Spătaru, despre PNRR: Am îndeplinit toate milestone-urile pe care ni le-am asumat împreună cu Comisia Europeană
România şi-a îndeplinit toate jaloanele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pe care şi le-a asumat împreună cu Comisia Europeană, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, ministrul Economiei, Florin Spătaru.
"Discutăm despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă într-un moment în care am depăşit deja două etape, două trimestre în care, după cum vedeţi, Guvernul României şi-a respectat promisiunile. Am îndeplinit toate milestone-urile pe care ni le-am asumat împreună cu Comisia Europeană. Probabil, componenta economică ar fi trebuit să fie mult mai prezentă într-un astfel de Plan, dar ştim foarte bine că acesta a fost făcut într-o primă etapă în anul 2020, după care a fost revizuit, aprobat de către Comisie şi cred că e normal ca Guvernul României, oricare ar fi, să-şi respecte aceste promisiuni, pentru că este până la urmă obligaţia noastră ca ţară şi ca stat-membru să arătăm că putem să ducem la bun sfârşit un plan care e o provocare pentru multe ţări europene. Acest Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă vine cu două componente. Prima este de reformă şi acolo ne-am respectat obligaţia şi am atras atenţia asupra unor obiective care ar trebui rediscutate şi pe care ar trebui să le avem în vedere în perioada următoare. Pe de altă parte, vine componenta investiţională. Din această perspectivă vă pot spune că ceea ce s-a întâmplat la Ministerul Economiei este că suntem unul dintre primele ministere care a demarat acel program privind micro-electronica şi pe care am reuşit să-l finalizăm într-un timp-record", a afirmat Spătaru.
Demnitarul a atras atenţia asupra faptului că România putea pierde 500 de milioane de euro din PNRR dacă programul dedicat micro-electronicii nu era finalizat la timp, întrucât până la termenul limită "nu fusese făcut absolut nimic".
"Am fi avut 'şansa' ca primele 500 de milioane din acest Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă să nu poată fi atrase, pentru că aveam un termen de 25 februarie şi nu fusese făcut absolut nimic din acel program. Din decembrie până la sfârşitul lunii februarie am putut să finalizăm partea de evaluare şi să trimitem către Comisia Europeană aceste programe, cu opt beneficiari direcţi, eligibili şi 37 de beneficiari indirecţi", a menţionat oficialul.
Potrivit acestuia, PNRR va avea un impact major asupra economiei naţionale, printre componentele importante fiind tranziţia energetică, transformarea digitală şi componenta educaţională.
"Dacă vorbim despre impactul pe care Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă îl are asupra economiei româneşti, putem să spunem că el este unul semnificativ, atât timp cât vorbim de o tranziţie economică, o nouă reindustrializare. Avem această componentă a tranziţiei energetice, transferul industralizării din sectorul de folosire intensivă a resurselor minerale fosile către zona de componenţă electrică, gaz, energie verde. Pe de altă parte, vorbim de această transformare digitală. Această componentă digitală va impacta foarte mult. Este şansa României de a veni cu aceste programe investiţionale în primă fază la nivel guvernamental, prin acest cloud guvernamental pe care ni-l dorim cu toţii. Vorbim şi de componenta educaţională. Venind din zona resurselor umane, am considerat că specificaţiile PNRR erau relativ generice. Acesta este un aspect pe care va trebui să-l definim mult mai bine, pentru că transformarea educaţională, din perspectivă digitală, va trebui să fie pusă în practică într-un mod mult mai concret", a evidenţiat ministrul.
Comisia Europeană a evaluat pozitiv Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNNR), în septembrie 2021. Planul României va cuprinde investiţii din fonduri europene în valoare totală de peste 29,2 miliarde de euro, ce vizează reforme şi proiecte viabile în segmentele şi industriile strategice.
Reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, oficialităţi guvernamentale, companii private şi părţi interesate din economie participă, marţi, la o conferinţă dedicată oportunităţilor şi mecanismelor de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Vicepreşedintele ADR: Viitorul României va fi digital sau va fi pierdut
* Hegeduş (MIPE): Peste 6 miliarde de euro sunt la dispoziţia României prin PNRR pentru digitalizare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Estimarea de cost a proiectului SMR de la Doicești, în decembrie 2025, era de 6,5 miliarde dolari (raport corpul de control)
Estimarea de cost a proiectului SMR de la Doicești la nivelul lunii decembrie 2025 era de 6,5 miliarde dolari, cu aproximativ 3,8 miliarde dolari mai mult față de estimarea inițială, este una dintre concluziile Raportului emis de către Corpul de Control al premierului, ca urmare a acțiunii de control efectuate la Societatea Națională Nuclearelectrica SA în perioada 15
Buget de 500 de milioane de euro pentru capacități de producere a energiei din surse de energie solară, cu stocare
Ministerul Energiei a lansat un apel, cu un buget de 500 de milioane de euro, care vizează sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice. Apelul se va derula online în sistemul informatic al Agenție
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu; infrastructura trebuie să țină pasul
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) atrage atenția asupra unui decalaj critic în calendarul de operaționalizare a sistemului TollRo, în condițiile în care aplicarea efectivă a tarifului rutier calculat în funcție de distanța parcursă începe la 1 octombrie 2026, iar interoperabilitatea sistemului românesc cu sisteme
Buzoianu: Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii; 400 de milioane de lei pentru stocare
Ministrul interimar al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a semnat Ordinul cu ghidul venit de la Administrația Fondului de Mediu pentru programul de baterii, 400 de milioane de lei fiind alocate pentru stocare. 'De final de săptămână: Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii! 400 de milioane de lei pentru st
Coman (ACA): România nu mai exportă miere din cauza prețului scăzut cu care vin China și Ucraina
Producția de miere a României anul acesta o putem plasa sub jumătate dintr-un an obișnuit, cu un număr normal de familii de albine, undeva între 10 și 15.000 de tone, suficientă dacă ne gândim la consumul intern și la faptul că nu mai exportăm din cauza prețurilor scăzute pe piața europeană și mondială cu care vine mierea din China și din Ucraina, a
(P) Bani pentru belele în concediu. Viva Credit a tractat gratuit pe A2 mașinile clienților rămași în drum
Viva Credit a încheiat recent campania de vară „Bani pentru belele în concediu”, în care a oferit clienților săi un beneficiu de tractare gratuită pe autostrada A2, între București și Constanța. Conceptul campaniei integrate a avut la bază o continuare a poveștii „Bani pentru belele”, care a luat naștere încă din 2025
ANSVSA: 1,3 milioane de vaccinuri vor fi administrate gratuit în vederea deblocării exporturilor de ovine și caprine
Planul de Acțiune transmis, vineri, Comisiei Europene pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine prevede, printre altele, administrarea diferențiată a 1,3 milioane de vaccinuri obținute cu titlu gratuit de la forul european, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit unui comunicat de presă a
Nazare: România și Grecia pot susține poziții comune în Eurogrup și ECOFIN
România și Grecia pot susține poziții comune în Eurogrup și ECOFIN și pot avea mai multă greutate în dezbaterile despre regulile fiscale, taxare și competitivitatea Europei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Ajutorul de stat de 15 euro/familia de albine se transformă în ajutor de minimis; inițiativa legislativă, agreată de Ministerul Agriculturii
România este a treia țară din Europa ca efectiv de familii de albine și producție de miere și încercăm prin toate posibilitățile să susținem fiecare sector al agriculturii, în special sectorul apicol, cu care trebuie să vă spun că ne mândrim, a declarat, vineri, Maria Toma, director general al Direcției de Politice Agricole din Ministerul Agriculturii
UPDATE Buzoianu: Administrația Bazinală Jiu a aruncat pe fereastră aproximativ 10 milioane de lei; raportul de control a ajuns la Parchet
Administrația Bazinală de Apă Jiu a plătit aproximativ 10 milioane de lei către Romsilva din cauza unor erori și întârzieri legate de proiectul de apărare împotriva inundațiilor a municipiului Craiova, iar raportul Corpului de Control a fost trimis Parchetului General, a declarat, vineri, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu. 'A
România, economie mai mare și riscuri diferite față de 2008 (analiză)
România este în prezent o economie mult mai mare decât în 2008, însă are o datorie publică mai ridicată și vulnerabilități diferite, într-un context financiar global mai dificil, la 18 ani de la prăbușirea Lehman Brothers, subliniază Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România. Conform unui comunicat al comp
Coman (ACA): Piața mierii la nivel de UE și la nivel mondial practic ne strânge de gât; trebuie mărit consumul în România
Piața mierii la nivel de Uniune Europeană și la nivel mondial practic ne strânge de gât și trebuie să găsim cumva debușeul ca să se majoreze cât mai mult consumul pe cap de locuitor pe care îl are România, iar consumatorul să știe că ia un produs bun direct de la producător și, astfel, lanțul de aprovizionare se micșorează și prețul rămâne
ANPIS: Numărul taților care primesc indemnizația maximă pentru creșterea copilului a crescut cu peste 32%
Numărul mediu lunar al taților care au beneficiat de indemnizația maximă pentru creșterea copilului, de 8.500 de lei, a crescut cu 32,4% în 2025, la 1.964, de la 1.483 în anul precedent, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). 'Datele privind perioada 2024-2025 arată nu doar evoluția număr
Parcul auto de vehicule electrice din România a ajuns la 74.541 de unități (analiză)
Parcul auto electric din România a ajuns la un total estimat de 74.541 de vehicule 'verzi' active, arată datele incluse într-o analiză de specialitate, publicată vineri. Potrivit statisticii oficiale, consultate de Lektri.Co, în luna august 2026 au fost înmatriculate 1.278 de vehicule electrice, dintre care 1.16
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea unor active ale Azomureș SA de către SNGN Romgaz SA
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care SNGN Romgaz SA intenționează să preia unele active de la Azomureș SA, confirm unui comunicat de presă al instituției. Tranzacția vizează preluarea activelor utilizate în producția îngrășămintelor chimice și a produselor industriale ale Azomureș SA, precum și a contractelor și s





