Compania Azomureş anunţă că a decis să reia parţial producţia, înaintea confirmării de către Guvern a pachetului de subvenţii
Compania Azomureş a anunţat, marţi, că a decis reluarea producţiei de îngrăşăminte şi produse pentru industrie, însă până la confirmarea de către Guvern a pachetului de subvenţii, va manifesta precauţie şi va lucra sub capacitatea normală de producţie.
"Azomureş începe repornirea unor instalaţii de pe platformă. De la începutul lunii mai se reia producţia de îngrăşăminte şi de produse pentru industrie", se arată într-un comunicat de presă al companiei dat publicităţii marţi.
În poziţia companiei se precizează că au trecut deja 4 luni de la decizia de a opri temporar producţia de îngrăşăminte, pe 17 decembrie 2021, în contextul volatilităţii pieţei gazelor naturale.
"În toată această perioadă, Azomureş împreună cu Fertilizers Europe au atras atenţia Uniunii Europene şi Guvernului României că şocul energetic ar putea duce la o criză a îngrăşămintelor şi a alimentelor. În special în contextul restricţiilor exporturilor ucrainene şi ruseşti prin Marea Neagră, experţii estimează că 30% din exporturile mondiale de cereale sunt direct afectate şi acest lucru are un efect sporit în lipsa îngrăşămintelor. La începutul lunii aprilie, Comisia Europeană a intervenit pentru a încerca să prevină această criză alimentară, stabilind un cadru legal în care statele membre pot sprijini companiile esenţiale pentru agricultură. Polonia (836 milioane EUR) şi Germania (20 miliarde EUR) au oferit deja pachete substanţiale de ajutor, cu prevederi speciale pentru producătorii de îngrăşăminte", se menţionează în comunicatul de presă.
Potrivit Azomureş, Guvernul României nu a stabilit încă nimic concret, dar Ministerele Energiei, Economiei şi Agriculturii lucrează în consultare cu reprezentanţi ai industriei pentru a lansa un pachet de ajutor similar cu cele lansate în alte ţări europene.
"Toate acestea duc la reluarea parţială a producţiei la Azomureş. Aprovizionarea cu gaze naturale rămâne dificilă, cu niveluri de preţ care duc la costuri ridicate pentru îngrăşăminte, chiar şi cu ajutorul Guvernului. Prin urmare, până la confirmarea pachetului de subvenţii, vom rămâne precauţi şi sub capacitatea normală de producţie, dar în acelaşi timp considerăm că este esenţial pentru o campanie agricolă 2022-2023 de succes să nu mai amânăm momentul repornirii. Anticipăm o producţie limitată de Azotat de Amoniu, Nitrocalcar, Uree şi Melamină în prima perioadă, urmând ca producţia de îngrăşăminte complexe de tip NPK să înceapă în perioada următoare", a declarat directorul general al Azomureş, Harri Kiiski, citat în comunicatul menţionat.
Conform sursei citate, în luna decembrie a anului trecut, piaţa gazelor naturale atingea niveluri record, ceea ce făcea imposibilă producţia de îngrăşăminte la preţuri accesibile, nu doar pentru Azomureş, ci şi pentru multe alte fabrici din UE care s-au oprit în aceeaşi perioadă.
"În contextul invaziei Rusiei în Ucraina, piaţa energiei din UE a ajuns de la 'maxime fără precedent' la 'criză totală'. În timp ce piaţa gazului în decembrie părea imposibil de gestionat în intervalul 90-120 EUR/MwH TTF (bursa etalon pentru Europa), acelaşi punct de referinţă a atins un vârf de aproape 345 EUR/MwH la începutul lunii martie, iar disponibilitatea gazului a scăzut treptat pe măsură ce accesul la aprovizionarea cu gaz rusesc a devenit mai dificilă din cauza sancţiunilor UE", se mai subliniază în comunicat.
Azomureş a precizat că producţia anuală (în condiţii normale de funcţionare) este de 1,6 milioane de tone de îngrăşăminte, aproximativ 75% din producţie fiind destinată fermelor româneşti, însă furnizează şi materii prime (Uree şi Melamină) pentru mai multe obiective industriale din ţară.
Compania Azomureş din Târgu Mureş anunţa, într-un comunicat anterior din 28 martie, că ar putea relua producţia de îngrăşăminte pentru agricultură odată cu lansarea pachetului european de sprijin pentru industriile energo-intensive, însă graficul de repornire a instalaţiilor depinde şi de disponibilitatea gazului pentru piaţa din România. Conform comunicatului companiei mureşene din 28 martie, se estima la acel moment o pornire a jumătate din instalaţii într-o primă fază în luna aprilie şi a celorlalte instalaţii în luna mai. AGERPRES / (AS - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



