Heiuş (ANAF): Dacă am eradica toată evaziunea, la actualul sistem fiscal, am ajunge la 35% încasări în PIB
Încasările fiscale în PIB vor creşte anul acesta cu 0,5 puncte procentuale, iar la finele anului viitor vor ajunge la circa 28% din PIB, a declarat, joi, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Lucian Ovidiu Heiuş.
Ţinta este ca, în trei ani, să se ajungă la pragul psihologic de 30%, a spus Heiuş, subliniind că, la actualul sistem fiscal din România, dacă ar fi eradicată toată evaziunea, încasările fiscale nu ar putea depăşi 35% din PIB.
"Eu chiar am discutat şi cu domnul prim-ministru şi cu domnul ministru de Finanţe, undeva anul acesta vom putea creşte cu 0,5 puncte procentuale încasările fiscale în PIB, iar la sfârşitul anului viitor să fim undeva spre 27,5 - 28%. Ţinta finală, undeva la 3 ani de zile de acum înainte, este să ne apropiem de acel 30% prag psihologic. De multe ori, acest grad nu depinde doar de acţiunile ANAF-lui, ci depinde şi de nivelul de fiscalizare al unui stat. Conform calculelor mele, dacă am eradica toată evaziunea fiscală din România, la actualul sistem fiscală din ţara noastră, putem să ajungem undeva în jur de 34-35% încasări fiscale în PIB, nu mai mult. Deci, dacă o să reuşim în doi ani - doi ani şi jumătate să ne apropiem de 30% cred că vom sta peste media europeană raportat, bineînţeles, că aşa este normal, la fiecare sistem fiscal din fiecare stat membru", a spus Heiuş, la conferinţa "Digitalizarea României. Noile provocări ale transformării digitale", organizată de DC Media Group.
El a adăugat că nu spune "nici că este mic, nici că este mare, nici că e bun", doar că acesta este sistemul fiscal din România în prezent şi el permite să atingem maximum, într-o situaţie ideală, undeva la 35% încasări fiscale în PIB.
"Restul, deciziile şi politica fiscală se fac în Parlament, noi doar aplicăm legea care se aprobă în Parlamentul României", a punctat Heiuş.
Acesta a subliniat că misiunea de bază a ANAF este creşterea colectării veniturilor la bugetul de stat şi tot ceea ce face instituţia, toate rezultatele trebuie să se materializeze în creşterea gradului de încasări, a veniturilor fiscale în PIB.
"Toate acţiunile şi toate programele şi tot ceea ce vrem să implementăm în perioada următoare au un singur scop: creşterea conformării voluntare la declarare şi la plată. Nu vă ascund că o să continuăm în lunile următoare cu foarte multe materiale de informare către diverse categorii de contribuabili, mai mici sau mai mari", a mai spus preşedintele ANAF.
Heiuş a semnalat importanţa educaţiei fiscale, a educaţiei economice la nivelul întregii societăţi, care este un proces de lungă durată.
"Explicăm, şi eu de câte de ori încerc să transmit un mesaj spun întotdeauna că, pe lângă obligaţie legală, plata impozitelor şi a contribuţiilor este şi obligaţie civică. Toată lumea trebuie să înţeleagă că statul nu poate funcţiona fără impozitele şi taxele pe care le plătesc agenţii economici. În acelaşi timp, şi noi, ca stat, trebuie să fim alături de agenţii economici care sunt oneşti şi să ne îndreptăm spre cei care nu respectă legea şi care le fac chiar o concurenţă neloială celor care respectă lege, care îşi plătesc impozitele şi taxele la zi (...) Plaja este foarte lungă, dar trebuie să mergem pe fiecare canal şi să nu ne oprim doar la controale sau să ne oprim doar la prevenţie. Între prevenţie şi controale trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a creşte acest grad de conformare voluntară la declarare şi la plată", a explicat Heiuş. AGERPRES/(A - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



