Bursa românească stă mai bine decât cele din regiune însă perspectivele rămân incerte (analiză)
Bursa românească stă mai bine decât cele din regiune, diferenţele fiind semnificative, însă perspectivele rămân incerte, iar riscul unor noi episoade de volatilitate, ridicat, consideră Claudiu Cazacu, consulting analyst la XTB România.
"După scăderi accentuate, însoţite de mişcări puternice de migrare spre teritoriile de refugiu, în februarie şi prima săptămână din martie, bursele au început o revenire rapidă. Minimele pe indicii bursieri s-au înregistrat acum două săptămâni. Indicele BET de la Bucureşti a recuperat 19,7% din minime (7 martie) până la închiderea zilei de marţi, 22 martie. Indicele DAX, din Germania, a avansat cu 16,4% în aceeaşi perioadă, iar S&P 500 din SUA s-a apreciat cu 8,5%, în timpul dintre minime şi ultima tranzacţie din 22 martie. Cu toate acestea, S&P500 are încă un minus de 5,9% anul curent, iar DAX unul de 9,7%. BET stă mai bine, cu un minus de doar 2,5%", arată analiza realizată de reprezentantul XTB.
Acesta a explicat, în context, că diferenţa în atitudinea pieţei ar fi justificată de ideea că Germania este mult mai vulnerabilă atât la efectul sancţiunilor impuse Rusiei, cât şi la scumpirea energiei decât SUA. Între cele două pieţe exista deja o diferenţă de volatilitate istorică, care ar putea juca de asemenea un rol în divergenţa actuală de performanţă, deşi probabil cauzele economice sunt mai importante, se mai arată în document.
Comparativ cu bursele din regiune, bursa românească stă mai bine, diferenţele fiind semnificative, mai puţin faţă de Cehia.
În Polonia, indicele bursier WIG20 este cu 7,2% sub nivelul de la începutul anului, BUX din Ungaria se află la -12,6% iar PX din Cehia la -4,3%. Este, însă, de observat şi redresarea pronunţată a pieţei de la Bucureşti.
"Piaţa locală a fost susţinută de anunţurile şi aşteptările pentru dividende cu randamente atractive, interesul pentru energie, emitenţii din domeniu având pondere semnificativă în capitalizare şi recuperarea acţiunilor bancare, cu dobânzi mai ridicate conturând aşteptări favorabile profitabilităţii. Trendul a fost, în principal, asemănător cu cel din Europa, cu speranţe ale unui armistiţiu şi temperarea preţurilor energiei, petrolului şi gazelor naturale factori esenţiali în redresare. Perspectivele rămân, totuşi, incerte, iar riscul unor noi episoade de volatilitate, ridicat", se mai arată în analiză.
Potrivit documentului, petrolul a reluat creşterea, Brent ajungând de la un minim de 95,24 dolari/baril pe 16 martie, la 112,65 la 9:30, miercuri.
Gazul natural tranzacţionat la Viena este de câteva zile în jur de 100 euro/MWh, sub jumătate din vârful istoric atins luna aceasta, dar încă cu aproape 30 euro/MWh peste valorile din prima parte a lunii februarie. Iar energia este de câteva ori mai scumpă în Europa (preţuri de producţie) faţă de anul trecut.
Chiar şi la nivelurile actuale, preţurile frânează activitatea economică, cu contracţii aşteptate temporar şi neuniform pentru sectorul industrial european, susţine analistul citat.
În ipoteza unor sancţiuni suplimentare care să blocheze livrările de gaze naturale, petrol sau ambele resurse către UE, presiunea suplimentară de apreciere a acestora ar putea însemna o greutate dificil de suportat pentru economie, a explicat Cazacu care a adăugat că bursele ar putea lua, astfel, în calcul o schimbare bruscă de perspectivă.
Pe de altă parte, deşi dobânzile sunt încă mult sub inflaţie, tendinţa acestora e de creştere iar băncile centrale din Europa de Est au făcut deja paşi în acest sens.
Banca Centrală Europeană are în vedere un calendar devansat al întăririi monetare, iar în SUA semnele recente arată chiar că nu se poate scoate din discuţie o majorare de 0,5 puncte procentuale la următoarea şedinţă a Fed.
Cu toate acestea, bursele americane au revenit, totuşi, înregistrând şi marţi aprecieri, în ciuda creşterii dobânzilor la titlurile de stat care prefigurează un mediu mai restrictiv.
În România, ROBOR la 3 luni a ajuns miercuri la un vârf multianual de 4,55%, nemaiîntâlnit din 2013.
"Cum poate fi înţeleasă astfel atitudinea optimistă a investitorilor la bursă? Pe lângă argumentele anterioare referitoare la detensionarea aşteptată şi temperarea preţului petrolului, ar putea fi vorba despre percepţia că, în abordare relativă, acţiunile oferă totuşi, pe termen lung, o anume protecţie la inflaţie, în orice caz în raport cu cash-ul, în timp ce preţul obligaţiunilor, fie ele emise de stat sau companii scade atunci când trendul dobânzilor e în creştere. În regimul relativ actual, investitorii par a vedea acţiunile câştigătoare ale unui concurs de frumuseţe relativă, nu absolută. Aceştia, însă, se pot răzgândi rapid, dacă piaţa petrolului, a gazelor naturale sau a energiei ar resimţi noi creşteri considerabile. Volatilitatea potenţială, pentru investitorii atenţi, ar însemna o abordare relativ mai prudentă la primele semne de furtună", a subliniat Claudiu Cazacu.
Cu peste 16 ani de experienţă în pieţele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume şi o companie completă de investiţii listată pe Bursa de la Varşovia. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



