Neacşu: Gradul de intermediere financiară a înregistrat anul trecut o inversare de trend, spre aproximativ 27%
Cel mai remarcabil lucru, într-un sens pozitiv, pe care ni l-a adus pandemia este că, după aproape un deceniu de scădere, gradul de intermediere financiară a înregistrat anul trecut o inversare de trend, spre aproximativ 27%, a declarat, joi, Bogdan Neacşu, presedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), la prima ediţie a "Forumului educaţiei financiare".
"Industria financiară are un rol esenţial în creşterea gradului de educaţie financiară. Este rolul nostru ca industrie şi al meu, ca reprezentant al acesteia, să venim mai aproape de români. Trebuie să le punem la dispoziţie acele informaţii şi instrumente care sunt cu adevărat necesare pentru luarea unei decizii în cunoştinţă de cauză în domeniul financiar. De aceea, faptul că ne aflăm astăzi aici şi faptul că avem deja o Strategie Naţională de Educaţie Financiară, care va fi finalizată şi asumată la nivel guvernamental, este o dovadă a angajamentului nostru ferm în ceea ce priveşte creşterea nivelului educaţiei financiare la nivel naţional", a declarat Bogdan Neacşu.
El a afirmat că educaţia financiară nu este o ştiinţă sau o noţiune abstractă. De asemenea, nu este importantă doar pentru adulţii care vor să înveţe cum să aibă grijă de banii lor, ci este esenţială pentru generaţiile tinere, pentru viitorii antreprenori ai ţării şi va fi piatra de temelie pentru viitorul economic şi social al acestei ţări.
"Şi dacă ne situăm încă pe locuri codaşe în Europa din punct de vedere al nivelului educaţiei financiare, nu pot să nu remarc faptul că România a făcut în ultimii ani progrese semnificative. România are oameni capabili, inteligenţi, muncitori, vizionari. Are tineri pe ai căror umeri va sta bunăstarea economică a ţării noastre. Şi, tocmai de aceea, industria bancară se va implica din ce în ce mai concret, mai aplicat în dezvoltarea programelor de educaţie financiară, contribuind astfel şi la progresul şi dezvoltarea economiei româneşti. Şi, poate cel mai remarcabil lucru, într-un sens pozitiv, pe care ni l-a adus pandemia este că, după aproape un deceniu de scădere, gradul de intermediere financiară a înregistrat anul trecut o inversare de trend, spre aproximativ 27%. Măsurătorile realizate de studii de specialitate arată o creştere şi pe zona gradului de incluziune financiară, până la 67%, pe fondul accelerării digitalizării. Sunt semne bune, dar nu suficiente! Iar în acest context, pe măsură ce digitalizarea şi inovaţia sporesc diversitatea şi complexitatea serviciilor financiare, cu atât mai mult impune acum creşterea nivelului educaţiei financiare", a declarat Bogdan Neacşu.
În ceea ce priveşte sistemul bancar, el a menţionat că acesta reprezintă un pilon puternic pentru economie, iar prin implicarea autorităţilor şi a partenerilor de dialog din piaţa financiară se va ajunge la creşterea gradului de intermediere financiară şi în final la bunăstarea populaţiei.
"Noi, ca sistem bancar, avem nu doar capacitatea, ci şi obligaţia de a ne implica activ şi susţinut în creşterea nivelului de educaţie financiare. Iar educaţia financiară nu se face doar astăzi, într-o zi sau într-un an, ci este o acţiune continua şi de durată şi trebuie să aibă loc pe toate palierele societăţii - aşa zisele sisteme de învăţare continuă, pe tot parcursul vieţii. Cu abilităţi adecvate, vom vedea mai multe poveşti de succes inclusiv la nivelul antreprenorilor, în rândul tinerilor, vom avea acces la finanţare pentru a dezvolta şi a traduce printr-un efect de angrenare în lanţ la nivelul economiei. Există studii privind cuantificarea nivelului educaţiei financiare. Ca atare, educaţia financiară în ţări dezvoltate contribuie cu peste 14% în creşterea PIB. Nu este un drum uşor, dar ce este uşor până la urmă? Chiar cu riscul de a mă repeta, ţin să reconfirm angajamentul comunităţii bancare de a susţine şi de accelera eforturile pentru creşterea nivelului educaţiei financiare, piatra de temelie în dezvoltarea unei ţări!", a mai spus Bogdan Neacşu.
Prima ediţie a "Forumului educaţiei financiare" este o iniţiativă a Autorităţii de Supraveghere Financiară, a Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a Asociaţiei Române a Băncilor şi este desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR; decizia CE, până la 20 noiembrie (minister)
Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este esențială pentru respectarea țintei de deficit bugetar, în condițiile în care plățile deja efectuate pentru proiecte finanțate prin PNRR, dar nevalidate de Comisia Europeană, vor trebui suportate de la bugetul național, a transmis, vineri, Ministe
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr
ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice
Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte
Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei
Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.
Buzoianu: Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie; astăzi este aproape finalizat, la 95%
Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reușit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de colți și de gheare'', a declarat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Sunte
Pistol (CNAIR): Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) a depășit stadiul fizic de 55%
Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) a depășit 55%, pe șantier fiind mobilizați 350 de muncitori și peste 100 de utilaje și camioane, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (#
Buzoianu: Avem ultimii pași făcuți pentru a nominaliza un nou membru în CA-ul ANM; începând de astăzi, va exista cvorum
Ultimii pași pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au fost făcuți, astfel că, începând de vineri, va exista cvorum, iar noul CA va putea analiza raportul Corpului de control și decide asupra aplicării sancțiunilor legale pentru 'jaful' din bugetul acestei instituț
BVB: Sistemele de tranzacționare nu au fost afectate de atacul cibernetic de la Depozitarul Central
Infrastructura și sistemele de tranzacționare ale Bursei de Valori București (BVB) nu au fost afectate de atacul cibernetic care a vizat aplicația 'Servicii Online pentru Investitori' a Depozitarului Central, iar activitatea de tranzacționare se desfășoară în condiții normale, a anunțat, vineri, operatorul pieței de capital. '
Chiriac (CONAF): România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu produce oportunități
România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu reușește să creeze oportunități pentru absolvenți, iar decalajul dintre sistemul educațional și piața muncii poate duce la pierderea unor generații, a declarat, vineri, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.
TPBI: Linia 86, modificată sâmbătă la 'M Străulești'; linia 95, suspendată
Linia 86 va funcționa pe un traseu modificat în ziua de sâmbătă, 17 octombrie, troleibuzele urmând să întoarcă la terminalul 'M Străulești', în loc de 'Cartier Pajura', ca urmare a restricționării traficului rutier pe strada Pajurei (tronsonul cuprins între strada Făurei și strada Presei), pentru desfășurarea evenimentului
Depozitarul Central, ținta unui atac cibernetic
Depozitarul Central a fost ținta unui atac cibernetic care a vizat aplicația Servicii Online pentru Investitori, incident care a fost identificat în ziua producerii și pentru care au fost luate imediat măsurile necesare de investigare și remediere, anunță instituția într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES. Prin intermediul acestei aplicații auxil
ANAF atrage atenția asupra unor tentative de fraudă prin intermediul unor site-uri false
Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unor site-uri frauduloase care utilizează în mod abuziv numele instituției pentru a colecta ilegal date personale, fiscale și bancare. 'Aceste pagini de internet solicită utilizatorilor informații sensibile, precum CNP-ul, adresa de domiciliu, adresa de e-mail,
FBAR: Discrepanța dintre lipsă și surplus este extrem de vizibilă în România:peste 27 % din populație se află în risc de sărăcie
Contrastul social în România rămâne dureros, în condițiile în care 27,4% din populație este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială, iar 17,2% trăiește în deprivare materială și socială severă - cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, însă românii generează anual aproximativ 3,58 milioane de tone de deșeuri alime
Bursa de Valori București a deschis pe verde ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 11,5 milioane lei (2,16 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 0,85%, iar indicele BET-Plus, care urmărește evoluția celo











