Daea: Agricultură fără albine nu se poate face şi nici albinăritul nu se poate dezvolta fără culturi; trebuie un echilibru
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat marţi că va susţine, la Bruxelles, aprobarea Ghidului Albinei "pe o conduită a echilibrului ştiinţific şi necesar de aplicat", după ce apicultorii i-au înmânat o petiţie semnată de peste 3.000 de români ce vor adoptarea unei modalităţi corecte şi ştiinţifice de evaluare a toxicităţii pesticidelor faţă de insectele polenizatoare.
"Nu cele 3.200 de semnături mă mână pe mine într-o decizie de a fi alături de un sector sau altul, ci mă mână interesul faţă de cele două sectoare ale agriculturii. Sunt în această postură în care trebuie să fiu în acelaşi timp în faţa fermierilor şi în faţa culturilor, dar şi în faţa albinelor. Nu poţi să stai cu spatele faţă de un sector sau faţă de celălalt (...) Sigur luaţi-o în sensul bun al cuvântului şi interpretaţi melodia pe care eu o desenez cu puterea mea de imaginaţie, dar cu profundul interes faţă de cele două sectoare", a declarat ministrul Petre Daea, după întâlnire cu membrii Federaţie Asociaţiilor Apicole din România - ROMAPIS care au fost prezenţi marţi în faţa Ministerului Agriculturii.
El i-a felicitat pe membrii asociaţiei pentru modul cum şi-au transmis mesajul, respectiv pentru "eleganţă şi atitudine" şi le-a promis că va analiza "într-o judecată dreaptă şi echilibrată decizia pe care dânşii o doresc". .
"Vreau să îi felicit pentru eleganţa şi pentru atitudine. Asta demonstrează că vin dintr-un sector bine organizat şi această legătură între om şi albină e bine să ne îndemne pe toţi la atitudini curate şi bine organizate în care hărnicia albinei iese într-o anumită ordine şi iată că şi rezultatele se văd.(...) Răspunsul meu este acela pe care îl cer dumnealor la Bruxelles: să analizăm într-o judecată dreaptă şi echilibrată decizia pe care dânşii o doresc şi să fie aprobat instrumentul ştiinţific pe care EFSA l-a pus în valoare pentru a reduce neonicotinoidele", a spus Petre Daea.
El a subliniat că între sectorul vegetal şi cel apicol a existat întotdeauna o armonie, pentru că altfel dezvoltarea ambelor sectoare ar fi fost limitată şi din acest motiv trebuie găsit un echilibru.
"(...) Folosim neonicotinoide şi le folosim dintr-un respect legitim pentru ţară, dintr-un respect legitim pentru fermieri, pentru misiunea pe care o avem de a hrăni România şi de a hrăni populaţia. Nu poţi să laşi descoperite 2,5 milioane de hectare cu porumb, pe care să nu le tratezi (...) S-a intervenit până la această dată şi am găsit soluţii alternative şi alte substanţe care nu afectează sănătatea albinelor. De altminteri, în România, prin evoluţie şi prin analiză, de la integrarea în Uniunea Europeană, de la 935.000 de familii de albine acum avem peste 1,7 milioane de familii, ceea ce înseamnă că a existat o armonie între cele două sectoare. Agricultură fără albine nu se poate face decât parţial. Sunt plante care se polenizează numai de către albine. Sunt culturi fundamentale, cum ar fi floarea-soarelui sau rapiţa, la care trebuie să foloseşti aceşti polenizatori. De altminteri, nici albinăritul nu se poate dezvolta fără culturi sau poate să se dezvolte, dar limitat, pe flora spontană şi de aceea trebuie un echilibru, iar acest echilibru se regăseşte într-o decizie ştiinţifică. Aceasta îmi cer oamenii şi pe această conduită a echilibrului ştiinţific şi necesar de aplicat merge şi ministrul Agriculturii din România", a explicat şeful MADR.
Apicultorii din toată Europa demonstrează în aceste zile în faţa Ministerelor Agriculturii cerând aplicarea de standarde europene de protejare a albinelor împotriva pesticidelor în votul ce va avea loc chiar de Ziua Mondială a Albinei, respectiv pe 20 mai. Statele membre vor vota pentru ridicarea la un nou nivel a standardelor de testare a tuturor pesticidelor conform Ghidului Albinei, document elaborat de EFSA - Autoritatea Europeană Pentru Siguranţa Alimentară în anul 2013 dar neadoptat încă la nivelul întregii Uniuni Europene. Petiţia online a fost semnată în afară de cei 3.200 de români şi de 230.000 de alţi cetăţeni europeni.
Mircea Ciocan, preşedintele ROMAPIS, a înmânat marţi o petiţie ministrului român al Agriculturii pentru a susţine Ghidul Albinei aşa cum a fost el întocmit de Autoritatea Europeana pentru Sănătatea Alimentară (EFSA) în 2013. El a susţinut că în toţi aceşti şase ani acest ghid nu a putut fi promovat din cauza că România încurajează utilizarea "într-un mod mai puţin ştiinţific a pesticidelor", dar cu un accent mai apăsat pe ceea ce înseamnă neconicotinoide.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
"Aceste neconicotinoide sunt interzise în întreg spaţiul european din 2013, dar din cauza politicii agrare a MADR, în ultimii 6 ani au beneficiat de derogări. Practic, nicio secundă nu au fost interzise în România, iar acest lucru duce la depopulări masive la albine şi la pierderi însemnate economice, apicultorul fiind nevoit să facă pe tot parcursul anului intervenţii de întărirea familiilor de albine, în loc să valorifice ceea ce natura ne oferă în mod generos. Asta pentru că pierderile nu se întâmplă prin moartea efectivă a coloniilor de albine ci prin slăbirea lor, prin moartea albinei lucrătoare, familia având capacitatea de a se regenera, dar trebuie stimulată. În loc să aibă un folos economic, este în pierdere în permanenţă", a afirmat Mircea Ciocan.
El a precizat că România are un potenţial apicol enorm, fiind al doilea stat ca producţie apicolă din UE, însă în prezent se află la jumătate din acest potenţial.
"Potenţialul depăşeste 20.000 de tone de miere, dar din păcate în ultimii ani abia dacă ne clasăm sub jumătate din potenţialul apicol al României, ceea ce are drept cauza utilizarea acestor pesticide fără discernământ. Sperăm ca acest Ghid al Albinei care va fi spus votului pe 20 mai şi va coincide cu Ziua Albinei, acest ghid ştiinţific să fie implementat, iar selecţia substanţelor în tratarea culturilor să se facă în mod ştiinţific pe baze mult mai riguroase. (...) În România, deşi toate cele trei tipuri de neonicotinoide sunt interzise din 2013, au fost utilizate pe parcursul acestor ani. România a dat peste 30 de derogări în cei şase ani pentru a putea înfiinţa culturi cu sămânţă tratată cu neonicotinoide ceea ce a dus la pierderi în rândul apicultorilor. (...) Noi nu vrem să intrăm în conflict cu sectorul vegetal, nu avem o problemă în a aborda ştiinţific dialogul cu sectorul vegetal, important este ca toate lumea să câştige", a mai spus Ciocan.
În opinia acestuia, Ghidul Albinei ar face ca punerea pe piaţă a acestor substanţe din categoria pesticidelor să fie evaluate corect pe criterii ştiinţifice, fiind un instrument bine elaborat care are în vedere protejarea naturii pe termen lung şi pune în valoare viaţa tuturor polenizatorilor, inclusiv a albinei melifere.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Barbu: Am ajuns la 1,4 milioane de hectare reabilitate prin programul de refacere a infrastructurii de irigații
Viitorul agriculturii românești depinde de capacitatea noastră de a asigura apă pentru culturi, indiferent de provocările climatice, 1,4 milioane de hectare fiind reabilitate până în prezent prin Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații, susține ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, într-
FBAR avertizează că au apărut în online reclame false și tentative de fraudă care-i folosesc neautorizat numele și imaginea
Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) trage un semnal de alarmă privind apariția în mediul online a unor reclame false și tentative de fraudă care folosesc în mod neautorizat numele și imaginea organizației. 'Un exemplu recent este campania promovată sub numele 'Prizelyo', care promite utilizatoril
INS: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 26,4% în trimestrul III din 2026
Înmatriculările noi de autoturisme au scăzut în România, cu 26,4% în cursul trimestrului al treilea din anul curent față de aceeași perioadă din 2025, în timp ce, la polul opus, înregistrările de mopede și motociclete au crescut cu 20,4%, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS).
Ecopolis: Concentrațiile de dioxid de azot vor fi măsurate în 50 de locuri din București, în campania europeană 'Vezi ce respiri'
Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis va măsura, în cadrul campaniei europene 'Vezi ce respiri', concentrațiile de dioxid de azot (NO2) în 50 de locuri din București, timp de o lună. 'Dioxidul de azot este un poluant invizibil, rezultat în principal din arderea combustibililor. În București, traficul rut
Puterea de cumpărare a europenilor crește la 21.153 euro în 2026; în România aceasta este de 11.283 euro (studiu)
Puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor în Europa crește la 21.153 de euro în 2026, în timp ce România înregistrează 11.283 de euro și coboară de pe locul 31 pe locul 32 în clasamentul european. Potrivit unei cercetări date miercuri publicității, diferențele dintre cele 42 de țări analizate în st
Conferință despre rolul educației în construirea viitorului, miercuri, la BNR
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, va susține miercuri, de la ora 12:30, cuvântul de deschidere al conferinței 'No Limits to Hope: Sense-making for alternative futures', organizată de Clubul de la Roma (CoR) și Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), potrivit unui anunț al băncii centrale.
Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)
Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.







