MADR: Au fost înregistrate progrese în ceea ce priveşte creşterea numărului de produse româneşti înregistrate la Comisia Europeană
Ministerul Agriculturii susţine că raportul de audit al Curţii de Conturi privind siguranţa alimentelor menţionează că în perioada 2015-2021 au fost înregistrate progrese în ceea ce priveşte creşterea numărului de produse alimentare româneşti înregistrate la Comisia Europeană pe scheme de calitate europene şi nu sunt consemnate întârzieri în depunerea documentaţiilor necesare.
De asemenea, raportul instituţiei de control menţionează şi faptul că au fost îndeplinite responsabilităţile ministerului legate de elaborarea şi aprobarea cadrului procedural ce vizează dobândirea protecţiei unui sistem de calitate a unui produs agricol sau alimentar, arată MADR într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.
"În ceea ce priveşte Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Raportul Curţii de Conturi precizează că au fost îndeplinite responsabilităţile legate de elaborarea şi aprobarea cadrului procedural ce vizează dobândirea protecţiei unui sistem de calitate a unui produs agricol sau alimentar. În acest sens, au fost elaborate şi aprobate prin ordin al ministrului agriculturii următoarele proceduri: procedura de înregistrare şi verificare a documentaţiei pentru dobândirea protecţiei unui sistem de calitate a unui produs agricol şi/sau alimentar, procedura de declarare a opoziţiei la nivel naţional, procedura de transmitere la nivelul Comisiei Europene a cererii de înregistrare a sistemelor de calitate ale produselor agricole şi/sau alimentare, în vederea dobândirii protecţiei la nivelul Uniunii Europene, precum şi a Regulilor specifice privind modelul şi utilizarea logo-ului naţional", subliniază reprezentanţii Ministerului Agriculturii.
Astfel, pe sisteme de calitate europene, din cele 17 dosare depuse la MADR cu privire la înregistrarea la Comisia Europeană a produselor alimentare româneşti au fost recunoscute, din 2011 până în prezent, 10 produse, după cum urmează: Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu, Telemea de Ibăneşti, Novac afumat din Ţara Bârsei, Scrumbie de Dunăre afumată, Cârnaţi de Pleşcoi, Telemea de Sibiu, Caşcaval de Săveni, Salata cu icre de ştiucă de Tulcea, Salata tradiţională cu icre de crap.
"În ceea ce priveşte recunoaşterea celorlalte 7 produse depuse spre înregistrare, demersurile întreprinse de MADR sunt în fază avansată, iar situaţia la zi este următoarea: Plăcintă Dobrogeană - IGP - se derulează demersuri specifice în vederea finalizării/concluzionării opoziţiei formulate de R. Bulgară, declarată admisibilă de către Comisia Europeană (CE); Salinate de Turda (ceafă, cotlet, piept de porc şi pulpa de porc) - IGP (Indicaţie Geografică Protejată), nr. referinţă PGI-RO-02825 - în data de 15.12.2021, a fost depusă la Comisia Europeană documentaţia necesară; Pită de Pecica (Indicaţie Geografică Protejată) - în data de 22.12.2021 a fost înregistrată, în sistemul electronic 'eAmbrosia', cererea României pentru dobândirea protecţiei pe sistemul de calitate Indicaţie Geografică Protejată", menţionează MADR.
Dosarul pentru tuberoza de Hoghilag se află la direcţia de specialitate a MADR, fiind în analiză documentaţia aferentă înregistrării, ca IGP (Indicaţie Geografică Protejată), iar pentru produsele: brânză frământată de Teaca (IGP), Virşli (IGP) şi Brânză de burduf de Bran (IGP) sunt în derulare activităţi necesare pentru parcurgerea etapelor aferente elaborării şi depunerii documentaţiei potenţialelor denumiri de produse a fi înregistrare pe sisteme de calitate europene.
Totodată, la nivel european sunt înregistrate următoarele băuturi spirtoase, din categoria Rachiu de fructe (Pălincă, Tuică Zetea de Medieşu Aurit, Ţuică de Argeş, Horincă de Cămârzana) şi din categoria Rachiu de vin (Vinars Târnave, Vinars Vaslui, Vinars Murfatlar, Vinars Vrancea, Vinars Segarcea). La nivelul MADR sunt în derulare acţiuni specifice care vizează înregistrarea produsului "Pelin" produs din categoria băuturilor aromatizate, pe sisteme de calitate europene.
"MADR desfăşoară, în mod constant, acţiuni specifice, în toate judeţele ţării, având drept scop identificarea şi promovarea produselor agroalimentare cu potenţial de înregistrare pe sisteme de calitate europene şi scheme de calitate naţionale. De asemenea, direcţiile de specialitate din cadrul MADR au notificat Comisiei Europene schemele de calitate naţionale care vizează atestarea produselor agroalimentare ca produs tradiţional sau ca produs obţinut conform unei reţete consacrate, pentru ca aceste scheme de calitate naţionale să primească finanţare europeană. Facem precizarea că la această dată nu se înregistrează întârzieri în depunerea documentaţiei necesare la Comisia Europeană", au mai transmis reprezentanţii Ministerului Agriculturii.
Potrivit sursei citate, nivelul relativ scăzut al recunoaşterii la nivel european pe sisteme de calitate a produselor agroalimentare româneşti este în legătură de cauzalitate cu elemente independente de activitatea direcţiilor MADR, precum: costurile ridicate ale aderării la sistemele de calitate europene, slaba asociere între producători, dar şi perioada îndelungată aferentă perioadei de recunoaştere la nivel european a unui produs alimentar (poate dura între 14 şi 48 luni)
"Este foarte important să se facă diferenţa între procedura de atestare a produselor tradiţionale sau a produselor obţinute conform unor reţete consacrate, la nivel naţional şi cea care vizează recunoaşterea pe sisteme de calitate a produselor agroalimentare, la nivel european, întrucât procedurile care se desfăşoară pentru realizarea acestor demersuri sunt instituite prin reglementări legale distincte, fără să existe suprapuneri sau complementarităţi în derularea acestora", se arată în comunicat.
La nivel naţional, România are două scheme de calitate care vizează produsele tradiţionale şi produsele obţinute conform unei reţete consacrate. Astfel, la nivelul MADR, au fost atestate până în prezent 716 produse tradiţionale şi 164 de produse obţinute conform unei reţete consacrate.
La nivel european sunt instituite următoarele sisteme de calitate: IGP (indicaţie geografică protejată), DOP (denumire de origine protejată) şi STG (specialitate tradiţională garantată), precum şi menţiunea de calitate facultativă - produs montan. La nivel naţional, au fost atestate până în prezent un număr de 3,295 de produse cu menţiunea de calitate facultativă "produs montan".
Precizările MADR vin în urma informaţiilor transmise luni de Curtea de Conturi a României, care a finalizat o misiune de audit privind performanţa activităţilor din domeniul sănătăţii şi bunăstării animalelor, hranei pentru animale, al siguranţei alimentelor precum şi al activităţilor de control oficial, în perioada 2015-2021, semnalând, ca prim aspect, lipsa strategiilor naţionale în domeniul siguranţei alimentare, al calităţii alimentelor şi în cel fitosanitar.
În ceea ce priveşte schemele naţionale de calitate privind reţeta consacrată şi produsul tradiţional, auditorii au transmis că acestea nu au fost recunoscute la nivel european deoarece MADR nu a notificat Comisia Europeană înainte de adoptarea acestora. Astfel, din 1.374 de produse alimentare din statele membre, înregistrate în sistemele de calitate europene la data auditului, doar zece erau produse alimentare româneşti.
Referitor la activitatea Autorităţii Naţionale Fitosanitare (ANF), auditorii au constatat că, în toată perioada auditată, ANF nu a realizat integral planul de control privind monitorizarea reziduurilor de pesticide. Produsele Bio nu au fost verificate pentru a determina prezenţa sau absenţa reziduurilor de pesticide, deşi au fost planificate acţiuni în acest sens.
Legat de acest aspect semnalat de Curtea de Conturi, MADR precizează că în perioada auditată, respectiv 2015-2020, aparatura din laboratorul de specialitate era uzată, situaţie remediată începând cu anul 2019. În scopul asigurării securităţii alimentare, au fost achiziţionate echipamentele necesare îndeplinirii acestui obiectiv, iar în anul 2020 a fost realizată extinderea acreditării laboratorului pentru mai multe substanţe active, în prezent laboratorul fiind acreditat pentru analiza a 374 de substanţe active.
"Cât priveşte implementarea programelor naţionale anuale de monitorizare a reziduurilor de pesticide în fructe, legume şi cereale din producţia internă, acestea au fost puse în aplicare conform planificărilor anuale, aşa cum prevăd regulamentele de control multianual coordonat al UE, inclusiv prelucrarea de probe provenite de la beneficiari", arată ministerul.
În ceea ce priveşte analiza produselor ecologice, reprezentanţii MADR menţionează că, anual, sunt planificate (conform planurilor de monitorizare, publicate pe site-ul ANF) astfel de probe. Planificarea acestora se face ţinând cont de prevederile Regulamentelor Europene în ceea ce priveşte monitorizarea reziduurilor de pesticide. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



