Bilanţ MAP: 84 de obiective din domeniul gospodăririi apelor erau în execuţie în octombrie 2019
Finanţarea investiţiilor din domeniul gospodăririi apelor beneficiază, în 2019, de o sumă totală în valoare de 546 de milioane de lei, fiind planificată executarea a circa 250 de obiective, în data de 10 octombrie 2019 fiind în proces de execuţie 84 de obiective, conform bilanţului transmis de Ministerul Apelor şi Pădurilor.
"În 2019, finanţarea investiţiilor din domeniul gospodăririi apelor beneficiază de o sumă totală în valoare de 546 de milioane de lei. Ne-am propus să executăm aproximativ 250 de obiective. Astfel, la data de 10.10. 2019 erau asigurate credite bugetare în valoare de 273 de milioane de lei şi se află în proces de execuţie 84 de obiective", se menţionează într-un comunicat al MAP.
Potrivit sursei citate, în această valoare este cuprinsă şi suma de 195 de milioane de lei, care a fost alocată de Guvern în regim de urgenţă, prin HG 441/2019 privind suplimentarea bugetului Ministerului Apelor şi Pădurilor din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.
"Măsura a fost necesară având în vedere că în urma inundaţiilor din primăvară s-a impus realizarea unor lucrări de investiţii pentru înlăturarea şi prevenirea efectelor calamităţilor naturale. Astfel, au fost finanţate 49 de obiective de investiţii pe cursuri de apă din judeţele Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Vaslui, Vrancea", se menţionează în comunicat.
De asemenea, 23 de milioane de lei au fost alocate pentru finanţarea a 11 obiective, dintr-un total de 14, din credite BDCE (Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei), iar 87 de obiective, dintr-un total de 127, sunt finanţate cu 250 de milioane de lei din surse proprii ale Administraţiei Naţionale Apele Române.
"Până la finele acestui an, din sursele de finanţare enumerate mai sus, respectiv bugetul de stat, BDCE şi surse proprii ale ANAR, se vor finaliza următoarele capacităţi: 269 km (diguri, consolidări de maluri şi albii de râu), din care: 170 km amenajare/regularizare albie; 85 km consolidări de mal; 14 km diguri", se mai arată în comunicat.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UNSAR: Despăgubiri de peste 81 de milioane de lei, plătite în 2025 de către asigurători în baza polițelor de călătorie
Asigurătorii din România au plătit, anul trecut, în baza polițelor de călătorie, despăgubiri în valoare de peste 81 milioane de lei pentru acoperirea costurilor generate de evenimentele neprevăzute produse în timpul deplasărilor, arată datele publicate, marți, de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (U
Proiectul noii legi a salarizării reduce semnificativ salariile angajaților din casele teritoriale de pensii (sindicat)
Noua Lege a salarizării reduce semnificativ salariile angajaților din casele teritoriale de pensii și riscă să mențină inechitățile salariale existente și să afecteze puterea de cumpărare a angajaților, susține Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM), afiliată la Blocul Național Sindical. Potrivit unui comunicat de presă al
România nu duce lipsă de capacități instalate 'pe hârtie'; iarna 2026-2027 va reprezenta primul test real (analiză)
România nu duce lipsă de capacități instalate 'pe hârtie', însă în practică începe să apară o problemă mult mai gravă: lipsa capacității ferme disponibile exact în orele critice ale iernii, atunci când consumul atinge maximele, producția solară este nulă, vântul poate lipsi, hidrocentralele sunt limitate, iar im
Neacșu (ARB): Inflația ar putea să se tempereze dacă există continuitate a politicilor de consolidare fiscală
Inflația ar putea să se tempereze până la sfârșitul anului, dacă va exista continuitate a politicilor de consolidare fiscală, indiferent de coloratura politică sau strategia de abordare, o eventuală revenire asupra acestui parcurs reprezentând o mare greșeală, a declarat luni Bogdan Neacșu, președinte executiv al CEC Bank și președinte al Asociației
Iulius-Dan Plaveti, noul președinte al Directoratului Hidroelectrica
Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a decis numirea lui Iulius-Dan Plaveti în funcția de președinte al Directoratului Hidroelectrica, începând cu data de 29 mai 2026, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori București. Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a aprobat vineri numirea noilor membri ai
Piața de AI din România ar putea atinge 1,75 miliarde de euro până în 2031 (studiu)
Piața de Inteligență Artificială (AI) din România va ajunge în acest an la o valoare de 515 milioane de euro, iar până în 2031 cuantumul estimat este de 1,75 miliarde de euro, arată un studiu de specialitate, dar publicității marți. Conform datelor analizate de AI Board, în perioada 2026 - 2031, piața locală ar pu
Federația Silva: Noua lege a salarizării va conduce la reducerea cu 25% a veniturilor pentru mii de silvicultori
Noua lege a salarizării va conduce la reducerea cu 25% a veniturilor pentru mii de silvicultori care își desfășoară activitatea în cadrul autorității publice centrale pentru silvicultură, avertizează Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva, într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. 'Începând cu anul 2
Parcul de tractoare și mașini agricole al României depășea 564.000 de unități, la finele lui 2024
Parcul de tractoare și mașini agricole, pe ansamblul agriculturii, se situa la sfârșitul anului 2024 la 564.088 de unități, fiind deținut aproape în totalitate de sectorul privat, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Din totalul parcului, 251.727 erau tractoare; 162.640 erau pluguri pentru tractor; 26.471 - c
Daraban (CCIR): Stocarea energiei, un domeniu în care România este interesată activ să colaboreze cu partenerii chinezi
Prețurile ridicate la energie în Europa creează oportunități reale pentru tehnologii noi, inclusiv de stocare a energiei, un domeniu în care România este interesată activ să colaboreze cu partenerii chinezi, a transmis, luni, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, oficialilor chinezi cu care a avut înt&acir
CNAIR lansează un concurs de idei și creativitate pentru creșterea siguranței rutiere prin informarea și educarea elevilor
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere lansează luni concursul de idei și creativitate organizat în cadrul proiectului pilot: 'Campanie națională de creștere a siguranței rutiere prin informarea și educarea elevilor din județele tranzitate de DN 1 și DN 2 pe sectoarele aflate în administrarea CNAIR'. Cu ocazia Zilei In
Pîslaru: Unele grile din proiectul legii salarizării nu sunt așezate corect; vom corecta ceea ce poate fi corectat
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, afirmă că primele consultări privind noua lege a salarizării unitare au scos la iveală probleme reale în proiectul aflat în dezbatere, inclusiv grile care 'nu sunt încă așezate corect', subliniind că toate observațiile primite vor fi analizate și, acolo unde este cazul, vor fi corectate.
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului cel mai grav avariat de explozia dronei din Galați
Generali România a demarat procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav afectat de explozia dronei produse în Galați, în noaptea de 29 spre 30 mai, locuința fiind asigur
Bursa de la București a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a înregistrat un declin de peste 72 de milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 607,09 miliarde de lei în
Voican (ANAT): Guvernul și ministerul de resort ar trebui să înțeleagă că atunci când motorul economiei încetinește nu e cazul să pui și frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul și ministerul de resort să înțeleagă faptul că atunci când lucrurile merg anevoios și motorul economiei încetinește nu e cazul să mai pună și frână, este de părere vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican
Studiu: Trei din zece români cred că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, tensiuni sociale și incertitudine politică, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, publicat recent. Potrivit cercetării 'Romanians State of Mind', realizată de AHA Moments, oamenii devin mai










