BVB: Piaţa de capital din România a crescut cu 55% în cei doi ani de pandemie
Bucureşti, 11 mar/Agerpres/ - Piaţa de capital din România a crescut, în cei doi ani de pandemie, cu 55% prin prima indicelui BET-TR, care include şi dividendele, şi cu 39% luând în calcul indicele BET, informează Bursa de Valori Bucureşti.
"De la finalul lunii februarie 2020, când a fost înregistrat primul caz de coronavirus în România, şi până la finalul lunii trecute, piaţa de capital din România a crescut cu 55% prin prima indicelui BET-TR, care include şi dividendele, şi cu 39% luând în calcul indicele BET. Investitorii români prezenţi pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au devenit tot mai numeroşi: peste 80.000 de români tranzacţionează la bursa românească, potrivit datelor FCI de la finalul anului trecut", se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii BVB susţin că volatilitatea care a cuprins pieţele de capital internaţionale în ianuarie a continuat să-şi facă simţită prezenţa şi luna trecută, la finalul căreia cei mai mulţi indici bursieri erau în teritoriu uşor negativ.
"Anxietatea investitorilor internaţionali, declanşată la începutul acestui an de anunţurile privind creşterile dobânzii de referinţă confirmate de băncile centrale şi de incertitudinile generate de pandemia de coronavirus, s-a accentuat odată cu escaladarea tensiunilor militare dintre Rusia şi Ucraina", se menţionează în comunicat.
Totodată, investitorii au reacţionat însă într-un culoar restrâns în faţa intensificării conflictului armat din Ucraina. De exemplu, la Bucureşti, luna trecută cea mai semnificativă valenţă negativă înregistrată într-o zi la nivelul indicilor BET-TR si BET a fost de 4,1% şi a avut loc pe 24 februarie. În aceeaşi zi, peste 23.000 de ordine de vânzare şi de cumpărare au fost efectuate la Bursa de Valori Bucureşti.
Potrivit sursei citate, până la finalul lunii februarie, indicele BET-TR, care include şi dividendele, a ajuns la un nivel de 22.648 puncte, în scădere cu 2% comparativ cu finalul anului trecut. Indicele BET, care include cele mai tranzacţionate companii listate la BVB, a închis luna februarie la 12.716 puncte, cu 2,6% sub nivelul de anul trecut.
Reprezentanţii BVB susţin că piaţa de capital din România s-a remarcat printr-o rezilienţă deosebită în faţa incertitudinilor şi a adus beneficii potenţiale semnificative pentru investitorii care au ales să-şi plaseze economiile în instrumentele financiare listate la Bursa de Valori Bucureşti.
"În cei doi ani de pandemie, am putut observa o tendinţă clară în ceea ce priveşte preferinţa financiară a populaţiei care a ales să se orienteze tot mai mult către bursă pentru a putea lua parte la poveştile de succes ale companiilor româneşti, dar şi pentru a limita erodarea puterii de cumpărare cauzată de o rată ridicată a inflaţiei. România se poziţionează ca un pol de stabilitate în regiune într-un context dominat de instabilitatea regională ridicată generată de conflictul armat din Ucraina. Traversăm momente de îngrijorare atât în plan uman, cât şi în plan economic. Pentru investitori, bursa locală a oferit în doi ani creşteri de 55% chiar şi în condiţii de volatilitate accentuată şi a demonstrat că poate fi un pilon esenţial pentru economiile românilor", a declarat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.
La rândul său, Adrian Tănase, directorul general al BVB, a afirmat că una dintre cele mai importante lecţii pe care le-am învăţat la nivel individual şi colectiv din această pandemie este că avem capacitatea să rezistăm şocurilor.
"A devenit atât de important ca fiecare român să-şi diversifice economiile încât a avea astăzi un cont de investiţii este o chestiune esenţială de siguranţă financiară şi peste 80.000 de români au înţeles că bursa locală reprezintă o alegere de încredere. Pentru investitorii români este important să nu reacţioneze emoţional cu economiile lor, ci să-şi urmeze strategia investiţională pe care şi-au propus-o, în concordanţă cu profilul lor de risc. Într-un context internaţional marcat de volatilitate, o strategie de investiţii orientată spre viitor va oferi mai multă claritate şi siguranţă", a menţionat Adrian Tănase.
La finalul primelor două luni ale acestui an, valoarea totală de tranzacţionare realizată pe Piaţa Reglementată a BVB cu toate tipurile de instrumente financiare a fost de 3,75 miliarde lei, echivalentul a 760 milioane euro, în creştere cu 66% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Lichiditatea medie zilnică a fost de 93,7 milioane lei, sau 19 milioane euro. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea )
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 5,8% în trimestrul II din 2026 (INS)
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în trimestrul al doilea din 2026, de aproape 15,5 de milioane, în scădere cu 5,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, parcursul pasagerilor s-a redus în perioada aprilie-iunie cu 7,6%.
Aproape trei sferturi dintre români vor ca toate găinile din UE să fie scoase din cuști (sondaj)
Un sondaj realizat la nivelul Uniunii Europene arată că majoritatea cetățenilor vor eliminarea cuștilor pentru găinile ouătoare cu zece ani mai devreme decât termenul susținut de industria care se opune schimbării, relevă un sondaj de specialitate, dat publicității de Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (FREE). Potrivit sursei citate, șapte
Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câștiguri al categoriei I, suplimentat
Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 pentru Tragerile speciale Loto ale toamnei, programate duminică. De asemenea, reportul la Loto 6/49 la categoria I depășește 2,90 milioane de euro, iar cel la Joker la categoria I este de 1,79 milioane de euro.
Producătorii artizanali din România sunt pregătiți să intre în retail și restaurante, dar au nevoie de finanțare și reguli clare
Producătorii artizanali din România au început să investească în unități de procesare și să valorifice resursele locale prin produse cu valoare adăugată, fiind pregătiți să intre în rețelele de retail și în restaurante, însă dezvoltarea afacerilor depinde și de accesul la finanțare, asociere și de existența unui cadru legislativ predictibi
Datoria guvernamentală a urcat, în iulie 2026, la 1.205 miliarde lei, respectiv 60,4% din PIB (minister)
București, 17 oct /Agerpres/ - Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde lei, în creștere de la 1.197 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut pân
CNPP: 4.674.614 de pensionari la finele lunii septembrie 2026; pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 de pensionari erau înregistrați la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridi
România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR; decizia CE, până la 20 noiembrie (minister)
Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este esențială pentru respectarea țintei de deficit bugetar, în condițiile în care plățile deja efectuate pentru proiecte finanțate prin PNRR, dar nevalidate de Comisia Europeană, vor trebui suportate de la bugetul național, a transmis, vineri, Ministe
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr
ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice
Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte
Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei
Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.
Buzoianu: Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie; astăzi este aproape finalizat, la 95%
Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reușit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de colți și de gheare'', a declarat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Sunte
Pistol (CNAIR): Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) a depășit stadiul fizic de 55%
Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) a depășit 55%, pe șantier fiind mobilizați 350 de muncitori și peste 100 de utilaje și camioane, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (#
Buzoianu: Avem ultimii pași făcuți pentru a nominaliza un nou membru în CA-ul ANM; începând de astăzi, va exista cvorum
Ultimii pași pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au fost făcuți, astfel că, începând de vineri, va exista cvorum, iar noul CA va putea analiza raportul Corpului de control și decide asupra aplicării sancțiunilor legale pentru 'jaful' din bugetul acestei instituț
BVB: Sistemele de tranzacționare nu au fost afectate de atacul cibernetic de la Depozitarul Central
Infrastructura și sistemele de tranzacționare ale Bursei de Valori București (BVB) nu au fost afectate de atacul cibernetic care a vizat aplicația 'Servicii Online pentru Investitori' a Depozitarului Central, iar activitatea de tranzacționare se desfășoară în condiții normale, a anunțat, vineri, operatorul pieței de capital. '









