Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României, de 60,7 milioane euro, pentru sprijinirea transportului rutier în contextul invaziei din Ucraina
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României, cu o valoare de 60,7 milioane euro (300 milioane lei) pentru sprijinirea întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane, în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia.
Conform unui comunicat al Executivului european, schema a fost aprobată ca parte a Cadrului temporar de criză privind ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022, în temeiul prevederilor Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), în care se recunoaşte faptul că economia UE se confruntă cu perturbări grave.
"Prin această schemă de ajutoare, cu o valoare de 60,7 milioane euro, România va sprijini sectorul transportului rutier, care este grav afectat de creşterea preţurilor combustibililor pe fundalul crizei geopolitice actuale şi al sancţiunilor adoptate ca răspuns la aceasta. Această schemă este o măsură importantă, menită să atenueze impactul economic al războiului purtat de Putin împotriva Ucrainei. Continuăm să ne afirmăm sprijinul faţă de Ucraina şi de poporul său şi, în acelaşi timp, continuăm să colaborăm îndeaproape cu statele membre pentru a ne asigura că măsurile naţionale de sprijin pot fi puse în aplicare în timp util, în mod coordonat şi eficace şi că sunt protejate, totodată, condiţiile de concurenţă echitabile pe piaţa unică", a declarat Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv, responsabilă cu politica în domeniul concurenţei.
România a notificat Comisiei o schemă de ajutoare cu o valoare de 60,7 milioane euro (300 milioane lei) pentru sprijinirea întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia.
Scopul schemei este de a oferi sprijin sub formă de lichidităţi întreprinderilor afectate de creşterea preţurilor combustibililor pe fundalul crizei geopolitice actuale şi al sancţiunilor care au fost adoptate ca răspuns la aceasta, asigurând în acelaşi timp circulaţia neîntreruptă a mărfurilor şi a persoanelor pe cale rutieră.
Măsura va fi accesibilă pentru toate întreprinderile, indiferent de mărime, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane, care deţin o licenţă comunitară valabilă şi care sunt afectate de criza actuală.
În cadrul schemei, beneficiarii vor avea dreptul să primească ajutoare sub formă de granturi directe ce vor avea o valoare limitată.
"Comisia a constatat că schema de ajutoare a României îndeplineşte condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. În special, ajutorul nu va depăşi 400 000 EUR per întreprindere şi se va acorda până la 31 decembrie 2022. Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat", se menţionează în comunicat.
La 23 martie 2022, Comisia Europeană a adoptat un cadru temporar de criză privind ajutoarele de stat, menit să le permită statelor membre să profite de flexibilitatea oferită de normele privind ajutoarele de stat pentru a sprijini economia în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia.
Cadrul temporar de criză prevede următoarele tipuri de ajutoare care pot fi acordate de statele membre: scheme de ajutor cu o valoare limitată, acordate sub orice formă, respectiv cu o valoare de până la 35.000 euro pentru întreprinderile afectate de criză care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele agriculturii, pescuitului şi acvaculturii şi scheme de ajutor cu o valoare de până la 400.000 euro per întreprindere, pentru întreprinderile afectate de criză care îşi desfăşoară activitatea în oricare din celelalte sectoare; sprijin pentru lichidităţi sub formă de garanţii de stat şi de împrumuturi subvenţionate şi ajutor prin care să se ofere compensaţii întreprinderilor pentru preţurile ridicate la energie. Ajutorul, care poate fi acordat sub orice formă, va oferi compensaţii parţiale întreprinderilor, în special marilor consumatori de energie, pentru costurile suplimentare datorate creşterii excepţionale a preţului gazului şi al energiei electrice. Ajutorul total per beneficiar nu poate depăşi 30 % din costurile eligibile, respectiv un plafon maxim de 2 milioane euro, în orice moment. În cazul în care întreprinderea înregistrează pierderi din exploatare, poate fi necesară acordarea unui ajutor suplimentar pentru a se asigura continuarea activităţii sale economice. Prin urmare, pentru utilizatorii mari consumatori de energie, intensităţile ajutoarelor sunt mai mari, iar statele membre pot acorda ajutoare care depăşesc aceste plafoane, până la 25 milioane euro, iar întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele şi subsectoarele afectate în mod deosebit, până la 50 de milioane euro.
Entităţile controlate de Rusia cărora li s-au aplicat sancţiuni vor fi excluse din domeniul de aplicare al acestor măsuri.
Cadrul temporar de criză include o serie de garanţii: o metodologie proporţională, conform căreia ar trebui să existe o corelaţie între cuantumul ajutorului care poate fi acordat întreprinderilor şi amploarea activităţii lor economice şi gradul lor de expunere la efectele economice ale crizei; condiţii de eligibilitate, de exemplu definirea marilor consumatori de energie drept întreprinderi pentru care achiziţionarea de produse energetice reprezintă cel puţin 3 % din valoarea lor de producţie; cerinţe în materie de durabilitate. Statele membre sunt invitate să aibă în vedere stabilirea, în mod nediscriminatoriu, a unor cerinţe legate de protecţia mediului sau de securitatea aprovizionării atunci când acordă ajutoare întreprinderilor pentru costurile suplimentare cauzate de preţurile excepţional de ridicate la gaz şi energie electrică.
Cadrul temporar de criză se aplică până la 31 decembrie 2022. În vederea asigurării securităţii juridice, Comisia va evalua, înainte de data menţionată anterior, dacă durata cadrului temporar de criză va trebui prelungită. Mai mult, pe durata aplicării cadrului, Comisia va monitoriza constant conţinutul şi domeniul de aplicare al acestuia în lumina evoluţiilor de pe pieţele energiei şi de pe alte pieţe ale factorilor de producţie, precum şi din perspectiva situaţiei economice generale.
Cadrul temporar de criză adoptat marţi completează numeroasele posibilităţi oferite statelor membre de a lua măsuri care să fie conforme cu normele UE existente privind ajutoarele de stat. De exemplu, normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre să ofere ajutor întreprinderilor care se confruntă cu deficite de lichidităţi şi care au nevoie de ajutoare pentru salvare urgente. Mai mult, în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, statele membre pot acorda compensaţii întreprinderilor pentru daunele cauzate în mod direct de evenimente excepţionale, cum sunt cele provocate de criza actuală.
În plus, la 19 martie 2020, Comisia a adoptat un cadru temporar în contextul izbucnirii epidemiei de COVID-19. Cadrul temporar în contextul epidemiei de COVID-19 a fost modificat în cursul anului 2020 la 3 aprilie, la 8 mai, la 29 iunie şi la 13 octombrie, iar în cursul anului 2021 la 28 ianuarie şi la 18 noiembrie. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INS: Pensia medie lunară a crescut cu 0,3% în trimestrul II; numărul pensionarilor a scăzut la 4,913 milioane
Pensia medie lunară a fost de 2.942 de lei în trimestrul II 2026, în creștere cu 0,3% față de trimestrul precedent, iar numărul mediu de pensionari a fost de 4,913 milioane de persoane, în scădere cu 7.000 de persoane, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică. Numărul mediu de pensionari de asigură
INS: Câștigul salarial mediu brut în România a crescut cu 1, 5% atât ca valoare brută, cât și netă, în iulie
Câștigul salarial mediu brut în România a ajuns la valoare de 9.709 lei, în luna iulie a acestui an, în creștere cu 1,5% față de luna anterioară, în timp ce valoarea netă s-a majorat cu același procent, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale,
Chiriile s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, cu 39,7%; motorina cu 34,61%
Chiriile au înregistrat cea mai mare creștere de preț în perioada august 2025 - august 2026, de 39,7%, urmate de motorină, cu 34,61%, și benzină, cu 25,49%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Rata anuală a inflației a scăzut, în luna august 2026, până la nivelul de 6,2%. În perioada cuprin
Rata anuală a inflației a scăzut la 6,17% în luna august
Rata anuală a inflației a scăzut la 6,17% în luna august, de la 8,16% în iulie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,28%, mărfurile nealimentare cu 6,36%, iar mărfurile alimentare cu 2,62%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). 'Indicele prețurilor de consum &ic
OMV Petrom achiziționează un sistem de stocare a energiei în baterii pentru parcul solar Ișalnița
OMV Petrom și compania românească Simtel Team au încheiat un contract de proiectare, achiziție și construcție (EPC) pentru un sistem de stocare a energiei în baterii (BESS), care urmează să fie instalat în cadrul parcului fotovoltaic Ișalnița, din județul Dolj, informează compania printr-un comunicat transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureșt
Liniile 385 și N101, deviate în zona Pieței Unirii în weekend
Liniile de autobuz 385 și N101 vor circula pe trasee modificate de vineri, 11 septembrie, ora 22:00, până duminică, 13 septembrie, ora 14:00, ca urmare a restricțiilor de trafic instituite în zona Pieței Constituției și pe Bulevardul Unirii pentru desfășurarea evenimentului 'Masa care unește 2026', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitar
Conferință pe tema impactului schimbărilor în economie, organizată vineri la sediul ANM
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și DC Media Group organizează, vineri, ediția din 2026 a conferinței cu tema 'Schimbările climatice și impactul în economie'. Potrivit organizatorilor, tematica evenimentului va fi axată pe subiecte, precum: aspectele științifice ale schimbărilor climatice, implicațiile socio-economic
Proiectul de buget al Metrorex indică o scădere cu peste 5% a pierderilor în acest an
Metrorex estimează că va încheia anul cu pierderi de 295,5 milioane de lei, mai mici cu 5,3% față de anul precedent, în condițiile unor venituri proiectate în scădere, la aproape 1,8 miliarde de lei, și ale unor cheltuieli mai mici, de 2 miliarde de lei, potrivit proiectului privind aprobarea bugetului companiei, publicat joi de Ministerul Transporturilor.
Metrorex avertizează că intervalele de circulație a trenurilor de metrou pot crește
Intervalele de circulație a trenurilor de metrou pot crește în anumite perioade față de graficul aprobat, lucru resimțit deja odată cu începerea școlii, în urma diferitelor situații care intervin, precum supraaglomerare, defecțiuni, situații medicale sau alte situații independente de Metrorex, arată compania, într-un comunicat transmis joi.
BNS: Drepturile lucrătorilor mobili trebuie să țină pasul cu realitatea unei piețe europene a muncii în continuă schimbare
Blocul Național Sindical susține drepturile sociale ale lucrătorilor mobili care trebuie să țină pasul cu realitatea unei piețe europene a muncii în continuă schimbare. Potrivit unui comunicat al confederației sindicale, BNS salută demersul Uniunii Europene de modernizare a regulilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială ș
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine și suine
Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine și suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, este 24 septembrie 2026, inclusiv, informează, joi, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Pentru sectorul bovin, ajutorul de stat se aco
Tarifele pe litoral sunt cu 21% mai mici în septembrie față de august; o noapte costă în medie 82 de euro
Turiștii care aleg litoralul românesc în septembrie plătesc în medie 82 de euro pe noapte, cu 21% mai puțin decât în august, în timp ce valoarea medie a unei rezervări, de aproximativ 227 de euro, este cu 31% mai redusă, arată o analiză întocmită de o agenție de turism online. 'Septembrie rămâne una dintre ce
GoTech World 2026: Peste 15.000 de participanți din zona de business, așteptați la Romexpo pe 10 și 11 noiembrie
Peste 15.000 de participanți de business din România și din regiunea Europei Centrale și de Est (ECE) sunt așteptați la ediția aniversară de 15 ani GoTech World, ce va avea la București, în perioada 10 - 11 noiembrie, au anunțat organizatorii într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES. Evenimentul, cea mai amplă expo-
Dobre (Agricover): Costul mediu pe hectar în cultura mare a urcat la 5.000 lei; un fermier, la o producție medie de 5 tone, iese pe zero
Fermierii români au fost afectați anul acesta de creșterea costurilor de producție, costul mediu al unui hectar în cultura mare urcând la 5.000 de lei, însă cea mai mare presiune asupra fermelor este legată de lichiditate, a declarat, joi, directorul general al Agricover Holding, Liviu Dobre, într-o conferință de presă. Potrivit a
ANSVSA pregătește mecanismele pentru facilitarea exporturilor românești de lactate în China
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) face demersuri pentru simplificarea procedurilor și accelerarea formalităților necesare exportului de lapte și produse lactate românești pe piața chineză, în baza protocoalelor sanitar-veterinare semnate în luna martie. Potrivit unui comunicat remis AGERP








