Chiriţoiu: Bănuiesc că până la sfârşitul anului vom primi de la CE o decizie cu privire la CFR Marfă; acum se discută suma ce trebuie returnată
Ştim cum se va sfârşi investigaţia Comisiei Europene legată de CFR Marfă, dar nu ştim încă suma pe care va trebui să o returneze statului compania, în condiţiile în care Ministerul Transporturilor susţine că societatea are şi nişte obligaţii legate de securitate naţională, care este normal să fie compensate, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
El consideră că până la sfârşitul acestui an se va primi o decizie în acest caz.
"Lucrurile aici sunt clare că va fi o discuţie care va spune că CFR Marfă trebuie să dea bani statului, bani pe care probabil nu-i are. De ce? Pentru că CFR Marfă avea datorii la stat, s-a negociat cu Comisia Europeană ca aceste datorii să fie şterse prin metoda conversiei în acţiuni pentru a pregăti privatizarea CFR Marfă. Ea a eşuat în urmă cu câţiva ani. Între timp nu s-a întâmplat nimic, nicio restructurare la CFR Marfă, compania continuă să aibă pierderi şi aşa mai departe şi acum Comisia Europeană va spune: 'Ştergerea de datorii era legată de privatizarea companiei, deci sub o gestiune privată şi în momentul ăla era liber de interferenţa statului, nu mai primea ajutoare de stat. Dacă nu aţi reuşit privatizarea, atunci trebuie ca datoriile alea să fie repuse pe rolul companiei'. Deci, ştim cum se va sfârşi această investigaţie. Nu ştim încă exact suma pe care va trebui să o returneze CFR Marfă statului, pentru că statul român susţine - sau Ministerul Transporturilor susţine - că CFR Marfă are şi nişte obligaţii legate de securitate naţională, care este normal să fie compensate de stat. Asta se discută acum: cât e normal să primească CFR Marfă din partea statului, pentru că firma e obligată să întreţină cele două feriboturi la Constanţa. Deci, asta este discuţia: cum cuantificăm obligaţia să păstreze siguranţa naţională. Altfel, repet, ştim decizia Comisiei, ne-a anunţat de mult, nu e niciun secret. Bănuiesc că până la sfârşitul acestui an vom primi o decizie", a explicat Chiriţoiu.
El a susţinut că CFR Marfă va trebui să treacă printr-un proces de restructurare, fiind clar că nu va putea să mai funcţioneze ca până acum.
"CFR Marfă va trebui să treacă printr-un proces de restructurare, sub ce formă facem restructurarea...firma oricum are datorii, n-are de unde să mai plătească şi sutele astea de milioane de euro care vor veni suplimentar. Exact sub ce formă legală se va produce restructurarea nu ştiu să spun. Dar e clar că firma nu va putea să funcţioneze ca până acum", a spus şeful autorităţii de concurenţă.
Întrebat ce părere are despre solicitarea sindicatelor din domeniul feroviar de reunificare a celor trei companii naţionale din domeniul feroviar, Bogdan Chiriţoiu a răspuns: "Despre reunificarea celor trei companii nu zic nici da, nici nu".
"Dar dacă acest lucru e văzut ca o soluţie în care putem muta activele profitabile să subvenţionăm una neprofitabilă e o aşteptare greşită. Deci, aceeaşi lege care ne opreşte să finanţăm o firmă neprofitabilă ne va opri să finanţăm o activitate neprofitabilă parte a unei firme integrate. Dacă se doreşte asta numai pentru acest motiv, repet, sunt aşteptări greşite. Dacă sunt alte raţiuni, ok, nu zic că este o idee proastă. Trebuie să fim conştienţi că nu e o rezolvare facilă pentru problemele lui CFR Marfă", a menţionat acesta.
Preşedintele Consiliului Concurenţei a participat la un eveniment organizat de Provident, în parteneriat cu AURSF, în cadrul colaborării lor pentru educaţie financiară şi creditare responsabilă.
Comisia Europeană a lansat, la jumătatea lunii decembrie 2017, o investigaţie aprofundată pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor operatorului de transport feroviar de marfă CFR Marfă şi necolectarea datoriilor companiei i-au conferit acesteia un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat.
Într-un interviu acordat AGERPRES în iunie, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a afirmat că, din informaţiile sale, soluţia va fi nefavorabilă companiei feroviare româneşti.
"După semnalele pe care le am, mai degrabă se îndreaptă către o soluţie defavorabilă companiei CFR Marfă şi eu fac toate eforturile să fim pregătiţi pentru ceea ce-i mai rău, adică o decizie nefavorabilă, situaţie în care va trebui, probabil, ca această companie să ia măsuri în vederea returnării contravalorii acelei tranzacţii, ceea ce este imens, lucru care poată să conducă la declararea insolvenţei sale. Nu-mi doresc ca în această situaţie partenerii lui CFR Marfă să fie afectaţi - sau să fie afectaţi cât mai puţin cu putinţă - şi sigur cel mai important partener este CFR SA, de aceea am susţinut accelerarea procesului de executare şi de recuperare a cât mai mult din creanţă, pentru ca să nu se petreacă un efect de domino şi să intre şi CFR SA în deficit, în colaps", a subliniat Şova. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță
Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina
Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara
Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a









