Câciu: Consider că e necesar ca societatea românească să aibă acces la proiecte şi instrumente de educaţie financiară mai bine promovate
Societatea românească, nu numai cea specializată, ar trebui să aibă acces la proiecte şi instrumente de educaţie financiară mult mai prezente şi mai bine promovate, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, la "Forumul educaţiei financiare".
"O să încep cu un citat din mine care spune că educaţia cultivă raţiunea şi disciplinează, sau dresează, sau face să gestionăm mai bine emoţii. Deci, să nu ne emoţionăm, să fim raţionali şi să găsim soluţii. Salut cu bucurie acest eveniment şi consider că este necesar ca societatea românească, nu numai cea specializată, respectiv cea financiară, dar întreaga populaţie să aibă acces la proiecte şi instrumente de educaţie financiară care trebuie să fie mult mai prezente în societate şi mult mai bine promovate", a spus Câciu.
El a subliniat că sunt foarte elemente care ar putea fi înglobate în ceea ce înseamnă elaborarea strategiei naţionale de educaţie financiară, şi nu numai în ceea ce priveşte populaţia, dar şi comportamentul antreprenorial, semnalând că partea de educaţie financiară ar trebui să meargă puternic şi către mediul privat.
"Este vorba de sustenabilitatea de business, de formarea de business care să aibă o componentă puternică de educaţie financiară, pentru că de fiecare dată, în situaţiile complicate, constatăm că suntem vulnerabili. Vulnerabilităţile se nasc din carenţe, carenţe care au la bază poate şi elemente de bază, de educaţie, dar şi elemente de cunoştinţe care sunt complexe, nu sunt numai financiare, sunt şi comerciale, sunt şi cele de abilităţi de negociere, sunt şi cele de raţiune, de aşezare unui business. De aceea cred că partea de educaţie financiară ar trebui să meargă puternic şi către mediul privat", a explicat ministrul Finanţelor.
Acesta a reiterat că educaţia financiară trebuie să înceapă de timpuriu, dar e necesar să fie continuată la nivel de adult, "pentru că fiecare dintre noi trebuie să învăţăm din lecţiile cu care ne confruntăm, pe care le trăim şi să înţelegem unde a fost greşeală individuală, unde a fost greşeală sistemică, ce trebuie să facem ca să fim protejaţi pe viitor".
"Trebuie să ai multă, din punctul meu de vedere, raţiune care are la bază multă educaţie, astfel încât să ştii să faci diferenţa între nevoi şi dorinţe. Am mai spus-o şi în alte dăţi. Trebuie să învăţăm să facem această diferenţă ca cetăţeni, dar şi în calitate de antreprenor, dacă este cazul, sau mediu de business, între nevoi şi dorinţe. Nevoile sunt imediate, dorinţele necesită un context de aşezare, necesită un context de sustenabilitate a folosirii resurselor disponibile, de atragere de resurse şi de ţinte şi obiective pe care, dacă ai consecvenţă, le poţi îndeplini. Să nu uităm că orice eşec în piaţa financiară, în mediul economic, dar şi în viaţa individuală se concretizează în efecte, iar aceste efecte se răsfrâng şi asupra celorlalţi. Nici nu individ nu e sigur pe pământ. Nicio companie nu lucrează singură în piaţă. De aceea este nevoie să construim instrumente de învăţare şi de parteneriat, şi în parteneriat cu mediul economic, dacă vrem ca la următoarele situaţii complicate să fim mai puternici", a afirmat Câciu.
Ministrul a semnalat că suntem mai puternici decât în 2010, că s-au învăţat lecţii, dar şi provocările sunt în dinamica lor şi se schimbă.
"Deci, trebuie să ştim să le abordăm întotdeauna raţional, să fim prudenţi în expansiune atunci când ne permite, să spun aşa, situaţia economică sau situaţia de piaţă, sau situaţia de conjunctură şi să punem de-o parte pentru vremuri mai grele. Cred că acest lucru trebuie consolidat în educaţie, acel provizion individual pe care fiecare dintre noi ar trebui să şi-l facă şi pe care, pentru că nu-l are, se duce către celălalt şi spune: 'Ajută-mă!'. Evident, există solidaritate în societate, există solidaritate şi în economie, există solidaritate şi în relaţia stat- cetăţean, dar există şi limitare a capacităţii de sprijin şi atunci trebuie să anticipăm, prin ranforsarea întregii societăţi româneşti, să anticipăm sau să prevenim sau să limităm nevoia de ajutor prin propria prudenţă a fiecărei celule care formează o societate şi din perspectiva economică şi din perspectivă socială", a punctat Adrian Câciu.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Asociaţia Română a Băncilor au organizat joi prima ediţie a "Forumului educaţiei financiare". Evenimentul, care vizează lansarea şi prezentarea proiectelor de educaţie financiară din mediul financiar, s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al preşedintelui României. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



