Wi-Fi 6, tehnologia 5G şi Inteligenţa Artificială - inovaţiile care vor schimba felul în care se conectează companiile şi angajaţii (Cisco)
Wi-Fi 6, tehnologia 5G şi Inteligenţa Artificială sunt printre inovaţiile care vor schimba, în 2019, domeniul reţelisticii şi modul în care se conectează companiile şi angajaţii acestora, consideră unul dintre specialiştii Cisco, într-o postare pe blogul companiei.
"În reţelistică, lucrurile se schimbă foarte rapid, iar în acest an, câteva tehnologii vor avea un impact fundamental asupra modului în care se conectează companiile şi angajaţii acestora", scrie Anand Oswal, senior vicepreşedinte al Departamentului de Inginerie şi Reţelistică din cadrul Cisco.
Astfel, în viziunea specialistului, o primă tehnologie inovatoare ce va fi lansată în acest an este Wi-Fi 6, a cărei adopţie pe scară largă se preconizează pentru anul 2020. "Wi-Fi 6, denumit şi 802.11ax, reprezintă un upgrade la cel mai rapid protocol Wi-Fi de mare viteză, utilizat pe scară largă, 802.11ac. Wi-Fi 6 aduce o îmbunătăţire substanţială a eficienţei în toate benzile Wi-Fi existente, inclusiv în frecvenţe mai vechi de 2,4 GHz", este de părere Oswal.
De asemenea, odată cu lansarea la scară largă a tehnologiei 5G, sunt promise viteze îmbunătăţite şi o durată mai mare de viaţă a bateriei pentru smartphone-uri, dar şi dezvoltarea reţelelor wireless fixe pentru reşedinţe. În plus, prin tehnologia de ultimă generaţie se vor deschide noi posibilităţi pentru aplicaţiile Interne of Things (IoT - Internetul lucrurilor).
"Wi-Fi 6 şi 5G sunt tehnologii complementare şi vor fi utilizate împreună. Cu toate acestea, principala provocare la început va fi de a găsi modalităţi de gestionare a reţelelor, pe măsură ce utilizatorii şi dispozitivele migrează între acestea", explică specialistul Cisco.
O a treia inovaţie care va contribui la conectare companiilor se referă la noile tehnologii de geo-localizare de înaltă rezoluţie ce creează oportunităţi de a înţelege modul în care oamenii şi lucrurile se deplasează în spaţiile fizice. În viziunea expertului, companiile care vor adopta aceste tehnologii pot avea acces la informaţii despre cei care le utilizează clădirile. "De exemplu, un retailer ar putea să afle momentul în care beneficiarul unui cupon vizitează un magazin. Un hotelier ar afla dacă utilizatorii cardurilor de fidelitate folosesc serviciile spa sau ale sălii de gimnastică etc.", precizează Anand Oswal.
Pe lista inovaţiilor se mai află şi reţeaua SD-WAN, prin intermediul căreia pot fi reduse costurile operaţionale şi asigurată o utilizare mai bună a resurselor pentru implementările în locuri multiple. Astfel, în 2019, SD-WAN va constitui principalul vector al modului în care sunt construite şi reconstruite reţelele, context în care traficul de reţea de acest tip va creşte cu 500%. Mai mult, Cisco menţionează că rezultatele unor cercetări proprii arată că mai mult de jumătate dintre clienţii care nu utilizează, în prezent, SD-WAN au intenţia de a adopta această tehnologie.
Pe lista tehnologiilor inovatoare de viitor se găseşte şi Machine learning. "În acest an, companiile vor începe să adopte Inteligenţa Artificială, în special Machine Learning, pentru a detecta anomalii în reţea, care altfel nu ar putea fi identificate. De asemenea, vom începe să folosim aceste instrumente pentru a clasifica şi grupa tipurile de dispozitive şi de utilizatori, ceea ce ne poate ajuta să creăm profiluri pentru diferite situaţii, precum şi pentru activităţile neobişnuite, care ar putea indica o breşă de securitate. Aceste noi tehnologii vor transforma reţelele, astfel încât companiile le vor putea valorifica în moduri pe care cu greu ni le putem imagina la acest moment", susţine expertul de la Cisco. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Manole: Discuția despre salariul minim și salarizare trebuie să fie și despre coșul minim pentru un trai decent
Discuția despre salariul minim, ca și despre salarizare, în general, nu trebuie să fie doar o discuție despre cifre, profitabilitate, competitivitate, ci trebuie să fie și o discuție despre coșul minim pentru un trai decent, a declarat, marți, ministrul Muncii, Florin Manole, la o dezbatere privind adecvarea salariului minim în România, organizată B
INS: Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie, în ritm anual
Prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 2,6% în luna septembrie a acestui an față de luna august 2026, iar raportat la septembrie 2025 au urcat cu 13,8%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). La nivelul pieței interne, indicele prețurilor producției i
INS: Resursele de energie ale României au crescut în 2025, pe fondul majorării cu 10,6% a importurilor
Resursele de energie totale disponibile ale României au înregistrat, în 2025, o creștere față de cele din anul 2024, cu 817.000 tone echivalent petrol (tep), în timp ce producția de energie primară a scăzut cu 2,4%, iar importurile de resurse energetice au crescut cu 10,6%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (I
Dezbatere privind adecvarea salariului minim, organizată marți de BNS, în prezența ministrului Muncii
Blocul Național Sindical organizează, marți, dezbaterea privind adecvarea salariului minim în România, cu ocazia lansării studiului 'Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026'. La eveniment și-a confirmat
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.
Gabriela Horga (senator): Reducerea cheltuielilor publice trebuie continuată pentru a nu mai pune presiune pe mediul de afaceri
Reducerea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii din sectorul public trebuie continuată în perioada următoare, pentru a evita noi presiuni fiscale asupra mediului de afaceri și pentru a recupera decalajele de competitivitate, a declarat luni președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga, la un evenime





