logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 9 OCTOMBRIE

Imagine din galeria Agerpres

* Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici a susţinut miercuri la Forumul agricultorilor că îi place foarte mult tot ceea ce înseamnă pământ românesc şi cunoaşte "munca aceea de jos", argumentând că nu va ieşi "ultimul din sală" într-un clasament de prăşit.

* Leonardo Badea şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) începând cu data de 11 octombrie 2019, au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai instituţiei.

* Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a luat în discuţie şi a aprobat solicitarea Societăţii Complexul Energetic Oltenia SA de modificare a licenţei pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare pe care aceasta o deţine, conform unui comunicat al instituţiei.

* Statul va acoperi diferenţa dintre media finanţărilor din Europa şi costul de finanţare din România, pentru toţi cei care fac agricultură, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la Forumul Agricultorilor.

* Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, propune achiziţionarea de către stat a recoltelor de cereale obţinute de fermierii români "la un preţ corect", tot statul urmând să suporte depozitarea producţiilor, intervenţia pe piaţă şi chiar exportul surplusului prin nou înfiinţata Casă de Comerţ Unirea.

* Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, recent, alte 85 de dosare pentru finanţare în cadrul Programului "Rabla Plus" destinat persoanelor juridice.

* Graniţa ţării este înconjurată la ora actuală de patru rânduri de tractoare, dacă vorbim de saltul făcut din 1989 şi până prezent în ceea ce priveşte dotarea agriculturii României cu maşini şi tractoare agricole, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la Forumul Fermierilor.

* Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a amendat Raiffeisen Bank cu 150.000 euro pentru că doi angajaţi ai băncii au utilizat date transmise de către personalul Vreau Credit prin intermediul aplicaţiei mobile WhatsApp la simulări de prescoring, conform unui comunicat al instituţiei publicat miercuri.

* Dezvoltarea infrastructurii rutiere în zona Olteniei este prioritară pentru Guvern, a arătat miercuri ministrul Economiei, Niculae Bădălău, într-o întâlnire cu vicepreşedintele Relaţii Guvernamentale şi Comunitare Ford Europa, Andrew McCall.

* Persoanele care vor să-şi dezvolte o carieră în domeniul IT se pot înscrie pe o platformă implementată de Codecool, primul start-up din educaţia IT, ce are 100 de parteneri de business în şapte ţări.

* Reprezentanţii Raiffeisen Bank susţin că incidentul pentru care banca a primit amendă de la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) este un caz descoperit, documentat şi raportat instituţiei chiar de specialiştii băncii.

* Germania, Italia şi Polonia conduc în clasamentul ediţiei a V-a a competiţiei European Cyber Security Challenge 2019 ce are loc, în aceste zile, la Palatul Parlamentului din Bucureşti.

* Transformările care au loc în sectorul bancar "vor duce la eliminarea unor locuri de muncă", a declarat miercuri Jean-Pierre Mustier, preşedintele Federaţiei Bancare Europene şi directorul grupului bancar italian UniCredit, care a desfiinţat deja 14.000 de posturi în ultimii trei ani, informează AFP.

* Adulţii de peste 45 de ani sunt cei mai mari consumatori de online news, în cadrul acestui segment fiind înregistrată o rată de accesare de 50%, arată studiul cantitativ "Digital ŽEvolution: Connected Consumer Monitor" realizat de Exact Business Solutions în mai 2019.

* Autorităţile olandeze au anunţat miercuri că au sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru a obţine anularea unei interdicţii privind pescuitul cu impulsuri electrice în Uniunea Europeană începând cu data de 30 iunie 2021, o metodă de pescuit utilizată în principal de olandezi, transmite AFP.

* Operatorul britanic de turism Hays Travel va cumpăra toate oficiile turistice din Marea Britanie ale touroperatorului Thomas Cook, tranzacţia urmând să ducă la potenţiala salvare a 2.500 de locuri de muncă, a anunţat miercuri Serviciul britanic de insolvenţă, transmite Reuters.

* Preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, va propune Consiliului de Administraţie să găsească un succesor actualului director general Thierry Bollore, a anunţat publicaţia de afaceri Le Figaro, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmit Automotive News Europe, Bloomberg şi Reuters.

* Germania, deşi este un contributor net la bugetul UE, beneficiază mult de pe urma fondurilor de coeziune alocate statelor membre mai sărace, întrucât prin ridicarea nivelului de bunăstare al acestora ele pot cumpăra mai multe produse de la vecinii lor mai bogaţi, a declarat miercuri comisarul european pentru buget, germanul Guenther Oettinger, care şi-a criticat propria ţară pentru susţinerea unei diminuări a alocărilor în cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027, relatează Reuters.

* Germania şi Olanda, care înregistrează excedente bugetare, ar trebui să investească mai mult pentru a ajuta la stimularea creşterii interne şi a zonei euro, au declarat miercuri principalii oficiali ai blocului comunitar, transmite Reuters.

* Ucraina vrea să încheie un contract pe termen lung cu Rusia privind tranzitul gazelor naturale, realizat la standarde europene, a afirmat miercuri premierul ucrainean Oleksiy Honcharuk, adăugând că Kievul nu va accepta acordul pe termen scurt propus de Moscova, transmite Reuters.

* Miniştrii de Finanţe din zona euro (Eurogrup) au recomandat miercuri ca italianul Fabio Panetta să facă parte din Comitetul executiv al Băncii Centrale Europene, transmite Reuters. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 01-11-2026 13:54

CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță

Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina

Economic Intern 01-11-2026 13:07

Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara

Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M

Economic Intern 01-11-2026 12:31

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza

Economic Intern 01-11-2026 10:44

MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie

Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.

Economic Intern 31-10-2026 13:39

Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027

Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm

Economic Intern 31-10-2026 13:15

CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord

Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu

Economic Intern 30-10-2026 19:44

Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la

Economic Intern 30-10-2026 19:34

Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima

Economic Intern 30-10-2026 18:45

Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere

Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ

Economic Intern 30-10-2026 17:45

Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme

Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir

Economic Intern 30-10-2026 17:22

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei

Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes

Economic Intern 30-10-2026 17:03

Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz

Economic Intern 30-10-2026 16:42

Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025

Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv

Economic Intern 30-10-2026 16:35

Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice

Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din

Economic Intern 30-10-2026 16:31

Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale

Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a