Dragu: Dacă vom continua să utilizăm resursele în maniera actuală, vom avea nevoie de resursele a trei planete, până în 2050
Modul în care economia şi societatea funcţionează trebuie să se schimbe şi să trecem la o abordare mult mai responsabilă, în care reciclăm resursele, pentru că, dacă vom continua să le utilizăm în maniera actuală, până în 2050 vom avea nevoie de resursele a trei planete, a declarat, joi, senatoarea USR Anca Dragu.
"Dacă vom continua să utilizăm resursele în maniera în care o facem azi, vom avea nevoie de resursele a trei planete până în 2050. Ca atare, modul în care economia funcţionează, societatea în general, trebuie să se schimbe şi să trecem de la această abordare în care consumăm şi aruncăm la o abordare mult mai responsabilă, în care reciclăm resursele, ele parcurg diferite stadii, diferite sectoare de activitate, astfel încât obţinem un beneficiu total din aceste resurse, pentru că resursele, vedem şi în zilele de azi, sub presiunea conflictului armat, resursele fac diferenţa între o economie funcţională şi şocuri şi pauze într-o economie", a spus Anca Dragu, la o conferinţă dedicată economiei circulare, organizată de TheDiplomat.
Ea a subliniat că trebuie discutat despre nivelurile la care este abordat conceptul de economie circulară, de la nivel individual, până la nivelul autorităţilor, Guvern, Parlament.
"Preocuparea aceasta e clară, e evidentă, există la nivelul autorităţilor, la nivelul Guvernului. La nivelul Parlamentului acest lucru se traduce în iniţiative legislative, pe de o parte, dar şi în proiectele de legi care trebuie să aibă şi au prioritate şi beneficiază de atenţia parlamentarilor. Unde nu stăm foarte bine? Zona de mediu, şi iniţiativele legislative pe această zonă ştim că nu au avut un mare succes în ultimele luni. Am văzut pe iniţiative importante, care să incrimineze faptele, nelegiuirile din zona aceasta de mediu, am văzut iniţiative legislative care pur şi simplu au picat, au fost respinse din considerente de culoare politică. Ori, trebuie să ne trezim cred, în al 12-lea ceas, şi să înţelegem că mediul, dezvoltarea durabilă, economia circulară sunt subiecte transpartinice şi trebuie să le abordăm cu seriozitate. Acesta este primul mesaj, că la nivelul Parlamentului ar trebui să vedem ceva mai multă seriozitate atunci când vine vorba de componenta de mediu din conceptul de dezvoltare durabilă", a subliniat Anca Dragu.
Aceasta a atras atenţia că noul concept de economie circulară presupune şi nişte costuri suplimentare pentru companii, iar în momentul în care costurile pentru a implementa principiile din dezvoltarea durabilă şi economia circulară sunt mari, cu siguranţă creează probleme în activitatea economică a companiilor. De aceea, ar trebui să fie dezvoltat un sprijin financiar.
"Avem nevoie de o abordare mult mai serioasă, strategică, cum efectiv sprijinim aceste proiecte care ţin de economia circulară, cum vine statul să încurajeze prin mecanisme financiare de garantare. Sunt multe scheme care se aplică, sunt instituţii financiare internaţionale care dezvoltă asemenea programe, au ţinte în portofoliul lor, cât la sută din portofoliu să meargă spre acest gen de activitate. Deci, foarte important: ca să putem merge mai departe clar, evident, categoric cu implementarea din zona de economie circulară avem musai nevoie de finanţare. Uneori zona de finanţare scapă din vedere şi atunci discuţia e parţială", a punctat Anca Dragu.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



