Răzvan Cuc: Pe POIM au fost depuse 114 cereri de finanţare cu o valoare eligibilă de 9,5 miliarde de euro
Un număr de 114 cereri de finanţare pe proiecte majore sau mai mici au fost depuse până în prezent pe axele aferente sectorului de transport din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 cu o valoare totală eligibilă de 9,5 miliarde de euro, din care au fost aprobate 65 de cereri, în valoare totală eligibilă de 6,6 miliarde de euro, a afirmat, luni, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la dezbaterile pe moţiunea simplă pe Transporturi.
"Până în acest moment, Ministerul Transporturilor a trimis Comisiei Europene 16 proiecte majore în valoare de 4,9 miliarde de euro, reprezentând totalul alocării Uniunii Europene pe Axele 1 şi 2 pe care avem obligaţia să le anunţăm Comisiei. Dintre aceste aplicaţii majore depuse spre aprobare la Comisia Europeană, toate au fost aprobate, excepţie fac Magistrala de metrou 2 şi infrastructura integrată pentru zona orbitală a municipiului Bucureşti, ce vor fi aprobate în prima parte a lunii aprilie 2019, conform formulei primite de la Comisie. Până în prezent, în cadrul axelor aferente sectorului de transport din cadrul POIM 2014-2020, au fost depuse în total 114 cereri de finanţare pe proiecte majore sau mai mici, în valoare totală eligibilă de 43 de miliarde de lei, respectiv 9,5 miliarde de euro. Vedem că există o valoare dublă de finanţare, deoarece Guvernul ne-a dat posibilitatea supracontractării. Din totalul cererilor aferente tuturor proiectelor, adică 114, au mai fost aprobate deja 65, în valoare totală eligibilă de 32 de miliarde de lei, respectiv 6,6 miliarde de euro, din care alocarea UE 24,2 miliarde de lei, respectiv 5,2 miliarde de euro, cât este valoarea alocării pe tot Programul Operaţional de Infrastructură Mare, şi lucrările vor continua", a spus Cuc.
Potrivit şefului de la Transporturi, la acest moment, ministerul de resort are în plan pe termen scurt evaluarea şi selecţia următoarelor proiecte prioritare: podul de la Brăila, Drumul Expres Craiova-Piteşti şi autostrada Sibiu-Piteşti.
"În perioada imediată, vor fi transmise către Comisia Europeană în vederea aprobării următoarele obiective de investiţii: autostrada Nădăşelu-Suplacu de Barcău - Borş şi autostrada de centură a municipiului Bucureşti, secţiunea nord", a adăugat el.
În plus, a susţinut Răzvan Cuc, pe termen lung, la nivelul ministerului se află în pregătire următoarele aplicaţii de finanţare: autostrada Braşov-Bacău, Drumul Expres Ploieşti-Paşcani, Drumul Expres Buzău-Brăila-Tulcea-Constanţa şi Drumul Expres Focşani-Brăila-Galaţi.
Moţiunea simplă pe Transporturi, intitulată "Mandatul ministrului Cuc cu numărul 3 este unul de nota 3", iniţiată de PNL şi PMP, a fost dezbătută luni de plenul Camerei Deputaţilor şi va primi votul final miercuri. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie
Nuclearelectrica: Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național este estimată pentru vineri
Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată pentru vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, miercuri au fost demarate acțiunile specifice pentru pornirea reactorului, a anunțat SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare,
Românii au comandat cu aproape 30% mai multe produse în weekend-ul de Halloween din acest an (analiză)
Numărul produselor comandate în weekend-ul de Halloween din acest an a fost mai mare cu 29% față de aceeași perioadă din 2025, reiese dintr-o analiză realizată de o platformă de comenzi online. Conform datelor prelucrate de Glovo, cererea pentru articole tematice de Halloween, de la dovleci pentru sculptat și decor până la accesorii pentru costume





