Cristian Roşu (ASF): Piaţa RCA se află într-un punct de echilibru; fluctuaţiile de tarif sunt într-o marjă acceptabilă
Tarifele de referinţă confirmă că piaţa RCA se află într-un punct de echilibru, iar fluctuaţiile de tarif sunt într-o marjă acceptabilă, a afirmat vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Cristian Roşu.
Aceasta, după ce ASF a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele RCA.
"Tarifele de referinţă, calculate de o companie independentă, confirmă că piaţa RCA se află într-un punct de echilibru. Nu putem discuta, în acest moment, despre o presiune pe preţul de vânzare al poliţelor obligatorii de răspundere civilă auto. Fluctuaţiile de tarif, pe care noi le monitorizăm permanent, sunt într-o marjă acceptabilă şi sunt fireşti pentru o piaţă liberă", a spus Roşu.
Conform oficialului ASF, analiza raportului realizat de Ernst&Young arată că tariful de referinţă mediu ponderat pentru segmentul autoturisme-persoane fizice înregistrează o scădere de circa 7%, faţă de perioada anterioară. Din această categorie, singura componentă care a înregistrat o creştere semnificativă a fost cea a autoturismelor cu o capacitate cilindrică mai mare de 2.500 cmc.
"Este totuşi important de precizat faptul că şi pentru acest tip de autovehicule, tariful mediu efectiv cu care s-au vândut poliţele în piaţă se situează sub nivelul tarifului de referinţă. Aş vrea să subliniez că mai mult de jumătate dintre autovehiculele deţinute de persoanele fizice se află încadrate în clasa de bonus maxim - B8, ceea ce înseamnă o reducere cu 50% a tarifului poliţei RCA", susţine Cristian Roşu.
El a spus că, în ceea ce priveşte tariful mediu de referinţă pentru persoanele juridice, nu au fost înregistrate variaţii semnificative faţă de perioada anterioară, nici pentru autoturisme, nici pentru autovehiculele de transport marfă.
"Aş putea remarca faptul că, pentru camioanele cu o capacitate mai mare de 16 tone, tariful de referinţă a scăzut cu 1% faţă de cel din perioada anterioară. Vă asigur că ASF supraveghează cu toată responsabilitatea piaţa asigurărilor şi că va lua, dacă va fi cazul, măsurile permise de lege pentru a nu ne confrunta cu dezechilibre care să afecteze drepturile şi interesele consumatorilor", a adăugat vicepreşedintele ASF. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parcul de tractoare și mașini agricole al României depășea 564.000 de unități, la finele lui 2024
Parcul de tractoare și mașini agricole, pe ansamblul agriculturii, se situa la sfârșitul anului 2024 la 564.088 de unități, fiind deținut aproape în totalitate de sectorul privat, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Din totalul parcului, 251.727 erau tractoare; 162.640 erau pluguri pentru tractor; 26.471 - c
Daraban (CCIR): Stocarea energiei, un domeniu în care România este interesată activ să colaboreze cu partenerii chinezi
Prețurile ridicate la energie în Europa creează oportunități reale pentru tehnologii noi, inclusiv de stocare a energiei, un domeniu în care România este interesată activ să colaboreze cu partenerii chinezi, a transmis, luni, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, oficialilor chinezi cu care a avut înt&acir
CNAIR lansează un concurs de idei și creativitate pentru creșterea siguranței rutiere prin informarea și educarea elevilor
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere lansează luni concursul de idei și creativitate organizat în cadrul proiectului pilot: 'Campanie națională de creștere a siguranței rutiere prin informarea și educarea elevilor din județele tranzitate de DN 1 și DN 2 pe sectoarele aflate în administrarea CNAIR'. Cu ocazia Zilei In
Pîslaru: Unele grile din proiectul legii salarizării nu sunt așezate corect; vom corecta ceea ce poate fi corectat
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, afirmă că primele consultări privind noua lege a salarizării unitare au scos la iveală probleme reale în proiectul aflat în dezbatere, inclusiv grile care 'nu sunt încă așezate corect', subliniind că toate observațiile primite vor fi analizate și, acolo unde este cazul, vor fi corectate.
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului cel mai grav avariat de explozia dronei din Galați
Generali România a demarat procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav afectat de explozia dronei produse în Galați, în noaptea de 29 spre 30 mai, locuința fiind asigur
Bursa de la București a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a înregistrat un declin de peste 72 de milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 607,09 miliarde de lei în
Voican (ANAT): Guvernul și ministerul de resort ar trebui să înțeleagă că atunci când motorul economiei încetinește nu e cazul să pui și frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul și ministerul de resort să înțeleagă faptul că atunci când lucrurile merg anevoios și motorul economiei încetinește nu e cazul să mai pună și frână, este de părere vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican
Studiu: Trei din zece români cred că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, tensiuni sociale și incertitudine politică, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, publicat recent. Potrivit cercetării 'Romanians State of Mind', realizată de AHA Moments, oamenii devin mai
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată sâmbătă seara la Sistemul Energetic Național, după finalizarea lucrărilor de înlocuire a transformatorului de evacuare a puterii cu unul de rezervă, a anunțat Nuclearelectrica SA. 'Unitatea 2 CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la rețea în seara zilei de 4 mai, ca urmare a apariției une
Report de peste cinci milioane de euro la Loto 6/49
Un report de peste 27,54 milioane de lei, aproximativ 5,24 milioane de euro, se înregistrează la categoria I a jocului Loto 6/49, iar la Noroc depășește 6,57 milioane de lei (peste 1,25 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la t
1 Iunie/ InfoCons: Peste 300 de alerte la produse neconforme de tip jucării, în acest an
Peste 300 de alerte referitoare la produsele neconforme de tip jucării au fost emise de la începutul acestui an, a anunțat, sâmbătă, InfoCons. În Aplicația Europeană de Protecția Consumatorilor InfoCons, aceștia pot verifica în secțiunea 'ALERTE' , în bara de 'Căutare' produsele ce au făcut obiectu
Rompetrol Rafinare a obținut un profit net de 567.036 dolari, în primul trimestru din 2026
Rompetrol Rafinare a înregistrat un profit net de peste 567.036 dolari în primul trimestru din 2026, comparativ cu pierderi de 37,32 milioane de dolari în perioada similară din anul precedent, și o cifră de afaceri brută consolidată de peste 1,43 miliarde de dolari, potrivit datelor anunțate vineri de companie. 'Rompetrol
Transelectrica a pus sub tensiune a doua instalație STATCOM pentru stabilitatea Sistemul Electroenergetic Național
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a pus sub tensiune în stația electrică de transformare Bradu cea de-a doua instalație STATCOM din Rețeaua Electrică de Transport (RET), aceasta urmând să contribuie la menținerea stabilității tensiunii în Sistemul Electroenergetic Național (SEN) în perioada minivacanței de Ru
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de vineri; indicii au consemnat scăderi de până la 1,62%
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe roșu ședința de vineri, indicii consemnând scăderi de până la 1,62%, în timp ce rulajul total s-a cifrat la 113,97 milioane de lei (21,71 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
CONAF: România nu poate avea salarii europene într-o economie subfinanțată și cu productivitate scăzută
România nu poate avea salarii europene într-o economie subfinanțată și cu productivitate scăzută, iar majorările salariale decise administrativ riscă să afecteze competitivitatea, investițiile și locurile de muncă, avertizează Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). 'Majorarea salariului minim reprezintă o






