Laurian Lungu: Preţul energiei va rămâne ridicat câţiva ani de acum înainte
Preţul energiei va rămâne ridicat câţiva ani de acum înainte, apoi va urma un trend descrescător, în urma investiţiilor care se vor face, a afirmat, miercuri, macroeconomistul Laurian Lungu, în cadrul evenimentului "Politici Europene şi Business în Noua Economie", organizat de EM360 şi România Durabilă.
"Imaginea pe care o au unii birocraţi despre unde ar trebui să se îndrepte economia contrastează cu realitatea. În Europa au apărut acum aspecte legate de costul de viaţă, care au mai fost prin anii 70-80, şi aceste tipuri de constrângeri care vor forţa aplicarea unor politici în anii care vor urma. Practic creşterea costului de viaţă este un şoc foarte mare, fie că vorbim de creşterea preţurilor la alimente sau energie", a spus Lungu.
UE a tratat acest tip de şoc ca fiind temporar, susţine el.
"Probabil vom vedea în câţiva ani că preţurile la energie vor scădea, în urma investiţiilor care se vor face, dar cel puţin o perioadă mare, vorbim de câţiva ani, preţurile vor fi ridicate, ceea ce va afecta costul de viaţă", a completat specialistul în macroeconomie.
Pe de altă parte, oamenii, în această situaţie, vor salarii mai mari şi de aici această spirală, care va genera un boom inflaţionist.
"Vedem ţări, precum Germania, care şi-au reactivat producţia de energie pe cărbune. Noi mergem acum din inerţie, dar avem nevoie de un leadership puternic care să înţeleagă constrângerile pe termen scurt şi pe termen lung", a mai spus el.
La rândul său, Gabriel Vlăduţ, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, a afirmat în cadrul aceluiaşi eveniment că, din păcate, ţara noastră rămâne la coada celor mai multe clasamente europene.
"Tare mi-e teamă, văzând cum arată PNRR şi ce se face în programele operaţionale, că vom fi departe de a atrage fondurile alocate României şi mai ales că fondurile acestea vor lucra în favoarea dezvoltării şi sustenabilităţii în România", a declarat reprezentantul IMM-urilor.
Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte inovarea, nu suntem nici măcar la media UE.
"Noi declarăm că inovarea este importantă pentru ţară, dar nici măcar nu ne uităm la ea. Cu părere de rău, nu am văzut o strategie de formare până acum în România, unde mediu de afaceri este beficiarul acestei formări", a arătat Vlăduţ.
EM360 Group şi România Durabilă au organizat miercuri evenimentul online "Politici Europene şi Business în Noua Economie". Noua Economie este un demers iniţiat de EM360 şi România Durabilă care susţine un dialog permanent între Executiv şi mediul de afaceri. Printre partenerii media se află şi AGERPRES. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Curtea de Conturi: Echilibrul între sustenabilitatea finanțelor publice și investițiile în apărare,una dintre provocările guvernanței economice
Identificarea unui echilibru între sustenabilitatea finanțelor publice și investițiile strategice în apărare, considerate urgente, reprezintă una dintre marile provocări ale guvernanței economice, susține președintele Curții de Conturi a României, Mirela Călugăreanu. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în perioada 1
Bursa de la București a deschis pe roșu ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere pe toți indicii ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 50,65 milioane de lei (9,64 milioane de euro) după 40 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a scăzut cu 1,66%, în tim
Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că au scăzut prețurile (analiză)
Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că au scăzut prețurile, ci din ieșirea din comparație a șocurilor de anul trecut, potrivit unei analize Frames. Institutul Național de Statistică a publicat în această dimineață datele pentru august: rata anuală a inflației a coborât la 6,2%, de la 8,2% în iulie și de la 10,4% &
Concordia: Consumul populației a devenit o frână pentru economia românească în primul semestru
Consumul populației, motorul tradițional al creșterii economice românești, a avut în primul semestru din 2026 o contribuție negativă de 0,8 puncte procentuale la evoluția economiei, în timp ce vânzările din retail au scăzut, în termeni anuali, cu până la 7,3% în iunie, potrivit unei analize a Confederației Patronale Concordia
INS: Pensia medie lunară a crescut cu 0,3% în trimestrul II; numărul pensionarilor a scăzut la 4,913 milioane
Pensia medie lunară a fost de 2.942 de lei în trimestrul II 2026, în creștere cu 0,3% față de trimestrul precedent, iar numărul mediu de pensionari a fost de 4,913 milioane de persoane, în scădere cu 7.000 de persoane, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică. Numărul mediu de pensionari de asigură
INS: Câștigul salarial mediu brut în România a crescut cu 1, 5% atât ca valoare brută, cât și netă, în iulie
Câștigul salarial mediu brut în România a ajuns la valoare de 9.709 lei, în luna iulie a acestui an, în creștere cu 1,5% față de luna anterioară, în timp ce valoarea netă s-a majorat cu același procent, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale,
Chiriile s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, cu 39,7%; motorina cu 34,61%
Chiriile au înregistrat cea mai mare creștere de preț în perioada august 2025 - august 2026, de 39,7%, urmate de motorină, cu 34,61%, și benzină, cu 25,49%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Rata anuală a inflației a scăzut, în luna august 2026, până la nivelul de 6,2%. În perioada cuprin
Rata anuală a inflației a scăzut la 6,17% în luna august
Rata anuală a inflației a scăzut la 6,17% în luna august, de la 8,16% în iulie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,28%, mărfurile nealimentare cu 6,36%, iar mărfurile alimentare cu 2,62%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). 'Indicele prețurilor de consum &ic
OMV Petrom achiziționează un sistem de stocare a energiei în baterii pentru parcul solar Ișalnița
OMV Petrom și compania românească Simtel Team au încheiat un contract de proiectare, achiziție și construcție (EPC) pentru un sistem de stocare a energiei în baterii (BESS), care urmează să fie instalat în cadrul parcului fotovoltaic Ișalnița, din județul Dolj, informează compania printr-un comunicat transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureșt
Liniile 385 și N101, deviate în zona Pieței Unirii în weekend
Liniile de autobuz 385 și N101 vor circula pe trasee modificate de vineri, 11 septembrie, ora 22:00, până duminică, 13 septembrie, ora 14:00, ca urmare a restricțiilor de trafic instituite în zona Pieței Constituției și pe Bulevardul Unirii pentru desfășurarea evenimentului 'Masa care unește 2026', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitar
Conferință pe tema impactului schimbărilor în economie, organizată vineri la sediul ANM
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și DC Media Group organizează, vineri, ediția din 2026 a conferinței cu tema 'Schimbările climatice și impactul în economie'. Potrivit organizatorilor, tematica evenimentului va fi axată pe subiecte, precum: aspectele științifice ale schimbărilor climatice, implicațiile socio-economic
Proiectul de buget al Metrorex indică o scădere cu peste 5% a pierderilor în acest an
Metrorex estimează că va încheia anul cu pierderi de 295,5 milioane de lei, mai mici cu 5,3% față de anul precedent, în condițiile unor venituri proiectate în scădere, la aproape 1,8 miliarde de lei, și ale unor cheltuieli mai mici, de 2 miliarde de lei, potrivit proiectului privind aprobarea bugetului companiei, publicat joi de Ministerul Transporturilor.
Metrorex avertizează că intervalele de circulație a trenurilor de metrou pot crește
Intervalele de circulație a trenurilor de metrou pot crește în anumite perioade față de graficul aprobat, lucru resimțit deja odată cu începerea școlii, în urma diferitelor situații care intervin, precum supraaglomerare, defecțiuni, situații medicale sau alte situații independente de Metrorex, arată compania, într-un comunicat transmis joi.
BNS: Drepturile lucrătorilor mobili trebuie să țină pasul cu realitatea unei piețe europene a muncii în continuă schimbare
Blocul Național Sindical susține drepturile sociale ale lucrătorilor mobili care trebuie să țină pasul cu realitatea unei piețe europene a muncii în continuă schimbare. Potrivit unui comunicat al confederației sindicale, BNS salută demersul Uniunii Europene de modernizare a regulilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială ș
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine și suine
Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine și suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, este 24 septembrie 2026, inclusiv, informează, joi, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Pentru sectorul bovin, ajutorul de stat se aco










