CFR Călători a introdus în circulaţie ''Trenurile soarelui'', pentru legături directe cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării
Turiştii au la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării începând cu data de 10/11 iunie până pe 11/12 septembrie 2022, informează CFR Călători, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
"Din 10/11 iunie 2022, toate trenurile duc la Marea Neagră. CFR Călători dă startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării până la data de 11/12 septembrie 2022. Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur", se menţionează în comunicat.
Astfel, timp de trei luni, 30 trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente) care pornesc din principalele oraşe vor avea ca destinaţie/plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinaţie/plecare Mangalia.
De asemenea, 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul şi retur (15 perechi din Bucureşti Nord, 12 perechi din Bucureşti Băneasa - din care trei perechi nu trec prin staţia Bucureşti Nord, o pereche din Bucureşti Obor).
Potrivit sursei citate, pentru călătoria spre Delta Dunării, din 11 iunie 2022, trenurile IR 1981/ R 8653 şi R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă Bucureşti Nord - Tulcea Oraş şi retur pe întreaga durată a sezonului. În plus, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraş şi retur cu trenuri dinspre Bucureşti sau Constanţa.
Durata călătoriei pe ruta Bucureşti - Constanţa este, în medie, de circa 2 ore şi 20 minute.
CFR Călători precizează că toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptopului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uşi de acces şi intermediare semiautomate, majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 12 ani. Totodată, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cuşetă.
Trenurile IR 1992 şi IR 1990 Timişoara Nord/Reşiţa Nord - Mangalia şi retur au în compunere şi vagoane de dormit climatizate, iar trenurile IR 1941 şi IR 1942 Satu Mare/Baia Mare/Cluj Napoca/Târgu Mureş - Mangalia şi retur au vagoane prevăzute cu spaţiu amenajat pentru activitatea de bar.
În ceea ce priveşte tarifele, pentru o călătorie cu loc rezervat pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa la clasa a 2-a, la tren IR un bilet costă 59,60 lei, la tren Regio-Expres preţul este de 33,20 lei şi la tren Regio de 30,30 lei. La aceste tarife se aplică reduceri, precum: 5% din tariful de transport la cumpărarea online (de pe site sau aplicaţie) şi de la automatele de vânzări bilete aflate în gările mari; 10% din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors; până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie.
Elevii beneficiază de gratuitate, în timp ce studenţii plătesc cu 50% mai puţin la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.
Biletele pot fi achiziţionate cu anticipaţie de 30 zile, prin intermediul următoarelor canale de vânzare: online de pe cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă "CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online" (disponibilă în Google Play, App Store şi Huawei AppGallery); de la automatele de vânzare bilete din gări; de la casele de bilete din gări, agenţii de voiaj CFR Călători şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).
În perioada programului estival de transport, turiştii aflaţi pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între staţiunile de pe litoral cu trenurile InterRegio de sezon, la tarif de tren Regio, dacă vor achiziţiona biletele de la casele de bilete de pe secţia Constanţa - Mangalia. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
(P) Bani pentru belele în concediu. Viva Credit a tractat gratuit pe A2 mașinile clienților rămași în drum
Viva Credit a încheiat recent campania de vară „Bani pentru belele în concediu”, în care a oferit clienților săi un beneficiu de tractare gratuită pe autostrada A2, între București și Constanța. Conceptul campaniei integrate a avut la bază o continuare a poveștii „Bani pentru belele”, care a luat naștere încă din 2025
ANSVSA: 1,3 milioane de vaccinuri vor fi administrate gratuit în vederea deblocării exporturilor de ovine și caprine
Planul de Acțiune transmis, vineri, Comisiei Europene pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine prevede, printre altele, administrarea diferențiată a 1,3 milioane de vaccinuri obținute cu titlu gratuit de la forul european, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit unui comunicat de presă a
Nazare: România și Grecia pot susține poziții comune în Eurogrup și ECOFIN
România și Grecia pot susține poziții comune în Eurogrup și ECOFIN și pot avea mai multă greutate în dezbaterile despre regulile fiscale, taxare și competitivitatea Europei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Ajutorul de stat de 15 euro/familia de albine se transformă în ajutor de minimis; inițiativa legislativă, agreată de Ministerul Agriculturii
România este a treia țară din Europa ca efectiv de familii de albine și producție de miere și încercăm prin toate posibilitățile să susținem fiecare sector al agriculturii, în special sectorul apicol, cu care trebuie să vă spun că ne mândrim, a declarat, vineri, Maria Toma, director general al Direcției de Politice Agricole din Ministerul Agriculturii
UPDATE Buzoianu: Administrația Bazinală Jiu a aruncat pe fereastră aproximativ 10 milioane de lei; raportul de control a ajuns la Parchet
Administrația Bazinală de Apă Jiu a plătit aproximativ 10 milioane de lei către Romsilva din cauza unor erori și întârzieri legate de proiectul de apărare împotriva inundațiilor a municipiului Craiova, iar raportul Corpului de Control a fost trimis Parchetului General, a declarat, vineri, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu. 'A
România, economie mai mare și riscuri diferite față de 2008 (analiză)
România este în prezent o economie mult mai mare decât în 2008, însă are o datorie publică mai ridicată și vulnerabilități diferite, într-un context financiar global mai dificil, la 18 ani de la prăbușirea Lehman Brothers, subliniază Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România. Conform unui comunicat al comp
Coman (ACA): Piața mierii la nivel de UE și la nivel mondial practic ne strânge de gât; trebuie mărit consumul în România
Piața mierii la nivel de Uniune Europeană și la nivel mondial practic ne strânge de gât și trebuie să găsim cumva debușeul ca să se majoreze cât mai mult consumul pe cap de locuitor pe care îl are România, iar consumatorul să știe că ia un produs bun direct de la producător și, astfel, lanțul de aprovizionare se micșorează și prețul rămâne
ANPIS: Numărul taților care primesc indemnizația maximă pentru creșterea copilului a crescut cu peste 32%
Numărul mediu lunar al taților care au beneficiat de indemnizația maximă pentru creșterea copilului, de 8.500 de lei, a crescut cu 32,4% în 2025, la 1.964, de la 1.483 în anul precedent, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). 'Datele privind perioada 2024-2025 arată nu doar evoluția număr
Parcul auto de vehicule electrice din România a ajuns la 74.541 de unități (analiză)
Parcul auto electric din România a ajuns la un total estimat de 74.541 de vehicule 'verzi' active, arată datele incluse într-o analiză de specialitate, publicată vineri. Potrivit statisticii oficiale, consultate de Lektri.Co, în luna august 2026 au fost înmatriculate 1.278 de vehicule electrice, dintre care 1.16
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea unor active ale Azomureș SA de către SNGN Romgaz SA
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care SNGN Romgaz SA intenționează să preia unele active de la Azomureș SA, confirm unui comunicat de presă al instituției. Tranzacția vizează preluarea activelor utilizate în producția îngrășămintelor chimice și a produselor industriale ale Azomureș SA, precum și a contractelor și s
Mititelu (ASF): Gradul de cuprindere în asigurarea obligatorie a locuinței este de 26%;rațional este să avem aproape de 100%
Gradul de cuprindere în asigurarea obligatorie a locuinței este de cel mult 26%, deși rațional este să avem aproape de 100%, însă până la fapte intervin mulți alți factori, unii administrativ-operaționali, a declarat, vineri, într-o conferință de specialitate, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Sorin Mititelu.
Curtea de Conturi: Echilibrul între sustenabilitatea finanțelor publice și investițiile în apărare,una dintre provocările guvernanței economice
Identificarea unui echilibru între sustenabilitatea finanțelor publice și investițiile strategice în apărare, considerate urgente, reprezintă una dintre marile provocări ale guvernanței economice, susține președintele Curții de Conturi a României, Mirela Călugăreanu. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în perioada 1
Bursa de la București a deschis pe roșu ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere pe toți indicii ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 50,65 milioane de lei (9,64 milioane de euro) după 40 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a scăzut cu 1,66%, în tim
Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că au scăzut prețurile (analiză)
Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că au scăzut prețurile, ci din ieșirea din comparație a șocurilor de anul trecut, potrivit unei analize Frames. Institutul Național de Statistică a publicat în această dimineață datele pentru august: rata anuală a inflației a coborât la 6,2%, de la 8,2% în iulie și de la 10,4% &
Concordia: Consumul populației a devenit o frână pentru economia românească în primul semestru
Consumul populației, motorul tradițional al creșterii economice românești, a avut în primul semestru din 2026 o contribuție negativă de 0,8 puncte procentuale la evoluția economiei, în timp ce vânzările din retail au scăzut, în termeni anuali, cu până la 7,3% în iunie, potrivit unei analize a Confederației Patronale Concordia









