Chiriţoiu: Darea în plată a activelor energetice înseamnă închiderea minelor de huilă şi salvarea centralelor Mintia şi Paroşeni
Ordonanţa de Urgenţă privind darea în plată a activelor din energie, aprobată joi de Guvern, face parte dintr-un plan pe care autorităţile de la Bucureşti îl discută cu Comisia Europeană în ceea ce priveşte restructurarea Complexului Energetic Hunedoara (CEH), care implică închiderea minelor de huilă şi salvarea centralelor Paroşeni şi Mintia, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
"Aşteptam de mult această ordonanţă pentru darea în plată a activelor din energie. Este parte a planului pe care îl discutăm cu Comisia Europeană pentru restructurarea CEH, companie care a primit un ajutor de salvare acum câţiva ani şi acum are datorii foarte mari pe care nu le poate plăti şi o să treacă printr-o procedură prin care două grupuri energetice vor fi scoase în afară şi vor deveni noi companii, iar minele vor intra într-un proces de închidere controlată", a explicat Chiriţoiu.
El a subliniat că minele nu vor fi închise imediat, ci producţia lor va scădea treptat, până la momentul închiderii.
"Cele două grupuri energetice care vor continua să funcţioneze sunt cel de la Paroşeni şi unul de la Mintia, care vor primi şi subvenţii prin viitoarea schemă privind piaţa de capacitate, întrucât vor furniza servicii pentru echilibrarea sistemului", a adăugat preşedintele Consiliului Concurenţei.
Anterior, într-un briefing de presă susţinut la Palatul Victoria, Florin Ciocănelea, consilier pe probleme de energie al prim-ministrului Viorica Dăncilă, a afirmat că Guvernul a aprobat în şedinţa de joi o ordonanţă de urgenţă având ca rol principal "asanarea sistemului energetic românesc".
El a explicat că prin acest act normativ "se creează cadrul general care va permite Ministerului de Finanţe, prin ANAF, să extragă din sistemul energetic toate activele eficiente (...) şi a le da ulterior în concesiune printr-o procedură care va fi stabilită".
"Actul aprobat astăzi de Guvernul României are rolul de a asana sistemul energetic românesc, respectiv de a separa partea eficientă de partea care până acum nu a produs decât găuri şi datorii în sistem, de a îmbunătăţi şi de a creşte eficienţa sistemului. În esenţă, prin darea în plată, activele profitabile ale sistemului vor fi extrase, reorganizate şi constituite în nişte entităţi care vor putea funcţiona strict pe termenii de eficienţă, fără a mai crea datorii în sistemul energetic. Acest lucru le va permite şi obţinerea de fonduri în diferite modalităţi, fie fonduri europene, fie împrumuturi directe care să le permită modernizarea şi eficientizarea", a afirmat Ciocănelea.
Consilierul premierului a explicat că "toate aceste eficientizări, toate aceste modernizări se fac şi se vor face numai în strict dialog (...) cu Comisia Europeană, toate având şi avizul Consiliului Concurenţei".
Întrebat care este procedura care va fi urmată, Ciocănelea a precizat: "Prin această ordonanţă de urgenţă se creează cadrul general care va permite Ministerului de Finanţe, prin ANAF, să extragă din sistemul energetic toate activele eficiente, cele care efectiv produc energie fără a genera pierderi, a le da pe urmă în concesiune printr-o procedură care va fi stabilită ulterior, în aşa fel încât la sfârşitul întregului proces să avem nişte companii şi nişte active energetice care, efectiv, vor fi importante pentru sistemul energetic naţional, atât din punct de vedere tehnic, respectiv susţinerea sistemului energetic naţional permanent, indiferent de anotimp, dar şi prin modul în care nu vor mai crea pierderi întregii economii şi, mai mult decât atât, necreând pierderi vor permite retehnologizarea şi modernizarea lor şi aici mă refere inclusiv la partea de ecologizare a întregului sistem".
Fiind întrebat dacă sub incidenţa prevederilor actului normativ vor intra entităţi energetice precum Complexul Energetic Hunedoara sau ELCEN, oficialul guvernamental a spus: "Da, sunt nişte active importante aici pe care nu vrem să le pierdem din vedere şi pe care vrem să le vedem funcţionând şi să contribuie în continuare la siguranţa sistemului energetic naţional".
Ciocănelea a precizat că nu poate menţiona un total al datoriilor la zi, având în vedere că sunt mai multe tipuri de datorii, iar gestionarea lor ţine de Ministerul de Finanţe şi de ANAF.
"Provin şi din datorii şi din penalităţi şi din împrumuturi luate, (...) discutăm de câteva miliarde, în orice caz ", a completat el.
Consilierul premierului a precizat că se estimează că întreg procesul va cel puţin câteva luni.
"Noi estimăm că prima parte, dar aici poate mai bine vă vor răspunde colegii mei de la Ministerul de Finanţe şi ANAF, este partea de preluare, care nu va fi relativ uşoară, deci va fi o perioadă de câteva luni şi în baza lor urmează partea a doua, mai concretă, de concesionare, deci este de câteva luni bune, 6 luni, poate 9 luni, dar important este că s-a început şi, ce mai vreau să reţineţi, este că s-a început în această perioadă şi puteţi să o consideraţi şi ca pe o pregătire pentru sezonul rece", a afirmat Ciocănelea.
Formal, actul normativ iniţiat de Ministerul Energiei a fost aprobat de Guvern sub titlul: "Ordonanţă de urgenţă privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale necesare pentru siguranţa alimentării cu energie electrică, precum şi pentru stabilirea unor măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri de privatizare şi a împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici". AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INS: Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie, în ritm anual
Prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 2,6% în luna septembrie a acestui an față de luna august 2026, iar raportat la septembrie 2025 au urcat cu 13,8%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). La nivelul pieței interne, indicele prețurilor producției i
INS: Resursele de energie ale României au crescut în 2025, pe fondul majorării cu 10,6% a importurilor
Resursele de energie totale disponibile ale României au înregistrat, în 2025, o creștere față de cele din anul 2024, cu 817.000 tone echivalent petrol (tep), în timp ce producția de energie primară a scăzut cu 2,4%, iar importurile de resurse energetice au crescut cu 10,6%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (I
Dezbatere privind adecvarea salariului minim, organizată marți de BNS, în prezența ministrului Muncii
Blocul Național Sindical organizează, marți, dezbaterea privind adecvarea salariului minim în România, cu ocazia lansării studiului 'Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026'. La eveniment și-a confirmat
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.
Gabriela Horga (senator): Reducerea cheltuielilor publice trebuie continuată pentru a nu mai pune presiune pe mediul de afaceri
Reducerea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii din sectorul public trebuie continuată în perioada următoare, pentru a evita noi presiuni fiscale asupra mediului de afaceri și pentru a recupera decalajele de competitivitate, a declarat luni președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga, la un evenime
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026 (studiu)
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediției din acest an a 'Black Friday', iar peste o treime vizează achiziții mai scumpe, arată un studiu de specialitate, dat publicității luni. Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research pentru Payu România, bugetul mediu estimat pentru cumpărătu





