AFIR: Finanţări de 4,15 milioane de euro pentru tineri fermieri în vederea achiziţiei de utilaje agricole
Fonduri de peste 4 milioane de euro vor ajunge la 14 tineri fermieri pentru achiziţii de utilaje, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, a transmis joi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor (AFIR), într-un comunicat de presă.
Astfel, în Raportul de selecţie lunar aferent primei etape (25 octombrie - 24 noiembrie 2021) a sesiunii submăsurii 4.1 Investiţii în exploataţii agricole, componenta destinată tinerilor fermieri pentru achiziţii de utilaje, din cadrul PNDR 2014 - 2020, se menţionează că, în urma procesului de evaluare şi de selecţie a cererilor de finanţare, 14 tineri fermieri vor primi 4,15 milioane de euro pentru finanţarea investiţiilor pe care aceştia le vor realiza în propriile exploataţii agricole.
Potrivit sursei citate, în prima etapă lunară au fost depuse online, la AFIR, 22 de cereri de finanţare, în valoare de 6,32 de milioane de euro, iar pragul de calitate a fost de minimum 90 de puncte.
"Componenta destinată achiziţiilor de utilaje prin submăsura 4.1 a constituit o oportunitate pentru tehnologizarea exploataţiilor agricole aflate la început de drum. Etapa întâi a asigurat finanţarea proiectelor tinerilor fermieri care au atins un punctaj de selecţie foarte ridicat, dar următoarea etapă lunară a avut un prag de calitate care a permis unui număr mult mai mare de tineri să fie selectaţi pentru finanţare. Rezultatele pentru ceilalţi solicitanţi trebuie să fie comunicate în scurt timp, ştiind că AFIR lucrează în ritm susţinut pentru evaluarea tuturor proiectelor", susţine Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Valoarea sprijinului financiar nerambursabil acordat prin AFIR pentru achiziţia de utilaje de către tinerii fermieri în cadrul submăsurii 4.1 este de maximum 350.000 de euro, în pondere de 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
AFIR precizează că următoarea etapă procedurală o reprezintă încheierea contractelor finanţare a investiţiilor selectate prin raportul lunar, în termen de maxim 4 sau 7 luni (pentru situaţiile determinate de necesitatea emiterii Acordului de mediu) de la data transmiterii notificării către Agenţie privind încheierea contractului de finanţare. În această perioadă, beneficiarii trebuie să prezinte la structurile teritoriale ale AFIR documentaţia necesară contractării.
Raportul de selecţie lunar este un document public şi poate fi consultat pe pagina oficială a AFIR, la secţiunea Rapoarte şi Liste. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
'Mircea Lucescu', primul Boeing 737 MAX inclus din 12 septembrie în flota TAROM
TAROM, Boeing și CDB Aviation au marcat sâmbătă preluarea primei aeronave 737 MAX de către compania aeriană națională a României, informează TAROM, într-un comunicat remis AGERPRES. 'Modelul 737-8 face parte dintr-o serie de patru aeronave achiziționate în regim de leasing operațional și financiar, dintre care două
Transportul aeroportuar de mărfuri a crescut cu 11,6% în trimestrul II din 2026 (INS)
Transportul aeroportuar de mărfuri (inclusiv poștă) a crescut cu 11,6% în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 15.841 tone, de la 14.193 tone, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică și consultate de AGERPRES. Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transport
ANPC: Amenzi de aproape patru milioane de lei în urma controalelor derulate în perioada 7 - 11 septembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 1.102 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,98 milioane de lei, în urma unor acțiuni de control la peste 1.600 de operatori economici la nivel național, în perioada 7 - 11 septembrie 2026. Potrivit unui comunicat al ANPC, controalele au vizat v
Estimarea de cost a proiectului SMR de la Doicești, în decembrie 2025, era de 6,5 miliarde dolari (raport corpul de control)
Estimarea de cost a proiectului SMR de la Doicești la nivelul lunii decembrie 2025 era de 6,5 miliarde dolari, cu aproximativ 3,8 miliarde dolari mai mult față de estimarea inițială, este una dintre concluziile Raportului emis de către Corpul de Control al premierului, ca urmare a acțiunii de control efectuate la Societatea Națională Nuclearelectrica SA în perioada 15
Buget de 500 de milioane de euro pentru capacități de producere a energiei din surse de energie solară, cu stocare
Ministerul Energiei a lansat un apel, cu un buget de 500 de milioane de euro, care vizează sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice. Apelul se va derula online în sistemul informatic al Agenție
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu; infrastructura trebuie să țină pasul
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) atrage atenția asupra unui decalaj critic în calendarul de operaționalizare a sistemului TollRo, în condițiile în care aplicarea efectivă a tarifului rutier calculat în funcție de distanța parcursă începe la 1 octombrie 2026, iar interoperabilitatea sistemului românesc cu sisteme
Buzoianu: Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii; 400 de milioane de lei pentru stocare
Ministrul interimar al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a semnat Ordinul cu ghidul venit de la Administrația Fondului de Mediu pentru programul de baterii, 400 de milioane de lei fiind alocate pentru stocare. 'De final de săptămână: Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii! 400 de milioane de lei pentru st
Coman (ACA): România nu mai exportă miere din cauza prețului scăzut cu care vin China și Ucraina
Producția de miere a României anul acesta o putem plasa sub jumătate dintr-un an obișnuit, cu un număr normal de familii de albine, undeva între 10 și 15.000 de tone, suficientă dacă ne gândim la consumul intern și la faptul că nu mai exportăm din cauza prețurilor scăzute pe piața europeană și mondială cu care vine mierea din China și din Ucraina, a
(P) Bani pentru belele în concediu. Viva Credit a tractat gratuit pe A2 mașinile clienților rămași în drum
Viva Credit a încheiat recent campania de vară „Bani pentru belele în concediu”, în care a oferit clienților săi un beneficiu de tractare gratuită pe autostrada A2, între București și Constanța. Conceptul campaniei integrate a avut la bază o continuare a poveștii „Bani pentru belele”, care a luat naștere încă din 2025
ANSVSA: 1,3 milioane de vaccinuri vor fi administrate gratuit în vederea deblocării exporturilor de ovine și caprine
Planul de Acțiune transmis, vineri, Comisiei Europene pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine prevede, printre altele, administrarea diferențiată a 1,3 milioane de vaccinuri obținute cu titlu gratuit de la forul european, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit unui comunicat de presă a
Nazare: România și Grecia pot susține poziții comune în Eurogrup și ECOFIN
România și Grecia pot susține poziții comune în Eurogrup și ECOFIN și pot avea mai multă greutate în dezbaterile despre regulile fiscale, taxare și competitivitatea Europei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Ajutorul de stat de 15 euro/familia de albine se transformă în ajutor de minimis; inițiativa legislativă, agreată de Ministerul Agriculturii
România este a treia țară din Europa ca efectiv de familii de albine și producție de miere și încercăm prin toate posibilitățile să susținem fiecare sector al agriculturii, în special sectorul apicol, cu care trebuie să vă spun că ne mândrim, a declarat, vineri, Maria Toma, director general al Direcției de Politice Agricole din Ministerul Agriculturii
UPDATE Buzoianu: Administrația Bazinală Jiu a aruncat pe fereastră aproximativ 10 milioane de lei; raportul de control a ajuns la Parchet
Administrația Bazinală de Apă Jiu a plătit aproximativ 10 milioane de lei către Romsilva din cauza unor erori și întârzieri legate de proiectul de apărare împotriva inundațiilor a municipiului Craiova, iar raportul Corpului de Control a fost trimis Parchetului General, a declarat, vineri, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu. 'A
România, economie mai mare și riscuri diferite față de 2008 (analiză)
România este în prezent o economie mult mai mare decât în 2008, însă are o datorie publică mai ridicată și vulnerabilități diferite, într-un context financiar global mai dificil, la 18 ani de la prăbușirea Lehman Brothers, subliniază Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România. Conform unui comunicat al comp
Coman (ACA): Piața mierii la nivel de UE și la nivel mondial practic ne strânge de gât; trebuie mărit consumul în România
Piața mierii la nivel de Uniune Europeană și la nivel mondial practic ne strânge de gât și trebuie să găsim cumva debușeul ca să se majoreze cât mai mult consumul pe cap de locuitor pe care îl are România, iar consumatorul să știe că ia un produs bun direct de la producător și, astfel, lanțul de aprovizionare se micșorează și prețul rămâne



