Harghita: Ministrul Florin Spătaru a participat la lansarea de către Salrom a aplicaţiei mobile a Salinei Praid
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a participat, vineri, în subteranul Salinei Praid, la lansarea aplicaţiei mobile care facilitează accesul la informaţii pentru vizitatorii care îşi petrec timpul în galeria de vizitare aflată la 120 metri adâncime.
Potrivit unui comunicat transmis de Societatea Naţională a Sării Salrom, turiştii care îşi instalează aplicaţia "Salina Praid App" înainte de a vizita salina pot afla toate informaţiile de care au nevoie, cum ar fi cele despre acces, parcare, tarife sau servicii, dar şi informaţii cu privire la istoricul salinei, principalele atracţii din interior, evenimentele ce au loc în salină, inclusiv date cu privire la beneficiile terapiei cu aerosoli.
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a punctat faptul că se doreşte dezvoltarea turismului în salinele din subordinea Societăţii Naţionale a Sării, iar cu ajutorul acestei aplicaţii salinele vor putea fi promovate mult mai bine.

Foto: (c) Gina Ştefan / AGERPRES
"Cu ajutorul acestui proiect, salinele româneşti din subordinea Societăţii Naţionale a Sării vor putea fi promovate mult mai bine, oamenii vor putea intra pe aceste aplicaţii să vadă ce se poate face, care sunt posibilităţile de cazare, care sunt restaurantele. De asemenea, e important să spunem că Salrom este o companie de interes strategic pentru economia Românie şi îmbinarea între exploatarea industrială, îmbinarea turismului şi am văzut şi producţia alimentară, cred că este o îmbinare fericită. Din salinele româneşti putem să avem mult mai multe beneficii", a declarat ministrul Economiei.
La rândul său, directorul general al Salrom, Constantin Dan Dobrea, a precizat că este vorba de un proiect de rebranding care a fost demarat vineri şi a subliniat importanţa dezvoltării turismului salin.
"La nivelul celor cinci saline, din şapte câte avem, care au şi potenţial turistic este foarte important să dezvoltăm turismul salin. De ce? O dată pentru că e benefic pentru sănătate şi pentru că aduce beneficii companiei, care are ca şi acţionar majoritar statul român. E o companie care are nevoie de un proces extrem de ambiţios de rebranding, ceea ce facem acum prin lansarea acestei prime aplicaţii, pentru că e compania care este lider de piaţă în exploatarea şi comercializarea sării în România. Dar ar trebui să fie mult mai cunoscută, atât ca şi companie de interes naţional, cât şi datorită faptului că sarea, care se extrage de mii de ani din aceste mine, este extrem de benefică pentru noi. Şi păstrând şi acea componentă naţională, românii ar trebui să consume sare românească", a spus directorul general Salrom.

Foto: (c) Gina Ştefan / AGERPRES
Aplicaţia lansată vineri oferă informaţii şi despre obiectivele turistice şi experienţele disponibile în împrejurimi, iar utilizatorii pot afla în orice moment, cu ajutorul unei hărţi interactive, ce este disponibil în proximitatea lor (unităţi de cazare, restaurante, servicii).
Aplicaţia este complet funcţională pe toată suprafaţa ce poate fi vizitată la Salina Praid, datorită unei conexiuni wireless de bună calitate.
Potrivit comunicatului Salrom, aplicaţia este disponibilă pentru toate cele cinci saline ale Societăţii Naţionale a Sării S.A. cu destinaţie turistică "şi se adresează persoanelor aflate în căutarea unui mod inedit şi sănătos de petrecere a timpului liber".

Foto: (c) Gina Ştefan / AGERPRES
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a vizitat la Praid şi singurul depozit din ţară aflat într-o salină, unde o fabrică de lactate de la Sovata maturează brânzeturi, sortimente care sunt foarte căutate pe piaţă.
Florin Spătaru a apreciat că aceste brânzeturi pot concura cu succes pe orice piaţă internaţională şi a încurajat consumatorii să aleagă un produs românesc de calitate.
"Avem un produs făcut într-o salină, produs românesc, utilizând materii prime din România, care oferă locuri de muncă şi care oferă cetăţeanului român şi consumatorilor români un produs de calitate. (...) Salina poate să ofere multiple posibilităţi: avem partea de exploatare, avem partea alimentară, avem partea turistică. De aceea suntem aici, pentru a lansa această aplicaţie şi credem că salina va oferi, în continuare, multe posibilităţi de dezvoltare", a spus ministrul Spătaru.

Foto: (c) Gina Ştefan / AGERPRES
Ministrului Economiei i-a fost prezentată, de către directorul general al salinei Praid, Seprodi Zoltan, o instalaţie modernă de preparare a sării în subteran. El a vizitat şi galeria de exploatare a sării, aflată la o adâncime de aproximativ 400 metri.
Florin Spătaru a mai dezvăluit că a venit cu familia sa timp de zece ani la Salina Praid, pentru beneficiile pe care le are aerul salin pentru sănătate, dar este pentru prima dată când se află aici în calitate de ministru şi când vizitează galeriile de exploatare.
La evenimentul de la Salina Praid au participat şi autorităţile judeţene, precum şi senatorul UDMR, Antal Lorant.

Foto: (c) Gina Ştefan / AGERPRES
Salina Praid este cea mai vizitată salină din România şi ocupă locul doi la nivel european, ca număr de vizitatori, după salina Wieliczka, din Polonia, care se află în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Turiştii care coboară în galeria de vizitare a Salinei Praid, aflată la 120 de metri adâncime, beneficiază de numeroase facilităţi de relaxare, de la spaţii de joacă şi creaţie pentru cei mici, până la un parc de aventuri, acces gratuit la Internet sau posibilitatea de servire a mesei. AGERPRES / (AS - autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



