VIDEO Chesnoiu: România produce mai mulţi cartofi decât consumă; buget de 50 de milioane de euro pentru înfiinţarea de depozite
România produce mai mulţi cartofi decât consumă iar singurul element care ne lipseşte din acest peisaj sunt depozitele de cartofi, pentru care vom avea un program în valoare de 50 de milioane de euro în viitorul Plan Naţional Strategic, a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.
"Pentru prima dată în ultimii ani avem o alocare bugetară de 15 milioane de lei sprijin direct către producătorii de cartofi. România produce mai mulţi cartofi decât consumă şi decât ar avea nevoie în mod uzual. Singurul element care ne lipseşte din acest peisaj erau depozitele de cartofi, iar pe acest aspect am venit cu un program prin care vom finanţa în Planul Naţional Strategic viitor cu 50 de milioane de euro înfiinţarea de depozite. Sigur, lucrurile se vor corecta în timp", a spus Chesnoiu.
Ministrul de resort a menţionat, în acelaşi timp, că, în momentul de faţă, nu se pune problema unei plafonări a preţurilor la alimente, dar există o serie de analize pe baza cărora se vor anumite decizii, dacă situaţia o va impune.
"Sunt scenarii pe care noi le-am luat în analiză, şi nu de acum de la criza ucraineană, de la acest conflict armat, ci încă de la preluarea mandatului, pentru că ele trebuie să fie pregătite şi atunci când apar dezechilibre sau situaţii în care trebuie să intervii să le ai la dispoziţie să le poţi aplica. În momentul de faţă nu se pune problema unei plafonări a preţurilor (la alimente, n.r.). În momentul în care se constată că se depăşesc anumite marje, atunci se poate interveni şi cu siguranţă nu o să ezităm să luăm aceste decizii când se impune. Avem pregătite mai multe scenarii, dar nu mergem pe bănuieli, ci pe situaţi factuale şi atunci când se impune, cu siguranţă intervenim", a subliniat oficialul.
În ceea ce priveşte limitarea exporturilor de cereale, demnitarul a afirmat că, în mod sigur, "nu vom ezita să luăm orice decizie care să ne asigure necesarul de consum intern, dar nu se pune problema în acest moment".
"Avem stocuri de legătură şi avem necesarul intern pentru principalele cereale în România. Dacă se va impune, cu siguranţă nu vom ezita să luăm orice decizie care să ne asigure necesarul de consum intern, dar nu se pune problema în acest moment. Haideţi să vă explic cum este şi cu aceste interziceri la export, pentru că s-a vorbit foarte mult în spaţiul public. Nicio ţară nu a impus interdicţie la export în sensul în care s-a înţeles că niciun bob de grâu sau de porumb nu iese din ţara respectivă. Inclusiv Ungaria, care a introdus licenţe la export, adică orice tranzacţie cu cereale se raportează statului maghiar se analizează tranzacţia respectivă dacă pune în pericol stocurile necesarului intern de consum şi se acordă această licenţă sau nu. În momentul de faţă nu discutăm de interdicţii decât, evident, în Rusia, care a introdus la nivel global o panică generalizată prin agresiunea militară împotriva Ucrainei. Din punct de vedere al României, noi suntem stabili din toate perspectivele legate de asigurarea stocurilor cu produse agroalimentare", a precizat Adrian Chesnoiu.
Potrivit celor mai recente date publicate de Institutului Naţional de Statistică, cartofii se află printre alimentele care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, cu o creştere de preţ de 30,58% în intervalul februarie 2021 - februarie 2022. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 5,8% în trimestrul II din 2026 (INS)
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în trimestrul al doilea din 2026, de aproape 15,5 de milioane, în scădere cu 5,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, parcursul pasagerilor s-a redus în perioada aprilie-iunie cu 7,6%.
Aproape trei sferturi dintre români vor ca toate găinile din UE să fie scoase din cuști (sondaj)
Un sondaj realizat la nivelul Uniunii Europene arată că majoritatea cetățenilor vor eliminarea cuștilor pentru găinile ouătoare cu zece ani mai devreme decât termenul susținut de industria care se opune schimbării, relevă un sondaj de specialitate, dat publicității de Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (FREE). Potrivit sursei citate, șapte
Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câștiguri al categoriei I, suplimentat
Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 pentru Tragerile speciale Loto ale toamnei, programate duminică. De asemenea, reportul la Loto 6/49 la categoria I depășește 2,90 milioane de euro, iar cel la Joker la categoria I este de 1,79 milioane de euro.
Producătorii artizanali din România sunt pregătiți să intre în retail și restaurante, dar au nevoie de finanțare și reguli clare
Producătorii artizanali din România au început să investească în unități de procesare și să valorifice resursele locale prin produse cu valoare adăugată, fiind pregătiți să intre în rețelele de retail și în restaurante, însă dezvoltarea afacerilor depinde și de accesul la finanțare, asociere și de existența unui cadru legislativ predictibi
Datoria guvernamentală a urcat, în iulie 2026, la 1.205 miliarde lei, respectiv 60,4% din PIB (minister)
București, 17 oct /Agerpres/ - Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde lei, în creștere de la 1.197 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut pân
CNPP: 4.674.614 de pensionari la finele lunii septembrie 2026; pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 de pensionari erau înregistrați la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridi
România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR; decizia CE, până la 20 noiembrie (minister)
Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este esențială pentru respectarea țintei de deficit bugetar, în condițiile în care plățile deja efectuate pentru proiecte finanțate prin PNRR, dar nevalidate de Comisia Europeană, vor trebui suportate de la bugetul național, a transmis, vineri, Ministe
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr
ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice
Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte
Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei
Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.
Buzoianu: Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie; astăzi este aproape finalizat, la 95%
Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reușit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de colți și de gheare'', a declarat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Sunte
Pistol (CNAIR): Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) a depășit stadiul fizic de 55%
Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) a depășit 55%, pe șantier fiind mobilizați 350 de muncitori și peste 100 de utilaje și camioane, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (#
Buzoianu: Avem ultimii pași făcuți pentru a nominaliza un nou membru în CA-ul ANM; începând de astăzi, va exista cvorum
Ultimii pași pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au fost făcuți, astfel că, începând de vineri, va exista cvorum, iar noul CA va putea analiza raportul Corpului de control și decide asupra aplicării sancțiunilor legale pentru 'jaful' din bugetul acestei instituț
BVB: Sistemele de tranzacționare nu au fost afectate de atacul cibernetic de la Depozitarul Central
Infrastructura și sistemele de tranzacționare ale Bursei de Valori București (BVB) nu au fost afectate de atacul cibernetic care a vizat aplicația 'Servicii Online pentru Investitori' a Depozitarului Central, iar activitatea de tranzacționare se desfășoară în condiții normale, a anunțat, vineri, operatorul pieței de capital. '









