BNR: Furtul datelor de pe card, la peste 85% din numărul operaţiunilor de plată frauduloase cu cardul la distanţă
Peste 85% din numărul operaţiunilor de plată frauduloase iniţiate cu cardul la distanţă, în semestrul I al anului 2021, au fost efectuate prin furtul datelor de pe card de către atacator, potrivit raportului anual al Băncii Naţionale a României (BNR).
"Din totalul operaţiunilor de plată frauduloase iniţiate cu cardul la distanţă în semestrul I al anului 2021, 85,03% din numărul acestora au fost efectuate prin furtul datelor de pe card de către atacator. În ceea ce priveşte operaţiunile cu card iniţiate la terminale fizice de tip ATM şi POS, 55,27% s-au realizat ca urmare a furtului/pierderii cardului", se menţionează în raportul BNR.
De asemenea, la nivelul operaţiunilor de plată de tipul transferului de credit, cele iniţiate prin canale electronice prezintă o rată de fraudă mai mare faţă de cele iniţiate prin canale de plată non-electronice.
În semestrul I al anului 2021, rata fraudelor asociate operaţiunilor de plată de tipul transferului de credit iniţiate prin canale de plată non-electronice a scăzut semnificativ faţă de valoarea aferentă perioadei anterioare, atingând un prag minim de 0,00008% din totalul operaţiunilor de plată de tipul transferului de credit.
Banca Naţională a României a continuat demersurile privind monitorizarea soluţiilor inovatoare dezvoltate de companiile de tip Fintech
în domeniul serviciilor şi instrumentelor de plată şi în cursul anului 2021.
De asemenea, BNR a participat la o serie de întâlniri cu entităţi care dezvoltă sau intenţionează să desfăşoare activităţi în vederea furnizării unor soluţii de inovaţie tehnologică în domeniul plăţilor.
Conform raportului, prin intermediul punctului de contact FinTech Innovation Hub s-au colectat informaţii cu privire la modelele de afaceri vizate de entităţile care au trimis informaţii prin acest canal, în special cu privire la metode inovatoare de plată, încadrate în două tipologii principale de modele de afaceri.
Unul dintre acestea se referă la entităţi care intenţionează să se autorizeze ca instituţii de plată, în vederea prestării în principal a unor servicii de informare cu privire la conturi (AIS) şi/sau servicii de iniţiere a plăţii (PIS) ori ca instituţii emitente de monedă electronică sau instituţii financiare nebancare (aproximativ 86%).
Potrivit BNR, al doilea vizează entităţi care furnizează sau intenţionează să furnizeze servicii tehnice în scopul îmbunătăţirii serviciilor curente oferite clienţilor prin oferirea unor servicii/soluţii inovatoare prestatorilor de servicii de plată, fără a fi exclusă posibilitatea ca în viitor a extinderii domeniului de activitate, care să necesite obţinerea unei autorizaţii (aproximativ 14%). AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR; decizia CE, până la 20 noiembrie (minister)
Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este esențială pentru respectarea țintei de deficit bugetar, în condițiile în care plățile deja efectuate pentru proiecte finanțate prin PNRR, dar nevalidate de Comisia Europeană, vor trebui suportate de la bugetul național, a transmis, vineri, Ministe
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr
ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice
Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte
Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei
Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.
Buzoianu: Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie; astăzi este aproape finalizat, la 95%
Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reușit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de colți și de gheare'', a declarat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Sunte
Pistol (CNAIR): Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) a depășit stadiul fizic de 55%
Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) a depășit 55%, pe șantier fiind mobilizați 350 de muncitori și peste 100 de utilaje și camioane, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (#
Buzoianu: Avem ultimii pași făcuți pentru a nominaliza un nou membru în CA-ul ANM; începând de astăzi, va exista cvorum
Ultimii pași pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au fost făcuți, astfel că, începând de vineri, va exista cvorum, iar noul CA va putea analiza raportul Corpului de control și decide asupra aplicării sancțiunilor legale pentru 'jaful' din bugetul acestei instituț
BVB: Sistemele de tranzacționare nu au fost afectate de atacul cibernetic de la Depozitarul Central
Infrastructura și sistemele de tranzacționare ale Bursei de Valori București (BVB) nu au fost afectate de atacul cibernetic care a vizat aplicația 'Servicii Online pentru Investitori' a Depozitarului Central, iar activitatea de tranzacționare se desfășoară în condiții normale, a anunțat, vineri, operatorul pieței de capital. '
Chiriac (CONAF): România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu produce oportunități
România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu reușește să creeze oportunități pentru absolvenți, iar decalajul dintre sistemul educațional și piața muncii poate duce la pierderea unor generații, a declarat, vineri, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.
TPBI: Linia 86, modificată sâmbătă la 'M Străulești'; linia 95, suspendată
Linia 86 va funcționa pe un traseu modificat în ziua de sâmbătă, 17 octombrie, troleibuzele urmând să întoarcă la terminalul 'M Străulești', în loc de 'Cartier Pajura', ca urmare a restricționării traficului rutier pe strada Pajurei (tronsonul cuprins între strada Făurei și strada Presei), pentru desfășurarea evenimentului
Depozitarul Central, ținta unui atac cibernetic
Depozitarul Central a fost ținta unui atac cibernetic care a vizat aplicația Servicii Online pentru Investitori, incident care a fost identificat în ziua producerii și pentru care au fost luate imediat măsurile necesare de investigare și remediere, anunță instituția într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES. Prin intermediul acestei aplicații auxil
ANAF atrage atenția asupra unor tentative de fraudă prin intermediul unor site-uri false
Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unor site-uri frauduloase care utilizează în mod abuziv numele instituției pentru a colecta ilegal date personale, fiscale și bancare. 'Aceste pagini de internet solicită utilizatorilor informații sensibile, precum CNP-ul, adresa de domiciliu, adresa de e-mail,
FBAR: Discrepanța dintre lipsă și surplus este extrem de vizibilă în România:peste 27 % din populație se află în risc de sărăcie
Contrastul social în România rămâne dureros, în condițiile în care 27,4% din populație este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială, iar 17,2% trăiește în deprivare materială și socială severă - cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, însă românii generează anual aproximativ 3,58 milioane de tone de deșeuri alime
Bursa de Valori București a deschis pe verde ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 11,5 milioane lei (2,16 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 0,85%, iar indicele BET-Plus, care urmărește evoluția celo











