ANAT, despre standul de turism de la New York: Abordarea mediatică a fost una disproporţionată
Reprezentanţii agenţiilor de turism membre ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi ale Asociaţiei Incoming Romania se arată solidari cu Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, căruia cred că nu i se poate imputa în mod direct organizarea evenimentului de promovare de la New York.
Aceştia consideră că abordarea mediatică referitoare la standul României la târgul de turism a fost una disproporţionată şi izvorâtă, probabil, din necunoaşterea particularităţilor organizatorice ale diverselor tipuri de manifestări expoziţionale internaţionale, cu precădere cele din Statele Unite ale Americii, care sunt de fel mai austere.
"Agenţia de turism participantă la târgul de turism de la New York a dus suficiente materiale de promovare a României la acest eveniment. În ceea ce priveşte echiparea standard a standului, acele perdele negre au fost soluţia aleasă de către organizatorii locali pentru separarea standurilor, în locul clasicelor paravane, acesta fiind conceptul de stand standard la târgul amintit. Reprezentantul agenţiei de turism specializate pe incoming participant la acel târg ne-a comunicat că textul de sus cu 'Romania - spaţiu - virgulă - spaţiu - Explore the Carphatian Garden' a venit greşit de la organizatori şi a fost corectat ad-hoc. Văzând standul la deschidere, echipa Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului a solicitat sprijin pentru imagini şi decor Institutului Cultural Român, însă aceştia nu au avut materiale potrivite evenimentului", se arată într-un comunicat al ANAT, remis miercuri AGERPRES.
ANAT precizează că, exceptând România şi Croaţia, nicio ţară din estul Europei nu a fost prezentă la târgul de turism de la New York.
"Vestea bună este că toţi cei care au trecut pe la stand au transmis mesaje pozitive, gen: 'Thank you for all you do for the Ukrainian refugees', 'With the help & support you showed to the Ukrainians, Romania had the best marketing yet', 'We know Romania and we thank you', 'Bravo Romania for everything you do for the refugees', iar România a fost prezentată ca o ţară sigură. Desigur, avem şanse să ne prezentăm mai bine când vom avea cu adevărat un parteneriat public-privat şi Organizaţii de Management al Destinaţiei. Târgul de turism de la New York a fost mai auster ca prezentare, dedicat profesioniştilor, nu clientului final, tarifele tuturor standurilor fiind mici faţă de tarifele percepute la marile târguri internaţionale, dar fireşte, contează cum ne prezentăm în faţa actualilor sau potenţialilor parteneri. Deşi suntem de acord că participarea României la târgul de la New York nu a fost un highlight al promovării României, considerăm că abordarea mediatică a fost una disproporţionată şi izvorâtă, probabil, din necunoaşterea particularităţilor organizatorice ale diverselor tipuri de manifestări expoziţionale internaţionale, cu precădere cele din Statele Unite ale Americii, care sunt de fel mai austere, şi ne arătăm solidari cu MAT, căruia suntem de părere că nu i se poate imputa în mod direct organizarea evenimentului", se mai spune în comunicat.
Totodată, agenţiile de turism membre ANAT şi AIR salută decizia Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului de a îmbunătăţi semnificativ calitatea participării României la târgurile de turism.
"Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a participat anual la discuţiile premergătoare aprobării de către autorităţile de resort a listelor târgurilor internaţionale la care România participă cu stand, având întotdeauna în atenţie interesele membrilor, dar şi utilizarea judicioasă a bugetului alocat promovării României, astfel încât să se obţină maximum de beneficii în urma acestor participări. După aproape doi ani în care România nu a fost prezentă la nicio manifestare expoziţională internaţională, fapt deopotrivă criticat de presa autohtonă, toţi actorii implicaţi şi, în mod deosebit ANAT şi Asociaţia Incoming Romania (AIR), au aplaudat şi susţinut iniţiativa domnului ministru Constantin-Daniel Cadariu de a relua promovarea internaţională a României", potrivit documentului.
În plus, ANAT salută ultimele declaraţii venite din partea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) conform cărora participarea la târgurile internaţionale de turism, cu stand de ţară, va fi regândită şi asumată de Consiliul de Brand Turistic Naţional (CBTN) şi de Consiliul Consultativ al Turismului (CCT), iar acţiunile de promovare a destinaţiei România pe pieţele externe vor fi reluate doar în baza conceptelor aprobate de către CBTN şi CCT.
"Considerăm că Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, alături de organizaţiile de turism şi de alte instituţii trebuie să supervizeze, de acum înainte, participarea României şi imaginea cu care se prezintă ţara la târgurile internaţionale de turism. Întrucât este evident că o participare de înaltă ţinută implică şi costuri net superioare celor pe care bugetul statului le poate suporta, ANAT a propus reglementarea participării în standul naţional a operatorilor economici şi a asociaţiilor patronale/profesionale, pe baza unei scheme de minimis sau pe bază de coparticipare. În acest context, susţinem şi cerem înfiinţarea cât mai repede posibil a unei organizaţii de promovare a României (OMD Naţional executiv) cu finanţare şi organizare specifică, pentru a promova unitar şi eficient România ca destinaţie turistică de succes pe piaţa turistică internaţională şi considerăm că suspendarea participării la târgurile din perioada imediat următoare nu este cea mai bună soluţie", se mai arată în comunicat.
Decizia participării la târgurile internaţionale de turism, cu stand de ţară, care va fi regândită şi asumată de Consiliul de Brand Turistic Naţional (CBTN) şi de Consiliul Consultativ al Turismului (CCT), vine în urma discuţiilor din cadrul şedinţei organizate marţi, 19 aprilie a.c., la care au participat, alături de ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, membri din sectorul public şi privat, reprezentanţi ai asociaţiilor şi patronatelor profesionale din turism, membri în CBTN, membrii grupului de lucru tehnic pentru OMD (Organizaţiile de Management al Destinaţiei) al Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) cu reprezentanţii APT, FPTR, FPIOR, alţi invitaţi, inclusiv reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi ai Asociaţiei Incoming Romania (AIR).
AIR şi ANAT au susţinut necesitatea participării şi au cerut aprobarea listei de târguri de turism în funcţie de interesele de participare exprimate de membrii lor, considerând că este nevoie să reîncepem promovarea internaţională a României.
"Acesta este doar un prim pas, care trebuie consolidat prin aprobarea unei politici de marketing şi de promovare de către Consiliul de Brand, unde sunt şi reprezentanţii asociaţiilor şi patronatelor profesionale. Susţinem actualizarea strategiei de dezvoltare a turismului românesc, care a fost definit ca domeniu de activitate de importanţă strategică pentru România", mai spune ANAT. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: ANAT - Asociația Națională a Agențiilor de Turism / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



