Stocul modern de spaţii industriale în România a ajuns la aproximativ 6 milioane de metri pătraţi în primul semestru (raport)
Stocul modern de spaţii industriale în România a ajuns la aproximativ 6 milioane de metri pătraţi în primul semestru, judeţele Cluj şi Timiş având cea mai mare rată de preînchiriere, conform raportului Romania Industrial Destinations, lansat de CBRE România.
Potrivit unui comunicat al companiei, stocul modern de spaţii industriale din România în primul semestru al anului 2022 este de 5,9 milioane mp, cu aproximativ 0,5 milioane mp în construcţie şi 44% din suprafaţa în construcţie deja preînchiriată.
"2022 este încă un an excelent pentru piaţa de spaţii industriale din România, având în vedere nivelul ridicat de suprafeţe preînchiriate în aproape toate regiunile ţării, cu un procent semnificativ de absorbţie mai ales în regiunile Vest şi Centru. Observăm că cererea crescută de spaţii industriale se menţine, cel puţin în aceste două regiuni, fiind o tendinţă reprezentativă a ultimilor ani. În Europa Centrală şi de Est, România este a treia ţară, după Polonia şi Cehia, din punct de vedere al stocului de spaţii industriale moderne. Este o poziţie avantajoasă pentru noi, fiindcă ne situează în prim planul dezvoltatorilor şi al chiriaşilor", explică Victor Răchită, Head of Industrial & Logistics la CBRE România.
Cu un stoc de aproximativ 3 milioane mp, Bucureşti, Ilfov şi localităţile din proximitate reprezintă regiunea cu cel mai mare volum de dezvoltări noi, peste 181.000 mp fiind în prezent în fază de construcţie şi aproape 40% dintre această suprafaţă fiind deja preînchiriată. Capitala, cel mai mare hub industrial din ţară, are numeroase spaţii de calitate ridicată, circa 90% din stocul modern fiind de clasa A. De asemenea, în ceea ce priveşte clădirile relativ noi, 60% din suprafaţa totală a stocului a fost livrată între 2015 şi 2022, după cum arată raportul CBRE România.
Regiunea Vest/Nord-Vest este al doilea cel mai atractiv areal din România pentru noi dezvoltări, cu un stoc de 1,26 milioane mp, fiind cel mai mare hub logistic regional. Mai mult, 60% din suprafaţa în construcţie este preînchiriată, reprezentând cel mai mare procent din România. Cu 78% respectiv 70% din suprafaţă deja contractată, Cluj urmat de Timiş sunt judeţele lider, conform datelor CBRE. Cluj-Napoca şi Timişoara sunt cele mai atractive oraşe regionale de pe piaţa spaţiilor industriale, găzduind dezvoltatori şi chiriaşi de calibru internaţional. Fiind un centru logistic regional cu istoric, 89% din stocul modern din regiunea Vest/Nord-Vest este clasa A.
Pe a treia poziţie în acest clasament, înregistrând un stoc de 920.800 mp şi 43% din suprafaţă preînchiriată, se situează regiunea Sud, Prahova fiind judeţul lider în ceea ce priveşte stocul modern (370.000 mp). Cu peste 95% din stocul modern încadrat în clasa A, această regiune are numeroase puncte forte, cum ar fi disponibilitatea terenurilor pentru dezvoltare, forţa de muncă rentabilă şi infrastructură bună, precum şi conectivitate cu Capitala şi graniţele regionale de la sud şi est.
Pe următoarele locuri se află regiunea Centrală, cu 636.000 mp, jumătate din suprafaţă fiind în judeţul Braşov, şi regiunea Est/Nord-Est cu aproape 117.000 mp, potrivit raportului CBRE, Romania Industrial Destinations.
"Când ne uităm la dezvoltarea de spaţii industriale, este important de observat că focusul dezvoltatorilor este şi pe regiunile de est şi nord-est, nu doar pe Bucureşti şi vestul ţării, aşa cum eram obişnuiţi, tendinţă care va deveni şi mai vizibilă în următoarea perioadă. De asemenea, companiile chiriaşe au devenit mai selective în ceea ce priveşte spaţiul de care au nevoie, în timp ce dezvoltatorii îşi exprimă interesul pentru proiectele de tip built-to-suit şi built-to-own. Nu în ultimul rând, certificarea verde este unul dintre subiectele fierbinţi, care îi preocupă pe toţi în această perioadă. Atât dezvoltatorii, cât şi chiriaşii sunt din ce în ce mai interesaţi de spaţiile industriale şi proiectele viitoare care îndeplinesc cerinţele ESG", a sumarizat tendinţele pieţei Daniela Gavril, Head of Research, CBRE România.
Companiile devin din ce în ce mai interesate de spaţiile industriale care sunt conforme cu indicatori şi procese ESG, în condiţiile în care 38% din stocul industrial modern al României a fost livrat înainte de 2013. Modernizarea spaţiilor a devenit o tendinţă printre proprietarii industriali care doresc să se menţină competitivi pe o piaţă acerbă.
Ca răspuns la situaţia infrastructurii României, trendul terminalelor intermodale deservite de parcuri industriale şi logistice a apărut în acele zone în care infrastructura reprezintă o problemă şi poate determina întreruperi în lanţul de distribuţie. Noile hub-uri se află în diferite etape de dezvoltare în România, cum ar fi CTPark Oradea Cargo Terminal, dezvoltat şi recent lansat de CTP România în Oradea, terminalul feroviar aflat în construcţie de către ILD în Decea, judeţul Alba, şi terminalul intermodal dezvoltat în apropierea Portului Constanţa. Aceste proiecte vor deservi zone semnificative prin integrarea mai multor tipuri de transport, oferind alternative viabile la infrastructura subdezvoltată din ţară şi creşterea capacităţii de distribuţie a celor care le vor folosi. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: (c) cbre.vo.llnwd.net
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



