Producţia medie la hectar la principale culturi ar putea înregistra în acest an o reducere între 10% şi 15% (asociaţie)
Producţia medie la hectar la principale culturi ar putea înregistra în acest an o reducere între 10% şi 15% din cauza secetei cu care se confruntă România încă de la începutul acestui an, potrivit estimărilor Asociaţiei Fermierilor din România (AFR).
"Prognoza europeană pentru producţiile agricole în acest an nu este una bună pentru România. Experţii de la Bruxelles estimează acum scăderi de până la 15% a randamentelor la hectar, ceea ce pune mari probleme fermierilor. Recunoaştem că am avut un an agricol anterior bun, dar nu excepţional, aşa că nimeni nu poate spune că şi-a revenit financiar după dezastrele anterioare. În aceste condiţii suntem îngrijoraţi de estimarea conform căreia fermierii ar putea obţine anul acesta, în medie, puţin peste 4 tone de grâu la hectar. Este o scădere, şi vorbim de medie, de aproape 10 procente faţă de anul trecut. Cât priveşte orzul, producţia medie la hectar s-ar putea reduce cu 15%, iar cea de orez cu 12%. Dacă nu plouă, producţiile vor fi şi mai mici", susţin reprezentanţii AFR într-o analiză transmisă AGERPRES.
Anul trecut, România a înregistrat o producţie totală de cereale de 27,19 milioane de tone, fiind cu aproape 50% mai mare decât în 2020, în principal datorită creşterii randamentelor la hectar.
Din păcate, România s-a confruntat încă de la începutul anului cu condiţii mai secetoase decât în mod obişnuit, în special în jumătatea estică, unde precipitaţiile au fost, local, cu până la 80% sub media pe termen lung. "Nu ne rămâne decât să aşteptăm ploaia, pentru că sistemele de irigaţii în România sunt insuficiente. Sigur că Asociaţia Fermierilor din România salută recenta iniţiativă guvernamentală de modificare a legii irigaţiilor, care ar trebui să permită fermierilor să-şi înfiinţeze microsisteme de irigare. Dar să nu uităm termenul "micro", iar asta nu rezolvă marea problemă - lipsa apei. Este bine, spunem noi, că vor fi reduse demersurile pe care ar trebui să le facem într-o astfel de iniţiativă. Şi aici vorbim de depunerea de către noi, fermierii, a unei cereri de înfiinţare a sistemului, urmând ca ANIF să obţină toate avizele şi autorizaţiile necesare", arată AFR.
Reprezentanţii Asociaţiei consideră că într-o astfel de situaţie mai rămâne de rezolvat o mare problemă - cea a banilor -, pentru că sunt încă prea puţini fermierii care îşi permit singuri înfiinţarea de sisteme de irigaţii, chiar şi la nivel micro. "Este nevoie de finanţare pe măsură, dacă tot susţinem mereu că fermierii sunt de mare importanţă pentru România. În acest domeniu consideră Asociaţia Fermierilor din România că ar trebui intervenţii ale autorităţilor. Ni se cere să fim competitivi în agricultura europeană, uitând însă mereu că suntem "defavorizaţi"atunci când vine vorba de finanţarea activităţilor curente şi a investiţiilor", atrag atenţia aceştia.
Potrivit sursei citate, la ora actuală există sisteme performante de irigaţii, precum tehnologia de irigate prin picurare, folosită de giganţi din industria alimentară, dar şi de fermieri. Cei care adoptă o astfel de tehnologie pot avea un randament mai bun şi o mai bună conservare a apei.
"Este o schimbarea fundamentală faţă de irigarea clasică, de exemplu prin "inundarea" culturilor, una dintre cele mai frecvent utilizate forme de irigare în lume astăzi. Aproximativ 85% din câmpurile agricole la nivel global folosesc acest sistem, în care apa este livrată la câmp printr-o conductă sau un şanţ, iar apa curge pur şi simplu peste pământ prin cultură. Sistemul iroseşte atât apă - se crede că aproximativ 50% se pierde prin evaporarea sau infiltrarea zonelor necultivate - cât şi îngrăşământ şi nici nu produce recolte optime. Noile tehnologii, pe care Asociaţia Fermierilor din România le susţine şi le promovează, sunt considerate a fi posibile (şi nu peste foarte mult timp) în cazul a 85% din suprafeţele agricole irigate din lume. Să ţinem cont de faptul că această tehnologie de irigare se aplică cu uşurinţă şi relativ ieftin. Rezultatul înseamnă scăderea consumului de apă la aproximativ jumătate din consumul anterior. În plus, recoltele cresc în mod obişnuit cu 15 până la 40 la sută, astfel încât aduc fermierilor un venit mai mare. De asemenea, fermierii trebuie să folosească doar jumătate din cantităţile de îngrăşământ pe un câmp care este irigat prin picurare", a explicat ARF.
În altă ordine de idei, organizaţia atrage atenţia asupra unei obligaţii legale care cade în sarcina fermierilor în această perioadă, respectiv distrugerea ambroziei, care de câţiva ani, pare a fi devenit unul dintre marii duşmani ai cetăţenilor Uniunii Europene. "Dacă nu o facem, evident pe cheltuiala noastră, riscăm să primim amenzi care pot ajunge şi la 20.000 de lei. Garda de Mediu ne avertizează că noi, fermierii (dar nu numai), trebuie să facem lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a ambroziei, şi asta până la 30 iunie. În caz contrar, ne spune aceeaşi instituţie, sancţiunile aplicabile înseamnă amenzi de la 1.000 de lei la 5.000 de lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice", au adăugat reprezentanţii ARF.
Nu în ultimul rând, AFR a transmis că fermierii au în prezent posibilitatea de a câştiga bani prin împădurire de pe urma terenurilor mai puţin productive, în condiţiile în care până la sfârşitul anului 2023, România are obligaţia să realizeze lucrări de împădurire şi reîmpădurire pe 25.000 de hectare.
"Să remarcăm şi o veste mai bună, mai ales pentru fermierii care deţin terenuri prea puţin productive sau chiar total nefavorabile agriculturii. Acum apare o posibilitate de a câştiga bani şi de pe aceste terenuri, chiar dacă nu imediat. Şi asta pentru că proprietarii care îşi transformă terenurile în păduri vor primi 456 euro/ hectar în fiecare an, timp de 20 de ani. Nu pare mult, mai ales că la început există cheltuieli destul de mari cu împădurirea, dar măcar în perspectivă terenurile devin "productive". Asociaţia Fermierilor din România salută astfel ideea Ministerului Mediului, o ordonanţă de urgenţă fiind deja aprobată de Guvern. Banii, adică cei 456 de euro pentru fiecare hectar de pădure nouă, vor fi încasaţi anual de proprietar (pentru rolul pe care îl are pădurea nou înfiinţată în stocarea carbonului). Este adevărat că nu e un cadou pentru fermieri, ci o obligaţie pe care România şi-a asumat-o la nivel european. Până la sfârşitul anului 2023, România are obligaţia să realizeze lucrări de împădurire şi reîmpădurire pe 25.000 de hectare, iar între 2024 - 2026 are obligaţia să realizeze pe alte 31.700 de hectare lucrări de împădurire şi reîmpădurire", arată AFR în document.
Astfel, categoriile de lucrări acceptate sunt: împădurirea terenurilor agricole din categoriile de folosinţă teren arabil, pajişti permanente şi culturi permanente; împădurirea terenurilor agricole degradate devenite inapte pentru agricultură, dar care pot fi puse în valoare prin plantarea acestora; împădurirea terenurilor situate în fondul forestier naţional, cu o suprafaţă de cel puţin 0,5 ha, care anterior manifestării incendiilor forestiere, a fenomenelor meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, a infestărilor cu organisme dăunătoare sau a evenimentelor catastrofale au fost acoperite cu pădure şi care necesită o refacere a potenţialului forestier prin împădurire; împădurirea terenurilor agricole expropriate de RNP - Romsilva în vederea realizării perdelelor forestiere de protecţie.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



