ANRE va da publicităţii cazurile de manipulare a pieţei după ce rezultatul investigaţiilor va fi validat în instanţă
ANRE are suspiciuni că au existat cazuri de manipulare a pieţei de către unii furnizori de energie şi gaze, cazuri pe care le va da publicităţii după ce rezultatul investigaţiilor va fi validat în instanţă, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, remis, miercuri, AGERPRES.
Aceasta după ce, luni, autoritatea a arătat că unii furnizori şi-au crescut artificial preţul pentru primi mai mulţi bani de la stat, iar companiile au precizat că nu au fost informate de către ANRE că ar exista nereguli în documentele transmise pentru decontare.
"În cadrul ANRE a fost constituit un Grup de lucru, în vederea desfăşurării activităţii de colectare, verificare date, întocmire fişe de analiză şi determinarea sumelor ce se cuvin spre decontare de la bugetul statului prin intermediul bugetului Ministerului Energiei, conform OUG nr. 118/2021 cu modificările şi completările ulterioare. Grupul de lucru este format astăzi din 31 de experţi şi 3 experţi IT, coordonaţi de către Direcţia Generală Monitorizare şi Investigaţii. Fiecare expert are alocaţi, în medie, 3-4 operatori cu care comunică în mod direct cu privire la datele încărcate în Platforma IT pusă la dispoziţie de către ANRE în vederea aplicării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă antemenţionată, iar în cazul în care constată deficienţe sau incorectitudini cu privire la datele încărcate, aceştia încearcă să remedieze situaţia în cel mai scurt timp", se arată în comunicatul ANRE.
Pe parcursul verificărilor au fost constatate situaţii în care unii operatori au încărcat, în vederea stabilirii eligibilităţii, doar contracte de achiziţie a energiei electrice/gazelor naturale cu preţul cel mai mare.
Experţii ANRE au sesizat acest aspect, iar operatorii au procedat la remedierea şi îndreptarea acestor situaţii, încărcând toate contractele de achiziţii ce asigurau livrarea de energie electrică sau gaze naturale în vederea acoperirii consumului clienţilor finali pe perioada aplicării OUG nr. 118/2021.
"De asemenea, experţii au mai sesizat că anumite achiziţii au condus la apariţia unor posibile suspiciuni de manipulare a pieţei. În acest sens, conform Regulamentului de funcţionare a Grupului de lucru şi procedurilor interne precum şi legislaţiei incidente, au fost întocmite note de sesizare către Direcţia de Investigaţii din cadrul Direcţiei Generale Monitorizare şi Investigaţii. Aceasta din urmă a preluat sesizările, ele aflându-se astăzi în diferite faze de analiză. În situaţia în care se vor constata încălcări ale legislaţiei specifice, se vor aplica sancţiunile prevăzute de lege. În momentul rămânerii definitive a sentinţelor judecătoreşti ce vor consfinţi cele constatate de către Direcţia de Investigaţii, aceste cazuri vor fi date publicităţii", au precizat oficialii autorităţii.
Până în acest moment, activitatea Grupului de lucru se desfăşoară normal, în directă colaborare cu operatorii, ajungându-se cu rezolvarea cererilor de decontare la nivelul lunii februarie - martie.
"În egală măsură, putem comunica faptul că, Platforma Plafonare aferentă OUG nr. 27/2022, dedicată perioadei aprilie 2022 - martie 2023, va fi operaţională foarte curând", mai precizează comunicatul.
Datele valabile la 8 iunie 2022 arată astfel: pentru perioada noiembrie 2021 - martie 2022, numărul total al societăţilor care au depus cereri - 66, număr total cereri depuse - 250, număr total cereri aprobate - 61, număr total cereri neeligibile - 38, suma totală transmisă către Ministerul Energiei - 100,08 milioane lei, valoare totală cereri neeligibile - 3,44 milioane lei, valoare totală solicitată - 103,52 milioane lei.
Diferenţa de 151 de cereri depuse pentru decontare se află în diferite stadii de analiză, iar pe măsură ce operatorii încarcă datele şi documentele justificative corecte, solicitate de către experţii alocaţi, verificarea şi determinarea acestora se va realiza cu maximă operativitate, au precizat reprezentanţii ANRE. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNPP: 4.674.614 de pensionari la finele lunii septembrie 2026; pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 de pensionari erau înregistrați la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridi
România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR; decizia CE, până la 20 noiembrie (minister)
Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este esențială pentru respectarea țintei de deficit bugetar, în condițiile în care plățile deja efectuate pentru proiecte finanțate prin PNRR, dar nevalidate de Comisia Europeană, vor trebui suportate de la bugetul național, a transmis, vineri, Ministe
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr
ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice
Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte
Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei
Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.
Buzoianu: Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie; astăzi este aproape finalizat, la 95%
Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reușit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de colți și de gheare'', a declarat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Sunte
Pistol (CNAIR): Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) a depășit stadiul fizic de 55%
Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) a depășit 55%, pe șantier fiind mobilizați 350 de muncitori și peste 100 de utilaje și camioane, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (#
Buzoianu: Avem ultimii pași făcuți pentru a nominaliza un nou membru în CA-ul ANM; începând de astăzi, va exista cvorum
Ultimii pași pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au fost făcuți, astfel că, începând de vineri, va exista cvorum, iar noul CA va putea analiza raportul Corpului de control și decide asupra aplicării sancțiunilor legale pentru 'jaful' din bugetul acestei instituț
BVB: Sistemele de tranzacționare nu au fost afectate de atacul cibernetic de la Depozitarul Central
Infrastructura și sistemele de tranzacționare ale Bursei de Valori București (BVB) nu au fost afectate de atacul cibernetic care a vizat aplicația 'Servicii Online pentru Investitori' a Depozitarului Central, iar activitatea de tranzacționare se desfășoară în condiții normale, a anunțat, vineri, operatorul pieței de capital. '
Chiriac (CONAF): România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu produce oportunități
România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu reușește să creeze oportunități pentru absolvenți, iar decalajul dintre sistemul educațional și piața muncii poate duce la pierderea unor generații, a declarat, vineri, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.
TPBI: Linia 86, modificată sâmbătă la 'M Străulești'; linia 95, suspendată
Linia 86 va funcționa pe un traseu modificat în ziua de sâmbătă, 17 octombrie, troleibuzele urmând să întoarcă la terminalul 'M Străulești', în loc de 'Cartier Pajura', ca urmare a restricționării traficului rutier pe strada Pajurei (tronsonul cuprins între strada Făurei și strada Presei), pentru desfășurarea evenimentului
Depozitarul Central, ținta unui atac cibernetic
Depozitarul Central a fost ținta unui atac cibernetic care a vizat aplicația Servicii Online pentru Investitori, incident care a fost identificat în ziua producerii și pentru care au fost luate imediat măsurile necesare de investigare și remediere, anunță instituția într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES. Prin intermediul acestei aplicații auxil
ANAF atrage atenția asupra unor tentative de fraudă prin intermediul unor site-uri false
Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unor site-uri frauduloase care utilizează în mod abuziv numele instituției pentru a colecta ilegal date personale, fiscale și bancare. 'Aceste pagini de internet solicită utilizatorilor informații sensibile, precum CNP-ul, adresa de domiciliu, adresa de e-mail,
FBAR: Discrepanța dintre lipsă și surplus este extrem de vizibilă în România:peste 27 % din populație se află în risc de sărăcie
Contrastul social în România rămâne dureros, în condițiile în care 27,4% din populație este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială, iar 17,2% trăiește în deprivare materială și socială severă - cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, însă românii generează anual aproximativ 3,58 milioane de tone de deșeuri alime










