Alin Burcea: Ne dorim să existe 300 de agenţii care să aducă turişti străini în România, dar e nevoie de stimulente
Touroperatorii români şi-ar dori ca pe piaţa de incoming să existe o concurenţă mai mare şi numărul de agenţii de turism axate pe aducerea de străini în România să crească de la 50 la 300 în câţiva ani, dar pentru asta e nevoie de acordarea unor stimulente guvernamentale, a declarat, pentru AGERPRES, omul de afaceri Alin Burcea.
"Noi ne dorim să se dezvolte această latură de incoming. Dacă sunt 2.500 de agenţii care duc românii în străinătate, nu cred că sunt 50 care aduc străini aici. Şi asta pentru că nu sunt motivaţi, nu există un stimulent. Şi există o propunere de hotărâre de guvern, care ar trebui pusă în practică, respectiv acordarea a 50 de euro agenţiei pentru un turist care stă minimum 5 zile. Ar trebui să existe nişte stimulente, pentru ca în doi-trei ani să avem 300 de agenţii care să aducă turişti", a spus Burcea.
El afirmă că în mediul de afaceri din domeniul turismului există o nemulţumire legată de faptul că nu a fost deocamdată creat un departament sau o direcţie în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri responsabil pentru acest sector.
"Industria noastră de turism este relativ nemulţumită, pentru că am putea spune că actuala guvernare a început cu stângul pe partea de turism. După trei săptămâni, deşi am văzut că s-a aruncat în spaţiul public că turismul va fi departament, nu ştim clar dacă va fi departament sau direcţie. Şi uite că se face o lună şi nu avem conducător, cel puţin un secretar de stat. Şi nemulţumiri există şi pentru că nu apare cuvântul turism în niciun fel de denumire. Este Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi în momentul în care eşti la 'şi alţii', înseamnă că guvernul liberal nu vede turismul ca pe o resursă importantă. Deşi este o resursă importantă. Şi reiau cifrele pe care le ştim toţi, 2,7 milioane de turişti străini au fost în România în 2018, iar în Bulgaria, 9 milioane. Nu trebuie să ne uităm la Franţa, ne uităm la Bulgaria de lângă noi. Eu cred că era clar că aducerea de turişti străini în România trebuia să fie o prioritate. Şi dacă nu ai departament de la bun început, nu a fost băgat pe organigramă, am nişte mici îndoieli că în acest an vom face performanţă până la alegerile de anul viitor. Noi ne dorim cu toţii un secretar de stat care să provină din turism, să nu mai stăm încă trei luni să-i explicăm ce înseamnă vouchere sau tarife de contracte. Ne-am dori să vină cineva care să aibă o oarecare tangenţă cu turismul pentru ca discuţiile să nu înceapă de la zero", a mai spus Burcea, CEO al Paralela 45.
În ceea ce priveşte voucherele de vacanţă, Burcea susţine că ar trebui să fie introduse pe un suport electronic pentru a se elimina birocraţia.
"Voucherele de vacanţă, dacă vor rămâne, va fi bine. Dar trebuie neapărat să fie puse pe suport electronic, pe un card, şi există discuţii în acest sens de un an, pentru că pentru noi, agenţiile de turism este un calvar să completezi fişe, să trimiţi voucherul spre decontare şi aşa mai departe. Sunt bune, e bine, a fost o gură de oxigen pentru munte şi balneo şi sper cu banii încasaţi să se renoveze câte ceva. Litoralul nu cred că are nevoie de vouchere, pentru că merge bine oricum, poate doar pe capetele de sezon. Deci măsura trebuie continuată, dar poate trebuie luat în calcul acest suport electronic", a mai spus Alin Burcea. AGERPRES/(AS - autor: Adrian Ţone, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.












