ANPC a controlat Hala Obor şi a dat amenzi de aproape 400.000 lei
Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au verificat, miercuri, modul în care sunt comercializate produsele în Hala Obor din Capitală, aplicând amenzi de aproape 400.000 de lei şi oprind definitiv de la comercializare peste 800 de kilograme de carne.
Potrivit unui comunicat, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a intensificat, în ultima perioadă, supravegherea pieţei, în ceea ce priveşte comercializarea produselor care se vor afla pe mesele românilor de Sărbătorile de Paşte. Astfel, ca parte a tematicii de control la nivelul întregii ţări, iniţiate de preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, şi coordonate de directorul general, Paul Anghel, miercuri s-au derulat acţiuni de verificare a modului în care sunt comercializate produsele în Hala Obor din Capitală.
Echipe de control ale Comisariatelor Regionale de Protecţie a Consumatorilor din Regiunile Bucureşti-Ilfov şi Prahova au întreprins 24 acţiuni de control, la toţi operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în Hala Obor, precum şi la cea care administrează locaţia, aplicându-se, până la această oră, amenzi contravenţionale în valoare totală de 387.000 lei. Acestor măsuri li s-au adăugat până acum şi oprirea definitivă de la comercializare şi distrugere a peste 800 de kg de carne, în valoare aproximativă de 30.000 lei, precum şi oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, a patru magazine şi două raioane de magazin şi remedierea deficienţelor întregului complex, în maximum 15 zile.
Dintre operatorii economici verificaţi, nouă comercializează produse nealimentare şi se află încă în curs de verificare, precizează ANPC.
"Am fost la cumpărături în Obor. Acolo unde mielul nu este doar un aliment specific sărbătorilor pascale, ci reprezintă, în primul rând, o sursă de venituri speculative. Aşa înţeleg cei care se pretind a fi producători să îşi respecte concetăţenii. Aruncă preţurile la cer, dar ţipă cât îi ţin puterile când alţii, în alte domenii, fac acelaşi lucru. Am luat şi noi aproape o tonă de carne şi culmea ne-au dat şi bani - vreo 400 de mii de lei. În felul acesta, am adus la bugetul de stat, în folosul românilor, parte din banii smulşi din buzunarele lor de către oportuniştii cu pretenţii de comercianţi cinstiţi. Pare că şi Hala Obor şi-a pierdut strălucirea de odinioară, jucând zaruri cu cei de acolo, a căror manifestare de mahala ne dovedeşte că nu sunt producători decât de zarvă şi necinste", a declarat preşedintele ANPC.
Cele mai importante nereguli constatate de comisarii ANPC au fost: utilizarea unor spaţii de depozitare improprii, respectiv tăvi neigienizate, expuse la temperatura mediului ambiant; utilizarea unor instrumente de tranşare (butuc, topoare, cuţite) neconforme; nerespectarea regimului de temperatură pentru carnea proaspătă (în multe din cazuri, absenţa refrigerării); comercializarea cărnii, fără afişarea informaţiilor de identificare-caracterizare prevăzute în lege; utilizarea unor camere frigorifice neigienizate, cu sistemul de închidere a uşii cu urme pronunţate de murdărie şi cu grila şi paletele aparatului de frigider neigienizate; utilizarea unor vitrine asistate neigienizate, fiind depistate acumulări de lichid sanguin închegat şi resturi alimentare, precum şi praf în zona ventilatoarelor care recirculă aerul rece, acestea putând contamina produsele de origine animală expuse spre comercializare; comercializarea cărnii fără documente de provenienţă a mărfii; deficienţe privind informaţiile conţinute de etichete referitoare la produse; comercializarea produselor nealimentare cu deficienţe de informare pe etichete (lipsa compoziţiei fibroasă pentru textile, a traducerii în limba română, a elementelor de identificare-caracterizare.
În ceea ce priveşte locaţia Halei Obor, inspectorii au constatat următoarele nereguli: pereţi şi tavanul deterioraţi, cu infiltraţii masive, cu mucegai, cu faianţă lipsă, tencuială căzută, uşi cu zone de rugină; pavimentul cu zone de crăpate, bucăţi de pavaj lipsă, denivelări, acumulări de apă, în unele locuri, cu acumulări masive de praf şi grăsime în strat grosier; grătarele metalice deteriorate, uzate, rupte, în zona de colectare şi evacuare a reziduurilor menajere; grupul sanitar în totalitate neigienizat, lipsa capacului de protecţie; existenţa unor zone din tavan cu bucăţi lipsă, fiind un pericol de accidente, care pot afecta viaţa şi siguranţa consumatorilor.
"Acţiunile de control pe această temă continuă. Vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea se finalizează", dau asigurări reprezentanţii ANPC. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



