depline, putem
DNSC: România a obținut patru medalii, din care una de aur, la Olimpiada Internațională de Securitate Cibernetică 2026
Lotul național al României a obținut o medalie de aur, una de argint și două de bronz Olimpiada Internațională de Securitate Cibernetică (International Cybersecurity Olympiad - ICO) din acest an, informează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES Potrivit sursei
Tanczos Barna, despre situația de la ROMATSA: Sunt convins că domnul prim-ministru și domnul ministru Nazare vor găsi o soluție
Vicepremierul și ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, și-a exprimat convingerea că premierul Ilie Bolojan și ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, vor găsi o soluție pentru deblocarea conturilor ROMATSA. Întrebat în marja unei conferințe pe teme de agricultură ce soluții are Guvernul în
Tanczos: Dacă nu se prelungește reducerea cu 30 de bani a accizei la motorină,vom propune ca această povară să fie preluată de stat
Ministerul Agriculturii va propune Ministerului de Finanțe ca ''această povară'' suplimentară pentru fermieri care a apărut pe 1 iulie prin neprelungirea schemei de compensare a creșterii accizei la motorină să fie preluată de stat, a anunțat, joi, vicepremierul și ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, la o conferin
ROMATSA: EUROCONTROL a notificat regia în cadrul unei executări silite împotriva statului român
Regia Autonomă 'Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian' - ROMATSA a fost notificată de EUROCONTROL cu privire la instituirea unei măsuri de poprire asigurătorie-executorie în cadrul unei proceduri de executare silită inițiate de Pfizer România SRL împotriva statului român, pentru o creanță de peste 3,4 miliarde de le




